Simpaticul Olaf şi prietenii săi din „Regatul de Gheaţă“ revin pe ecrane

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Olaf şi prietenii săi
Olaf şi prietenii săi

Scurtmetrajul “Regatul de Gheaţă – Sărbători cu Olaf”, realizat de către Disney-Pixar, va fi disponibil în cinematografe pentru o perioadă limitată, începând cu data de 24 noiembrie.

Noul trailer subtitrat al scurtmetrajului poate fi urmărit deja în cinematografe, înaintea animaţiei Disney-Pixar „Maşini 3”, care s-a lansat în România pe 16 iunie, iar varianta dublată a acestuia va apărea în curând. John Lasseter, directorul de creaţie al Studiourilor Walt Disney şi Pixar spune: „Sunt foarte încântat că scurtmetrajul «Regatul de Gheaţă: Sărbători cu Olaf» apare în cinematografe odată cu filmul «Coco». Este o alăturare perfectă, pentru că sunt două filme minunate, înduioşătoare, despre familie şi despre cum oamenii duc tradiţiile mai departe. Abia aştept ca oamenii să vadă aceste proiecte magnifice împreună, pe marele ecran.”

Având patru melodii noi pe coloana sonoră, scurtmetrajul de 21 de minute le aduce pe îndrăgitele personaje înapoi pe marele ecran, incluzându-l pe Olaf (vocea lui Josh Gad), care are o nouă misiune, aceea de a strânge cele mai frumoase tradiţii de sărbători pentru Anna (vocea lui Kristen Bell), Elsa (vocea Indinei Menzel) şi Kristoff (vocea lui Jonathan Groff). Scurtmetrajul este regizat de Kevin Deters şi Stevie Wermers-Skelton („Prep & Landing”), este produs de Roy Conli („Big Hero 6”). Cântecele originale sunt compuse de Elyssa Samsel şi Kate Anderson (“Between the Lines”).

Scurtmetrajul “Regatul de Gheaţă – Sărbători cu Olaf” va fi disponibil în cinematografe pentru o perioadă limitată, începând cu data de 24 noiembrie. Regizorul mărturiseşte: „Am fost profund onorat de faptul că John Lasseter mi-a încredinţat această poveste nouă cu personajele pe care le ştim şi le iubim. Suntem foarte bucuroşi de faptul că scurtmetrajul nostru o să ruleze pe marile ecrane înaintea filmului «Coco», în apropierea sărbătorilor.”

"Sărbători cu Olaf” le sărbătoreşte pe personajele care au câştigat afecţiunea audienţei la nivel mondial, atunci când „Frozen / Regatul de Gheaţă” a apărut în cinematografe în 2013. Filmul a avut încasări de peste 1,27 de miliarde de dolari americani la nivel global, câştigând două Premii Oscar (cel mai bun film de animaţie şi cel mai bun cântec original – „Let It Go”) şi un Glob de Aur (cel mai bun film de animaţie). Programată să apară în 2019, a doua parte a filmului reuneşte echipa de regizori formată din Jennifer Lee, Chris Buck şi Peter Del Vecho, alături de care se află şi duo-ul de compozitori, format din Kristen Anderson-Lopez şi Anderson Lopez, câştigatori ai premiilor Oscar şi Grammy pentru cântecele lor.

Despre „Regatul de Gheaţă – Sărbători cu Olaf”

Olaf (vocea lui Josh Gad) face echipă cu Sven, plecând într-o nouă misiune în filmul „Sărbători cu Olaf”. Este primul Crăciun de când uşile regatului s-au redeschis, iar Anna şi Elsa găzduiesc o petrecere pentru toţi locuitorii din Arandelle. Când invitaţii pleacă devreme de la petrecere pentru a se bucura de tradiţiile de sărbători, surorile realizează că ele nu au astfel de tradiţii şi obiceiuri de iarnă în familia lor. Astfel, Olaf pleacă în căutarea celor mai frumoase tradiţii, pentru a le aduce acasă şi a salva primul Crăciun pentru prietenii săi.

Despre Disney-Pixar „Coco”

În ciuda faptului că muzica a fost interzisă în familia sa de generaţii, Miguel (vocea lui Anthony Gonzalez) visează să devină un mare muzician, la fel ca idolul său, Ernesto de la Cruz (vocea lui Benjamin Bratt). Disperat să-şi dovedească talentul, Miguel se trezeşte transportat în lumea magică şi colorată a „Ţinutului Morţilor”, după o serie de evenimente misterioase.

De-a lungul drumului, îl întâlneşte pe încântătorul Hector (vocea lui Gael Garcia Bernal), iar împreună pornesc într-o călătorie extraordinară pentru a afla povestea reală din spatele istoriei familiei lui Miguel. Regizat de Lee Unkrich („Toy Story 3”), co-regizat de Adrian Molina şi produs de Darla K. Anderson („Toy Story 3”), filmul Disney-Pixar „Coco” apare premiera în cinematografe pe 24 noiembrie.

Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite