Sundance Film Festival. Dramele „CODA” şi „Hive”, marile câştigătoare

Sundance Film Festival. Dramele „CODA” şi „Hive”, marile câştigătoare

Dramele „CODA”, regizată de Siân Heder, şi „Hive”, de Blerta Basholli, au devenit marţi primele filme din istoria festivalului Sundance care au câştigat toate premiile principale din competiţiile americană şi internaţională.

Ştiri pe aceeaşi temă

Festivalul de film Sundance s-a încheiat marţi seară cu o ceremonie virtuală la care au fost anunţaţi câştigătorii.

„CODA”, care are în centru o elevă de liceu ai cărei părinţi sunt surzi, a primit patru trofee în categoria „U.S. Dramatic Competition”: marele premiu al juriului, premiul pentru regie, premiul publicului şi un premiu special al juriului pentru distribuţie.

Filmul lui Heder a stabilit marţi un al record - Apple Studios l-a achiziţionat pentru 25 de milioane de dolari, după o licitaţie acerbă în urma lansării lui în festival.

Documentarul „Summer Of Soul (…Or, When The Revolution Could Not Be Televised)”, regizat de liderul grupului Roots, Ahmir “Questlove” Thompson, a câştigat marele premiu al juriului şi premiul publicului în categoria „U.S. Documentary Competition”. Pe baza unor filmări de arhivă, găsite după 50 de ani într-un subsol, Thompson a recreat Harlem Cultural Festival, eveniment la care au participat 300.000 de oameni în vara lui 1969.

La categoria „World Cinema Documentary” a fost desemnat câştigător „Flee”, documentar în mare parte animat despre viaţa unui refugiat afgan homosexual.

„Hive” a primit trei premii în categoria „World Cinema Dramatic Competition” - marele premiu al juriului, premiul publicului şi premiul pentru regie. Din nou, o premieră în istoria festivalului. Filmul lui Basholli urmăreşte o mamă singură, care face eforturi să supravieţuiască după dispariţia soţului în timpul războiului din Kosovo.

Evenimentul de marţi seară a fost găzduit de actorul Patton Oswalt. Laureaţii au transmis mesaje de mulţumire prin sistem video-conferinţă. Proiecţiile din festival au avut loc virtual, dar şi în cinematografe drive-in, arthouse şi instituţii culturale din Alabama, Colorado, Hawaii, Ohio, New York, Texas şi Puerto Rico.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările