O apariţie inedită pe ecranele noastre este pelicula politică „Nu“ / „No“, o coproducţie Chile-SUA-Franţa-Mexic lansată anul trecut, avându-l în rolul principal pe starul de origine mexicană Gael García Bernal. Filmul a fost prezentat în premieră la Festivalul de la Cannes, unde a primit un premiu secundar, şi a fost una dintre cele cinci nominalizări la Oscarul pentru film străin de anul acesta.

Bogaţi contra săraci

Scenariul filmului este bazat pe o piesă de teatru, „El Plebiscito“ (Referendumul), scrisă de chilianul Antonio Skármeta, dar rămasă nepublicată. Povestea prezintă felul în care, în 1988, dictatura generalului chilian Augusto Pinochet, care dura în acel moment de 15 ani, s-a prăbuşit în urma unui referendum, care ar fi urmat să-l valideze pe lider pentru încă 8 ani. „Nu“ a fost atunci opţiunea de pe buletinele de vot a celor care nu-l mai voiau pe Pinochet şi, totodată, opţiunea câştigătoare.

Mai adânc, filmul forează în profunzimile unui etern conflict, care a marcat decisiv ultimele două secole, a însângerat mai ales secolul XX şi nu pare să se stingă prea curând: cel dintre dreapta şi stânga politice, mai exact dintre cei bogaţi şi cei care vorbesc în numele celor săraci. În forme extreme, aceste tendinţe sunt reprezentate de dreapta fascistă şi de diversele forme de bolşevism. Un conflict de acest tip este şi cel care a divizat şi îndoliat statul sud-american timp de un deceniu şi jumătate.

Allende şi Pinochet

Filmul „Nu“ îl apropie pe spectatorul de aiurea şi de problemele unei ţări îndepărtate, pentru noi chiar de la celălalt capăt al lumii, dar cu o pondere importantă în economia Americii Latine.

La începutul anilor ’70, preşedintele chilian Salvador Allende a fost marea speranţă a intelectualităţii de stânga din toată lumea, mai ales a celei din Occidentul european şi nord-american. A contat şi faptul că, spre deosebire de cuplul Castro-Guevara (autori ai unei revoluţii de succes, care-i înflăcărase pe „intelighenţi“ în deceniul precedent), Allende era un intelectual rasat care-şi convinsese poporul să-l aleagă prin vot.

Scurta utopie s-a sfârşit brusc, pe 11 septembrie 1973, printr-o lovitură de stat militară, în urma căreia Allende şi-a pierdut viaţa, iar generalul Pinochet a devenit şeful statului. Pinochet rămâne un personaj controversat. Ca şi în cazul generalului spaniol Franco, deşi crimele regimului nu pot fi contestate, unii îi văd pe cei doi ca fiind aceia care au barat expansiunea comunismului în Europa Occidentală, respectiv în America Latină.

Ton de documentar

Regimul lui Pinochet a fost învins în urma unei campanii destul de neobişnuite. Tabăra „Nu“ a apelat la serviciile unui specialist în publicitate comercială, René Saavedra (intepretat de Gael García Bernal), care a aplicat pentru campanie toate metodele profesioniste folosite pentru o reclamă modernă. Deşi iniţial criticată de activiştii de stânga, pentru că edulcora crimele lui Pinochet şi dezideologiza campania, strategia şi-a dovedit, în cele din urmă, eficienţa.

Regizorul Pablo Larraín are inteligenţa să nu se implice emoţional în spunerea poveştii, cu alte cuvinte să ignore ideologia şi s-o prezinte pur şi simplu ca pe o poveste interesantă, care arată la urma urmei forţa imaginii într-o so­cietate modernă, a cinemaului în ultimă instanţă.

Tonul este în permanenţă cel al unui documentar observaţional, filmat cu „camera ascunsă“, cu riscul de a nu specula pe deplin, în cele două ore, potenţialul dramatic al poveştii (a se compara cu „The Lady“ al lui Luc Besson, un bun film comercial, care o făcea cunoscută publicului larg pe Aung San Suu Kyi, una dintre marile luptătoare politice contemporane). ;

 

Nu / No (Chile, 2012)

Regia: Pablo Larraín

Cu: Gael García Bernal

Rulează la: Cinema City Cotroceni