S-a dus şi „Ultimul haiduc“. A murit cascadorul Paul Fister, unul dintre oamenii de suflet ai lui Sergiu Nicolaescu: „Viaţa mea e aici, la curu’ calului!“

S-a dus şi „Ultimul haiduc“. A murit cascadorul Paul Fister, unul dintre oamenii de suflet ai lui Sergiu Nicolaescu: „Viaţa mea e aici, la curu’ calului!“

Paul Fister în august 2015, alături de calul său preferat, Emir (foto: Adrian Epure)

Fostul pugilist, actor şi cascador Paul Fister (73 de ani), personaj care a scris istorie în filmul românesc, a decedat aseară, după o lungă şi grea suferinţă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Iată fragmente dintr-un reportaj pe care "Weekend Adevărul" i l-a dedicat în urmă cu doi ani. 

Pare un personaj teleportat din alte timpuri, un haiduc din codru. A jucat în zeci de filme, cu sau fără cai, şi locuieşte chiar în incinta studiourilor MediaPro din Buftea. Actorul şi cascadorul Paul Fister îşi duce viaţa pe platourile de filmare ale peliculelor româneşti şi străine care se filmează la noi în ţară de aproape jumătate de secol. Şi încă joacă, încă mai face căzături, încă mai are în grijă caii din curtea studiourilor. Sigfrid Paul Fister, acesta este numele lui întreg, începe să-şi depene amintirile cu lacrimi în ochi: „În 1967 am intrat pentru prima oară în curtea asta, acum 48 de ani. Acum am 71 şi sunt tot aici. Şi în curtea asta vreau să şi mor. Aici sunt toate amintirile mele! Caii ăştia pe care-i am nu sunt nişte simple animale. Ei sunt colegii mei: Amzulică, Sergiu, Stavru. Vorbesc cu ei, ei  cu mine...Viaţa mea e aici, la curu’ calului!“. În vremurile de aur ale cinematografiei, în curtea studiourilor păşteau peste 30 de cai. Astăzi, mai sunt doar şapte. Plus câţiva ponei şi nişte măgăruşi. Inclusiv Fiona, măgăriţa devenită vedetă după ce a apărut de câteva ori în platoul emisiunii lui Cătălin Măruţă. 

Pe el, Paul Fister, cel care „îmblânzeşte“ toate aceste animale, îl ştie toată lumea din Buftea, „de la copilul de ţâţă şi până la moşul care nu mai are niciun dinte în gură“, cum îi place lui să spună. Până să ajungă cascador, a avut o existenţă foarte complicată. Tatăl său, pe care-l chema tot Paul Fister, un sas mândru, căpitanul echipei de rugby Olimpia Braşov, a fost asasinat chiar în ziua în care micul Sigfrid, aşa cum i se spunea atunci în familie, împlinea vârsta de 5 ani. A urmat o perioadă în care se juca zilnic de-a Fanfan la Tulipe la poalele Tâmpei, după ce văzuse filmul cu Gérard Philipe de opt sau nouă ori. După un periplu prin Turnu Severin, de unde se trăgea familia mamei, Paul a vrut să facă o carieră în armată. A dat examen şi a intrat la Şcoala Militară de Muzică de la Bucureşti, însă a fost dat afară de la fanfară din cauza originii sociale nesănătoase.

Paul Fister în filmul „Aferim“ (2015)

Chefuri cu Dan Spătaru la Medgidia

După eşecul cu Şcoala Militară, a plecat la Medgidia, unde avea un unchi care era director de întreprindere. S-a calificat ca strungar şi s-a apucat şi de box. Devenise o mică vedetă locală, făcea chefuri cu Dan Spătaru şi gaşca lui de machedoni şi turci, aşa că unchiul n-a mai vrut să audă de el. A urmat armata, pe care a făcut-o la Bucureşti. „Soacră-mea ce a zis: «Dacă soldatul e în Bucureşti, hai să ne mutăm şi noi aproape de el». În tinereţe, ea lucrase la telefoane, chiar în comuna Buftea. Aşa că în 1965 m-am făcut buftean. Dar nu prea-mi plăcea aici. După ce m-am lăsat la vatră, m-am dus să dau examen la o şcoală tehnică de contabilitate din Constanţa. Când am ieşit din gară, am văzut un arc de triumf, soldaţi, cai. M-am apropiat de ei. Mi-au zis că sunt de la Buftea şi filmează pentru «Bătălia pentru Roma». Din Buftea? Păi şi eu sunt de acolo, le-am zis, chiar dacă în doi ani nu stătusem o lună întreagă acolo. M-a remarcat Sergiu Nicolaescu, că mă şi băgasem între cai. A trimis un secund la mine, pe Jim Constantinescu: «Ia zi, mă, vii în Buftea, la cinematografie?» Cum să nu vin! Am uitat de şcoală, am uitat de toate“, şi-a reamintit Paul Fister.

„Nu fac doar roluri, măi nene“

Nici acum, când are părul alb, nu se dă în lături să se ia la întrecere cu cei care i-ar putea fi copii sau nepoţi: „Filmez de câte ori sunt solicitat, dar nu fac doar roluri, măi nene. Şi la vârsta mea fac căzături, iar când sunt călare şi cu sabia în mână, puţini îmi stau în cale. Nu m-am pensionat, n-am cum. N-ai cum să mă bagi pe mine în formol!“. Totuşi, cel puţin pe hârtie, Paul Fister e pensionar. După o jumătate de secol de muncă în cinematografie, poştaşul îi aduce lunar câte 359 de lei. Însă bătrânul haiduc îşi duce crucea cu demnitate: „Nu mor caii când vor câinii!“.

Ultima apariţie publică a lui Paul Fister - Buftea, aprilie 2017 - 

„Sari, Florinache, nu mă face de râs!“

Unul dintre filmele care îi sunt cele mai dragi lui Paul Fister este „Pintea“, realizat de Mircea Moldovan în 1976, cu Florin Piersic în rolul titular. „Există acolo o scenă deosebită. Haiducii sunt încolţiţi într-un vârf de munte. Pentru a nu fi capturaţi de soldaţi, Pintea şi ai lui se aruncă de pe stânci. Eu sunt ăla care era cel mai sus, am sărit de la vreo 30 de metri. După ce am terminat de filmat săriturile cascadorilor, am adunat toate cutiile de carton pentru Florin, care trebuia să sară şi el de pe la şapte-opt metri. Nu era un lucru chiar la îndemâna oricui. El trebuia să spună «Am fost ş-om fi!», după care sărea. Făcea Piersic: «Motor! Acum sar... Stop! Stop! Nu pot! Paulicăăă». «Sari, Florinache, nu mă face de râs!», îi ziceam eu. Până la urmă a sărit. «A fost bine, Paulică?» «A fost perfect», i-am zis. «Gata, ne îmbătăm în seara asta!»“, şi-a reamintit Paul Fister.

A dublat-o pe Tora Vasilescu în „Ediţie specială“

Paul Fister povesteşte cum, înainte de 1989, era nevoit să dubleze şi femei, nu doar bărbaţi, fiindcă în perioada aceea nu exista nicio femeie-cascador de elită. De altfel, în filmul „Ediţie specială“ al lui Mircea Daneliuc a trebuit să o dubleze pe Tora Vasilescu. „Era un film cu ilegalişti. Pe Tora o prinseseră cei de la Siguranţă şi o torturau. Era legată cu mâinile la spate şi cu mască de gaze pe figură. Într-o cameră de hotel. Şi, la un moment dat, profitând de neatenţia celor care o păzeau, ea reuşeşte să deschidă uşa, dar ratează intercepţia cu scările, cade printr-un luminator aflat pe culoar şi se face ţăndări până jos. Aici i-a plăcut lui Daneliuc de mine, apoi m-a luat şi la «Iacob», unde l-am dublat pe Dorel Vişan. La 80 de metri deasupra pământului, eu sunt cel care se ţine cu mâinile de cablurile alea... La Zlatna am filmat. Tot pe Dorel l-am dublat şi în «Cel mai iubit dintre pământeni». La Slănic-Prahova, atunci când personajul lui, «Duiosul», e aruncat în prăpastie.“

„Danny Trejo nu se mai dezlipea de mine“

În ultimii ani, Paul Fister a avut ocazia să lucreze la mai multe pelicule de epocă filmate în studiourile Castel Film. Printre ele şi westernul „Dead in Tombstone“, turnat în 2012, cu Mickey Rourke şi Danny Trejo în rolurile principale. „Danny e un tip foarte agreabil, stătea mereu cu noi, românii din echipa de filmare. Când a aflat că eu şi cu el suntem născuţi în acelaşi an, 1944, nu s-a mai dezlipit de mine. Mi-a şi zis: «Băi, eu am fost puşcăriaş, nu mă consider mare vedetă de cinema»“, a povestit Fister. După ce a petrecut 15 ani în cea mai temută închisoare din Statele Unite, San Quentin, pentru spargeri, atac şi posesie de droguri, Trejo a ajuns întâmplător pe platourile de filmare de la „Trenul evadării“ / „Runaway Train“, în 1985, unde i s-a oferit un rol episodic, de puşcăriaş. Au urmat peste 100 de filme, cele mai cunoscute fiind „Machete“, „Desperado“, „Con Air“ şi „Once Upon a Time in Mexico“.

Despre relaţia cu Sergiu Nicolaescu: „M-a scos din multe nenorociri“

„Sunt un teuton dintr-ăla cinstit, am plecat cu tine în spate, te duc până la capăt de linie. Aveam dispute mari cu Sergiu pe tema asta. Când dădea el alarma, că începea un nou film, toţi cascadorii trebuiau să lase totul baltă şi să vină la el. Paul Fister nu făcea aşa. Chestie pe care i-am şi spus-o când mi-a bătut obrazul: «Păi dacă lucram cu dumneata şi venea Manole Marcus şi mă momea cu cinci lei în plus, iar eu mă duceam cu el, cum eram?». «Da, Paule, ai dreptate. De-aia te iubesc şi te respect.» Sunt singurul cascador căruia nu i-a zis niciodată dă-te mai încolo. Pe ceilalţi se mai enerva, îi mai înjura. Aşa era el. Pe mine m-a scos din multe nenorociri. Nu mi-au plăcut niciodată miliţienii. Le rupeam epoleţii şi caschetele şi-i băteam măr! Mă trimiteau ăştia la galere pentru câte doi ani... Făceam câte o zi la Rahova, după care plăteam cauţiune, ca-n America!“, şi-a mai reamintit bătrânul cascador.

După cutremurul din ’77: „Scoteam molozul cu raniţa de la masca de gaze“

Ziua de 4 martie 1977 reprezintă o rană încă deschisă pentru bucureşteni. În seara acelei date fatidice, Capitala a pierdut 33 de blocuri mari şi clădiri, iar alte câteva sute au fost avariate. Seismul a lăsat în urmă 1.424 de victime numai în Bucureşti. Paul Fister era într-un local din Râmnicu Vâlcea în momentul în care a început să se zguduie pământul, în compania fotbaliştilor Eduard Bartales şi Teodor Ţarălungă. Lucra la un film pentru protecţia muncii cu regizorul Cristu Polucsis, dar a lăsat totul baltă şi a fugit într-un suflet la Bucureşti. S-a înrolat imediat ca voluntar în echipele de salvatori, alături de ceilalţi cascadori.

Tânăra salvată după 128 de ore

„Eu am lucrat împreună cu Tudorică Stavru la blocul Nestor, pe Calea Victoriei. După cinci zile, se cam terminaseră căutările, iar noi eram cam ultimii cascadori care rămăsesem pe stradă. Era seară. Fumam o ţigară. Şi apar deodată două maşini de Securitate. «Vă rugăm să ne însoţiţi». Ne-am uitat unul la altul, nu înţelegeam ce făcusem. Am ajuns pe strada Tudor Arghezi nr. 1. Dan Iosif, care era atunci muncitor la întreprinderea de calculatoare, a auzit pe cineva bătând de sub dărâmături. Era o fată, Livia Negoescu. Împlinise 22 de ani chiar în ziua cutremurului. Era în pat cu logodnicul ei, într-un apartament de la etajul şapte, când s-a prăbuşit blocul. Norocul ei a fost că s-a sprijinit tot timpul pe corpul logodnicului, care a murit după două zile de chinuri. Era un spaţiu extrem de îngust, nu se putea ajunge la ea. Şi s-au căutat tot felul de modalităţi de salvare. S-a vorbit chiar să vină minerii de la Filipeştii de Pădure şi să sape un tunel până în Piaţa Rosetti. Până când a exclamat cineva: «Un cascador. Să vină un cascador». Şi ne-au adus, aşteptând o minune de la noi. Nu se putea săpa cu utilaje, pentru că se scurgea molozul în subsol şi praful o sufoca pe fată. Şi atunci am săpat cu mâinile goale. Lucram cu rândul şi căram molozul cu raniţa de la masca de gaze, ca să lărgim trecerea. Până la urmă am intrat. Plafonul se prăbuşise peste dormeză, care era bine înţepenită. Tot cu mâinile goale a dezmembrat-o Stavru, bucată cu bucată! 128 de ore a stat fata aia acolo îngropată de vie, până când am scos-o la lumină. Când ne trăgeam sufletul, a venit tatăl logodnicului, care ne-a rugat frumos să-l scoatem şi pe el, ca să-l îngroape creştineşte. «Mai intrăm o dată, Tudorică?» «Haide, Paulică!» Cam asta a fost la cutremur“, a povestit Fister.

În 2016, Paul Fister a primit Premiul Special în cadrul celei de-a zecea Gale a Premiilor Gopo. Paul Fister a fost o prezenţă permanentă în filmele lui Sergiu Nicolaescu, numele lui fiind legat de câteva dintre titlurile importante din filmografia regizorului, precum “Un comisar acuză”, “Nemuritorii”, “Pentru patrie”, “Mircea”, “Coroana de foc”, “15” şi “Ultimul corupt din România”. În paralel cu această colaborare, Paul Fister a avut apariţii în ipostaza de actor şi cascador în producţii marca Gheorghe Vitanidis (“Muşchetarul român”, “Colierul de turcoaze”) şi Mircea Moldovan (“Pintea”, “Munţii în flăcări”), în două dintre cele trei filme din trilogia „ardelenilor” (“Profetul, aurul şi ardelenii” şi “Pruncul, petrolul şi ardelenii”) şi în alte filme de referinţă pentru cinematografia românească, precum “Buzduganul cu trei peceţi”, în regia lui Constantin Vaeni, “Ecaterina Teodoroiu”, în regia lui Dinu Cocea sau “Misterele Bucureştilor”, în regia lui Doru Năstase. Ultimul deceniu i-a adus mai degrabă roluri şi cascadorii în producţii internaţionale (“Epicenter”, “BloodRayne”, “7 secunde” sau “Dead in Tombstone”), dar şi în două filme româneşti notabile: “Domnişoara Christina”, în regia lui Alexandru Maftei şi “Aferim!”, în regia lui Radu Jude.

Citeşte şi: 

 
 
 

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: