„Star Wars: The Force Awakens“ are un nou poster: fanii se întreabă de ce Luke Skywalker nu apare pe afiş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Star Wars: Episode VII - The Force Awakens/ Trezirea Forţei“ beneficiază de un nou poster în care mai multe elemente au făcut deliciul fanilor. Producătorii promit să lanseze un nou trailer în curând.

Fanii au speculat lipsa lui Luke Skywalker

Cel mai nou film din seria „Star Wars“ beneficiază de un nou poster, în care apar personaje deja cunoscute, dar se evidenţiază şi detalii neştiute. Pe poster apare pentru prima dată Carrie Fisher, care revine în rolul prinţesei Leia, dar fanii au speculat lipsa lui Luke Skywalker din peisaj. Pe de altă parte, personajele Rey, Finn şi Poe Dameron domină posterul.

Utilizatorii reţelei Twitter au declanşat o adevărată dezbatere în mediul online cu privire la un obiect misterios care apare pe fundalul posterului şi are forma unei planete. Cu o asemănare izbitoare cu Death Star, foarte mulţi fani au speculat că obiectul ar putea să fie o nouă armă de distrugere, posibil un distrugător de planete.

Pe noul poster, fiind apreciat drept un succes răsunător, apar toate personajele anunţate de către producători, anume Daisy Ridley, în rolul lui Rey, Oscar Isaac, în rolul Poe Dameron, şi John Boyega, în rolul lui Finn. Pe contul de Facebook al filmului se specifică că un nou trailer urmează să fie lansat. Totodată, producătorii au lansat o serie de teasere în aşteptarea trailerului, care pot fi vizionate aici.

image

FOTO Facebook

Noua producţie poate să devină filmul cu cele mai mari încasări din istoria cinematografiei

„Star Wars: The Force Awakens“, considerat cel mai aşteptat film al anului, va fi proiectat pentru prima dată la Los Angeles, pe 14 decembrie, după care va ajunge în cinematografele din toată lumea. Potrivit „The Hollywood Reporter“, Disney va prezenta filmul unui număr limitat de jurnalişti, în încercarea de a proteja cât mai mult intriga peliculei. 

Noul lungmetraj din seria „Star Wars“ are toate şansele de a deveni filmul cu cele mai mari încasări din istoria cinematografiei, potrivit unei companii de cercetări de piaţă din Statele Unite ale Americii, ai cărei experţi afirmă că această peliculă ar putea obţine peste o sută de milioane de dolari în primul weekend de proiecţii. Totodată, experţii în cercetări de piaţă sunt de părere că acest lungmetraj va domina box office-ul mondial şi va reuşi astfel să depăşească filmul „Avatar“, regizat de James Cameron.

vor relua rolurile, va avea premiera pe data de 18 decembrie 2015. Studiourile Disney au anunţat ca al optulea film al seriei va fi lansat în cinematografe în mai 2017.

Acţiunea din noul lungmetraj, care îi mai are în distribuţie pe actorii Lupita Nyong’o, Andy Serkis, Adam Driver şi Oscar Isaac, se va petrece la 30 de ani după evenimentele relatate în filmul din 1983 „Star Wars: Return of the Jedi/ Războiul stelelor: Întoarcerea lui Jedi: Ediţie Specială“.

Născută din imaginaţia lui George Lucas, franciza „Războiul stelelor“ a marcat, în 1977, naşterea unui nou gen în cinema-ul comercial, popular, destinat publicului larg, în care s-a remarcat şi Steven Spielberg. Cei doi cineaşti, care au făcut parte din acelaşi grup de tineri regizori cu referinţe mai degrabă televizuale decât cinematografice, urmau să colaboreze, de altfel, apoi, la o altă saga de succes mondial, formată din cele patru filme „Indiana Jones“.

După succesul filmului „Războiul stelelor“, care a contribuit la lansarea carierei actorului Harrison Ford, George Lucas a decis să încredinţeze regia următoarelor filme din serie altor cineaşti. Astfel, „Star Wars: The Empire Strikes Back/ Războiul stelelor: Imperiul Contraatacă“ (1980) a fost regizat de Irvin Kershner şi „Star Wars: Return of the Jedi/ Războiul stelelor: Întoarcerea lui Jedi“ (1983) a fost regizat de britanicul Richard Marquand.

Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite