Producătorii „Spectre“, următorul film cu James Bond, au anunţat data premierei mondiale VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lungmetrajul „Spectre“, următorul film din franciza cinematografică „James Bond“, va avea premiera mondială pe 26 octombrie, la Londra, potrivit BBC, citat de Mediafax.

„Pentru prima dată în istorie, un film din seria «James Bond» va fi lansat în aceeaşi seară în cinematografele din Marea Britanie şi Irlanda“, au declarat reprezentanţii studiourilor cinematografice Sony Pictures, citaţi de Mediafax.

Filmul „Spectre“, regizat de Sam Mendes, va intra în cinematografele din Statele Unite, dar şi în cele din România pe 6 noiembrie. 

Filmul „Spectre“ reia povestea agentului 007, care, din cauza unui mesaj enigmatic din trecutul său, se trezeşte într-o investigaţie ce-i dezvăluie acţiunile unei organizaţii sinistre. În timp ce M (Ralph Fiennes) se confruntă cu adversarii politici hotărâţi să pună capăt serviciilor secrete, James Bond se vede nevoit să dea la o parte vălul de mister ce acoperă teribilul secret din spatele Spectre.

Numele „Spectre“ face referire la organizaţia teroristă fictivă din seria de romane „James Bond“. Numele a apărut pentru prima oară pe marile ecrane în pelicula din 1962, „Dr. No“. Organizaţia era condusă de principalul duşman al lui Bond, Ernst Stavro Blofeld. Potrivit sinopsisului oficial al filmului „Spectre“, „un mesaj criptic din trecutul lui Bond îl va trimite pe acesta spre descoperirea unei organizaţii sinistre.“

   

Potrivit jurnaliştilor din presa străină, această producţie cinematografică a ajuns la un buget de 300 de milioane, devenind astfel cel mai scump film din franciza „James Bond“. Din distribuţia filmului mai fac parte actorii Monica Bellucci, Christoph Waltz, Léa Seydoux, Ben Wishaw, Ralph Finnes, David Bautista, Naomie Harris şi Andrew Scott.

James Bond, cu numele de cod 007, este un personaj fictiv creat în 1953 de Ian Fleming, care a scris 12 romane şi două nuvele. Personajul Serviciului Britanic Secret a apărut la TV, radio, în jocuri video, benzi desenate, dar şi în cea mai longevivă franciză cinematografică din toate timpurile. Cel mai cunoscut agent secret din lume, James Bond, a fost jucat de şase actori diferiţi pe parcursul celor 23 de filme din această franciză. James Bond, super-spionul din romanele lui Ian Fleming, a ajuns pentru prima dată pe marele ecran în filmul „Dr. No“, din anul 1962, cu ajutorul actorului Sean Connery. Ceilalţi actori care au interpretat acelaşi rol de-a lungul anilor sunt Roger Moore, George Lazenby, Timothy Dalton, Pierce Brosnan şi Daniel Craig.

Cele 23 de filme „James Bond“ realizate până în prezent au generat încasări de peste 4,1 miliarde de dolari în toată lumea. Cel mai recent lungmetraj lansat din această serie, „Skyfall“, a generat încasări de peste 1,1 miliarde de dolari pe plan mondial, mai mult decât oricare alt film cu agentul 007.

Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite