Rânjetul Hiroshimei

Godzilla 2014 reproduce aspectul original al monstrului, creat de japonezi in anii '50

AVERTISMENT Coşmarul nuclear este descris mai percutant decât oricând în ultimii ani în noua producţie americano-japoneză „Godzilla“, care aduce legendarul monstru la nivelul efectelor speciale din 2014.

Noul „Godzilla“, coproducţie americano-japoneză, stă cu un picior în trecutul deja îndepărtat al primelor producţii cu acest monstru şi cu celălalt în prezentul hipertehnologizat. Pe de o parte, pelicula reia, spre deosebire de varianta lui Roland Emmerich din 1998, designul original al celebrului monstru, din primele producţii japoneze ale anilor ’50, şi are multe aspecte stilistice care îl califică mai mult ca un film „retro“. Pe de altă parte, franciza Godzilla este adusă la nivelul efectelor speciale din 2014 (an în care, teoretic, se şi întâmplă cea mai mare parte din acţiune), mai mult chiar, pentru prima dată în istorie, este schimbat statutul, în raport cu oamenii, al teribilului monstru.

Din oceanul Pacific...

Câteva lucruri trebuiau, totuşi, păstrate similare cu producţiile anterioare, chiar şi în această versiune care se doreşte revoluţionară. Originea monstrului este, bineînţeles, tot japoneză (mai exact, din bazinul Pacificului, dar cu acţiunea primordială la o centrală nucleară din arhipelagul nipon), iar apariţia şi dezvoltarea sa sunt determinate, în continuare, de chestiuni legate de radioactivitate şi energie nucleară, chiar dacă într-un mod mai alambicat decât până acum.

În plus, avem cea mai mare parte a clişeelor inerente unui film de acest gen: savantul care avertizează în van, fiind luat de nebun, ofiţerul american care, precum cel sovietic pe vremuri, supravieţuieşte tuturor situaţiilor imposibile, pentru a-şi îndeplini fără greş misiunea, eficienta armată americană, economică la vorbe dar punctând în acţiunile de protecţie etc.

Godzilla, mânia zeilor

Filme precum „Godzilla“ (sau, de ce nu, americanele „King Kong“ şi „Jurassic Park“) izvorăsc dintr-o teamă ancestrală a fiinţei umane: că la un moment dat ne-am putea confrunta cu nişte creaturi atât de, pur şi simplu, mari, uriaşe, încât toată tehnologia noastră perfecţionată să nu le poată face faţă. De la ceva similar pleca şi regizorul Guillermo del Toro, anul trecut, pentru filmul „Pacific Rim“ / „Cercul de foc“, imaginându-şi apariţia unor monştri gigantici proveniţi din altă dimensiune, care atacau Pământul ieşind din nişte breşe situate pe fundul Pacificului.

Actualii scenarişti ai „Godzillei“ plusează, însă, şi mai creează încă două creaturi înfricoşătoare, aşa-numiţii MUTO, mascul şi femelă (un fel de „Alien“ uriaşi, pentru a-l pomeni pe artistul elveţian H.R. Giger, recent plecat dintre noi), aflaţi într-o relaţie ambiguă cu Godzilla. Mai mult, aceştia au capacitatea ca, prin nişte aşa-zise „pulsuri electromagnetice“ (PEM), să blocheze funcţionarea oricărei aparaturi bazate pe electromagnetism (de altfel, punctul cu adevărat slab, vulnerabil al civilizaţiei noastre), lăsându-i pe atacatorii umani cu buza umflată.

„America sub atac“

Filmele-catastrofă cu adevărat bune posedă o anumită poezie a pericolului şi a dezastrului, iar „Godzilla“ 2014 nu face excepţie. Există în film, de multe ori, o voluptate evidentă a extincţiei, a filmării zonelor devastate (fie cea aflată în carantină după un accident la o centrală nucleară, fie cele răvăşite de trecerea monştrilor). Rând pe rând, sunt distruse şi făcute praf mai întâi un mic oraş japonez, apoi americanele Honolulu, Las Vegas, San Francisco (de altfel, ca şi „Pacific Rim“, filmul, deloc întâmplător, dă seamă despre mutarea centrului de greutate al planetei spre hiper-dezvoltatul bazin al Pacificului).

„America sub atac“, titrează, la un moment dat, ecranele televizoarelor, ca un tragic remember al de neuitatului 11 Septembrie 2001. În plus, scenariul colectează, chiar dacă la un nivel superficial, multe dintre temerile şi traumele recente ale zonei: accidentul de la Fukushima, cutremurul şi tsunamiul uriaş din 2004 etc. Ceasul personajului lui Ken Watanabe, un cercetător japonez, a aparţinut tatălui său şi este oprit la ora 8 şi 15 minute, în dimineaţa zilei de 6 august 1945, momentul primei explozii atomice de la Hiroshima, cu alte cuvinte funcţia de avertisment a poveştii rămâne la fel de valabilă.

Dincolo de puerilitatea scenariului, filmul are multe soluţii ingenioase, mai ales la nivel vizual, şi, cum spuneam, reuşeşte să creeze o oarecare poezie, mai ales în scenele de luptă din oraşele pustiite sau în cele de panică colectivă (copiate, deseori, după filmele clasice de acest gen ale anilor ’70). Sunt destule secvenţe în care chiar este vorba de cinema, în sensul real al cuvântului. Cu toată ambiguitatea păguboasă a intenţiilor monstrului, aşa cum rezultă ele din scenariu, „Godzilla“ 2014 este un exemplu de folosire inteligentă a efectelor speciale şi de readucere cu succes în actualitate a unei francize clasice.

Info

Godzilla 3D / Godzilla (SUA-Japonia, 2014)
Regia: Gareth Edwards
Cu: Aaron Taylor-Johnson, Ken Watanabe, Juliette Binoche
Rulează la: Romtelecom IMAX®

3 stele