Sfârşitul lumii pe ecran

Au trecut o sută de ani de la începutul Primului Război Mondial, care este momentul în care criza civilizaţiei noastre a devenit evidentă. Pentru prima oară, ţările cele mai moderne şi militarizate--Europa, pe scurt--au folosit puterea modernă pentru a se distruge reciproc. Acesta a fost primul război modern lipsit de orice justificare şi lipsit de învingător.

După o sută de ani, criza este la fel de evidentă în lipsa vreunui film mare care să amintească teroarea sfârşitului lumii. Cel mai recent film pentru marele public despre Primul Război Mondial este tipicul Spielberg: Un film despre un cal. Este drept că milioane de cai au fost omorâţi în război, dar poate că ce are regizorul în minte este nobilitatea calului--acel cal nu este bun pentru agricultură. Nobilitatea cailor are legătură cu războiul. Poate asta este explicaţia lui Spielberg pentru dispariţia cailor din cinematograful modern...

Când vine vorba despre teroarea sfârşitului lumii, fiecare an ne aduce noi spectacole la cea mai mare scară, oferite audienţei globale care adesea le iubeşte, cel puţin o vreme. Singurul care menţionează războaiele mondiale, marginal, este Edge of Tomorrow, pe care vi-l Noah, prima poveste despre sfârşitul lumii datorat păcatelor omenirii. Filmul ar putea fi numit nihilist, nu numai neortodox, dar astăzi menţionez numai atât--singurul motiv pentru care Biblia are ceva de spus audienţei şi cineaştilor moderni pare să fie posibilitatea de a distruge omenirea.

Mai de curând, Godzilla, un mit creat de japonezi după Al Doilea Război Mondial, când lumea s-a sfârşit în Japonia. Obsesia cu mediul înconjurător leagă cele două poveşti şi anunţă una dintre temele sfârşitului lumii: Omul şi-a distrus legătura cu lumea în care se naşte. Dar consecinţele teribile pentru umanitatea omului sunt şi ele o temă a acestui cinema perfect democratic. Vedeţi X-Men, o serie de filme care de-a lungul a două decenii a prezentat şi posibilitatea sfârşitului lumii, şi faptul că omul trebuie să devină post-uman, la fel cum lumea modernă după criză trebuie să devină post-modernă. Astfel reiese încă una dintre temele acestui cinema: Ştiinţa este cauza ascunsă a modernizării şi dezumanizării şi dezrădăcinării umane.

Nu trebuie să fiţi surprinşi că poeţii ar da vina pe ştiinţă. Dar plauzibilitatea acuzaţiei nu îi subminează întemeierea. Mai îngrijorător este dificultatea de a lega umanitatea apărată de eroism de puterea ştiinţei, care ameninţă să recreeze omul: Vedeţi Captain America, care leagă Al Doilea Război Mondial de criza civilizaţiei aşa cum apare acum, neputinţa democraţilor de a crede în justiţia democratică. De fapt, criza eroului prins în paradoxurile lumii moderne create de o ştiinţă care ameninţă să distrugă omenirea este tema reucrentă a filmelor făcute după eroi de benzi desenate. Asta arată globalizarea băiatului adolescent. De ce este acest tip uman interesant? Pentru că îşi doreşte să creadă că puterile lui, care depind de ştiinţă, sunt bune pentru omenire.

Acest tip uman arată ridicol. Nu este de fapt reprezentat de povestea sfârşitului lumii. Este mai bine înţeles ca o creatură burghez-ştiinţifică care îşi doreşte mai mult sau mai puţin conştient să înveţe despre dragoste. Femeile, nu bărbaţii îl interesează. Vedeţi Big Bang Theory. Sau Silicon Valley, care ia mai în serios descoperirea umanităţii prin puterea ştiinţei. Dar din nou, omul de ştiinţă înlocuieşte Vikingii. Aici vedem absenţa completă a războiului, pe măsură ce comedia înlocuieşte tragedia, dar nu vedem de ce omul modern cât de cât satisfăcut de viaţa modernă este complet orb în ce priveşte războiul.

Aceste comedii ne arată însă două lucruri. Întâi, viaţa burgheză este plictisitoare--are nevoie de inventivitatea imorală a poetului comic pentru a putea fi vizionată. Apoi, burghezii, cu nimic mai capabili să se înţeleagă pe ei înşişi decât alţi oameni, nu vor să fie de râsul poetului comic--vor să se uite captivaţi la eroii creaţi de poetul tragic. Această dorinţă de glorie sau măreţie sau nemurire nu poate fi extirpată nici măcar în cazul celor mai slabi masculi. Poetul comic arată astfel că trebuie să respectăm puterile poetului tragic şi să ne temem de ce ne arată--terorarea sfârşitului lumii.

Evident, poetul comic nu este capabil să ne arate acest spectacol. Dar comedia, atât de necesară democraţiei, nu are nici o putere în democraţie. Alternativa la comedie este tragedia. Şi totuşi, nu avem nici un film făcut pentru marele public despre cele mai mari războaie din istoria noastră. Asta se întâmplă într-o lume aproape perfect democratică în ce priveşte gustul, în care nu mai există filme pentru femei--comedia romantică a fost distrusă ca gen pentru că nimeni nu are curajul să arate lumii cum femeile pot conduce bărbaţii--şi filmele pentru băieţi adolescenţi--filmele cu super-eroi--au eliminat şi filmele pentru bărbaţi--filmele de acţiune, eliminate pentru că nimeni nu are curajul să arate lumii ce face din bărbaţi revelaţia existenţei răului.

În articolul următor, voi încerca să spun câte ceva despre criza politică care face imposibilă înţelegerea războiului şi pentru audienţă, şi pentru poeţi. Între timp, vă aştept comentariile despre aceste filme şi despre problemele noastre aşa cum sunt reflectate în cinema-ul democratic.