Sandra Bullock şi George Clooney fac din nou echipă pe marele ecran

Sandra Bullock şi George Clooney fac din nou echipă pe marele ecran

Sandra Bullock şi George Clooney formează unul dintre cele mai îndrăgite cupluri de pe marele ecran FOTO AFP

Actorii americani Sandra Bullock şi George Clooney fac din nou echipă pentru drama politică „Our Brand is Crisis“, după succesul pe care cei doi artişti l-au avut cu pelicula SF „Gravity/ Gravity 3D: Misiune în spaţiu“, în 2013, scrie revista „Variety“, citată de Mediafax.

Ştiri pe aceeaşi temă

Sandra Bullock, în vârsta de 50 de ani, a fost de acord să apară în noul film după ce a aflat că va fi regizat de David Gordon Green, potrivit variety.com. Pelicula este bazată pe un documentar din 2005, despre strategiile de campanie electorală din Statele Unite aplicate în ţările din America Latină. Actriţa americană va fi şi producător executiv al filmului, alături de George Clooney şi Grant Heslov.
 
 
Bullock s-a remarcat în ultimul an cu rolul din thrillerul SF „Gravity/ Gravity 3D: Misiune în spaţiu“, unde a jucat alături de George Clooney. Filmul a fost recompensat cu şapte premii Oscar, inclusiv la categoria Cel mai bun regizor, prestigioasa statuetă revenindu-i lui Alfonso Cuaron. „Gravity“ nu a cucerit doar criticii de specialitate, ci şi spectatorii, fiind un adevărat succes la box office, cu încasări de 716 milioane de dolari pe plan mondial.
 
Sandra Bullock, premiată cu Oscar în 2010 pentru rolul din drama „The Blind Side/ Povestea unui campion“, a devenit celebră jucând în special în comedii şi în filme romantice. Bullock pare să prefere în ultimii ani roluri din repertoriul dramatic şi a putut fi văzută pe marile ecrane în filmul „Extremely Loud and Incredibly Close“, cu Tom Hanks şi Viola Davis, scrie Mediafax.
 
George Clooney şi-a câştigat renumele ca actor, producător, producător executiv, scenarist şi regizor, dar şi ca activist dedicat cauzelor umanitare. În 2006, George Clooney a primit un premiu Oscar pentru rolul din „Syriana“, interpretare pentru care a fost recompensat şi cu Globul de Aur. Actorul a mai fost nominalizat la premiile Academiei Americane de Film la diverse categorii, pentru filmele „Good Night, and Good Luck/ Noapte bună şi noroc“, „Michael Clayton“, „Up in the Air/ Sus, în aer“, „The Descendants/ Descendenţii“ şi „The Ides of March/ Ziua trădătorilor“.
 
Cel mai recent film scris şi regizat de George Clooney este „The Monuments Men“, despre o unitate specială compusă din şapte directori, conservatori ai muzeelor şi istorici din artă, care primeşte, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, din partea Aliaţilor, ordinul de a găsi operele de artă confiscate de nazişti în spatele liniilor inamice, pentru a le restitui proprietarilor de drept.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările