Un regizor nu prea titrat pînă acum, poate doar pentru lansarea francizei Jason Bourne, în „Identitatea lui Bourne“ (2002), newyorkezul Doug Liman reuşeşte să înscrie, cu acest nou „Edge of Tomorrow: Prizonier în timp“, o dată pentru mai multe genuri cinematografice. Este vorba despre, bineînţeles, science fiction – filmul este un SF direct şi brut, fără melodramatismele spielbergiene care se văd atât de des în alte producţii –, despre filmul de război, implicit antirăzboinic, şi chiar despre, dacă povestea este urmărită cu atenţie, filmul de dragoste. Nu efectele speciale, excelente desigur, contează în primul rând aici, ci ingeniozitatea scenariului şi intensitatea cinematografică cu care Doug Liman îl pune în imagini.

Salvaţi soldatul Cage

Cel puţin trei sunt filmele la care „Edge of Tomorrow: Prizonier în timp“ te duce imediat cu gândul, deşi îşi câştigă apoi, în scurtă vreme, originalitatea şi identitatea proprie. Unul dintre acestea este „Saving Private Ryan“ / „Salvaţi(-l pe) soldatul Ryan“ (1998) al lui Steven Spielberg, a cărui secvenţă iniţială, care recrea debarcarea în Normandia din iunie 1944, este reprodusă aproape textual aici, după cum veţi vedea chiar de mai multe ori.

Apoi, este vorba despre „Starship Troopers“ / „Infanteria stelară“ (1997) al lui Paul Verhoeven, genială demistificare, prin aşa-zisa ecranizare a unui clasic SF, a războiului şi a esenţei fasciste a oricărei propagande războinice, pe care este imposibil ca realizatorii filmului să nu o fi avut în vedere.

Nu în ultimul rând, conceptul buclei temporale din „Edge of Tomorrow“ trimite pe toată lumea cu gândul la comedia „Ziua cârtiţei“ (1993), numai că repede îţi dai seama că, de fapt, nu e ca acolo şi cele două filme nu au nicio legătură. Filmul lui Harold Ramis era o fantezie care nu necesita nicio explicaţie, pe când aici ţi se oferă o explicaţie (pseudo-)ştiinţifică, oricum esenţială pentru cursul acţiunii.

Războiul ca „déjà vu“

„Live/Die/Repeat“ / „Trăieşte/Mori/Repetă“, spune sloganul filmului, pentru că este ceea ce i se întâmplă personajului principal, dar acest lucru s-ar putea aplica şi civilizaţiilor. Civilizaţia occidentală se simte ameninţată, prin urmare îşi imaginează propriul sfârşit în fel de fel de producţii SF. Ceea ce e special, de această dată, este nu invazia extraterestră a aşa-numiţilor „mimics“ („simulanţi“) – o pură convenţie, de altfel –, ci faptul că confruntarea se poartă în bătrâna Europă şi, mai ales, este una oarecum convenţională, adică avându-l pe inamic faţă în faţă.

Sunt mai multe indicii că regizorul Doug Liman şi scenariştii săi (printre care experimentatul Christopher McQuarrie, cel care a scris „Suspecţi de serviciu“), inspiraţi de romanul „All You Need Is Kill“ al japonezului Hiroshi Sakurazaka, au deliberat un anume fel de a privi filmul. Mai multe confruntări militare majore ale secolului XX sunt evocate în scenariu. Astfel, cea mai mare bătălie cu extratereştrii s-a dat la Verdun, evident remember al catastrofei din primul război mondial.

D-Day Forever

A avut loc o Bătălie a Angliei, iar toată Europa continentală a fost pierdută în favoarea invadatorilor, precum odinioară în faţa naziştilor. Debarcarea actuală a anglo-americanilor are loc în Normandia, pe aceleaşi plaje ca în iunie 1944. În final, comunicatele victorioase anunţă că „trupele ruse şi chineze mărşăluiesc prin Europa“, ceea ce, chiar dacă este vorba despre oameni, nu sună prea liniştitor.

De altfel, nu întâmplător, lansarea mondială a filmului a avut loc chiar pe 6 iunie 2014 – data la care s-a aniversat/comemorat debarcarea din Normandia, aşa-numita Ziua Z –, ca un remember a ceea ce a fost denumit „ziua cea mai lungă“ (Cornelius Ryan) sau „ziua cea mare“ (Gilles Perrault).

În cerc, tot mai aproape

Ofiţerul american Bill Cage (Tom Cruise) este specialist în PR, n-a pus mâna în viaţa lui pe o armă, dar, în urma unei neînţelegeri, ajunge simplu soldat, destinat a fi paraşutat a doua zi pe plajele Normandiei, ceea ce i se şi întâmplă. Nimereşte, însă, într-o buclă temporală, ceea ce-i permite să moară şi să se întoarcă de fiecare dată la începutul zilei respective. Un fel de „război fără sfârşit“ (cum suna titlul unui roman SF, „The Forever War“, al lui Joe Haldeman, tradus la noi de Mihai-Dan Pavelescu). Nu numai că se perfecţionează ca soldat şi omorâtor de extratereştri, dar porneşte şi pe urmele creierului acestora, Omega, într-o odisee stupefiantă care se încheie în subsolurile Luvrului.

Un SF este bun (şi) atunci când reuşeşte să inducă momente de poezie şi tragism, imposibil de construit în alt gen artistic (a se vedea şi privirea lui Cruise de multe ori când trebuie s-o ia de la capăt în aceeaşi dimineaţă). Frumos (şi trist) este că, în timp ce Cage, care ţine minte tot ceea ce trăieşte, ajunge s-o cunoască din ce în ce mai bine pe partenera sa de luptă, Rita Vrataski (Emily Blunt), şi să se îndrăgostească de ea, aceasta îl vede de fiecare dată pentru prima oară şi doar teoretic îşi dă seama că au un „trecut“ comun. Prin urmare, şi-ar dori să-l cunoască mai bine, dar urgenţa luptei nu le permite niciunuia vreun moment de răgaz. („În cerc, tot mai aproape“, era titlul unei superbe poveşti de dragoste în haine SF scrise, pe vremuri, de Vladimir Colin.)

Info

Edge of Tomorrow: Prizonier în timp / Edge of Tomorrow (SUA-Australia, 2014)
Regia: Doug Liman
Cu: Tom Cruise, Emily Blunt, Brendan Gleeson, Bill Paxton
Rulează la: Romtelecom IMAX®

4 stele