Marius Florea Vizante, la Adevărul Live: „E destul de greu să fii şi cetăţean şi profesionist în arta spectacolului“
0
Ne pregătim de weekend, iar Adevărul vă spune pe unde puteţi ieşi în Bucureşti. Asta, pe lângă discuţia cu Marius Florea Vizante, care a adus teatrul în studioul Adevărul Live. A venit încărcat cu istorisiri, voie bună şi multă căldură în suflet.
Cele mai importante declaraţii
„Numele de Vizante vine din vremea monologurilor satirice, numele unui boier. Nici maestrul Beligan nu a ştiut că e un fel de poreclă, mă mai cheamă şi Dorin, glumeşte actorul.
O să am şi al cincilea proiect de teatru, dar este în lucru. Textul este destul de scurt şi sunt trei personaje.
La teatru este bine, de câţiva ani de zile, sălile sunt pline. Lumea vrea cultură. Dar la Antena 1 nu a funcţionat Teatrul Tv pentru că era un fel de memorial al lui Bendeac. Şi TVR a început un proiect asemănător, dar este vorba de o altă categorie.
Am câştigat procesul cu TVR, dar nu înseamnă că o să-mi văd banii, ci o să am onoarea „reparată“, ca în Caragiale.
Eu am avut şansa să lucrez în două rânduri cu Valeriu Lazarov. Am observat un lucru, omul lua formate şi le studia în cel mai mic amănunt.
Mă aşteptam ca proiectul Godot să funcţioneze. După spectacolele în care jucam simţeam nevoia să mă liniştesc, iar la Godot este un loc special. Lumea iese şi la improvizaţie şi la jazz, iar acest fel de oameni se mişcă mai des decât televiziunile. Românii, cel puţin în Bucureşti, ies în oraş. Dar nu ştiu ce ritm de viaţă au, eu doar îi judec emoţional.
Marius Florea Vizante la Adevărul Live
Educaţia oferită de teatru
Eu cred că în 2013 ar trebuie să fie o revoluţie a creierului, nu e nevoie să moară nimeni ca să rezolvăm probleme.
Fetiţa mea merge la teatrul de copii. Prima dată a fost nemulţumită şi nedumerită pentru că avea impresia că ea trebuie să joace. Actul teatral este acel lucru unic şi irepetabil care se întâmple între sală, public şi noi, actorii. Aşa cum ne educăm copiii să înţeleagă cum se face muzica, aşa trebuie şi cu teatrul. Am dus-o pe fiica mea la Viena să audă adevărata muzică.
Văd câteva spectacole, de altele aflu de la „insideri“. E destul de greu să fii şi cetăţean şi profesionit în arta spectacolului.
Revoluţionar la 17 ani
Revoluţia m-a prins cu un AKM în mână. Declaraţia mea a făcut valuri, dar asta e adevărul, nu o să se mai întâmple nimic, cred că s-a prescris. Eu aveam 17 ani şi jumătate, stăteam la Favorit, lângă Ministerul Apărării Naţionale. Acolo a fost un mic câmp de bătălie. În iureşul acela, unii chiar trăgeau, găseai găuri în tencuiala blocurilor. Mi s-a dat şi mie o armă, am minţit că am făcut armata.
Oamenii care au murit atunci sunt cei manipulaţi şi fraieriţi care s-au entuziasmat. Şi eu era să o „mierlesc“, atunci când am trecut dintr-un bloc în altul. S-a tras cu arma după mine. Cineva, nu ştiu cine, poate chiar un soldat, a tras. Dimineaţa am văzut tot traseul gloanţelor.
Mi s-a spus că am doar trasoare. Am avut o armă adevărată în mână! M-am întâlnit la un an sau doi cu unul dintre cei care mi-a dat puşcă. La noi nu mai face nimeni revoluţie. Eu cred că în 2013 ar trebui să fie o revoluţie a creierului, nu e nevoie să moară nimeni ca să rezolvăm probleme.
O scrisoare pierdută, două roluri diferite
Ultimul film românesc pe care l-am văzut este „După dealuri“. Eu joc în două spectacole de-ale lui Caragiale, dar la teatre diferite. La Teatrul de Comedie joc „O scrisoare pierdută“, în rolul lui Tipătescu, pe 18 septembrie. Iar la Teatrul Bulandra joc rolul lui Agamiţă Dandanache.
Pentru o perioadă îndelungată am avut spectacole de improvizaţie. În sală erau şi vedete autohtone, spre exemplu Alex Velea, care au venit la mine şi mi-au zis că sunt fresh şi sunt de-al lor, «Eşti fresh, moşule». Atât de uşor sunt dus în categoria bătrânilor.
Se încarcă comentariile...
