Pro TV - şi înger, şi demon
0
Cum astăzi se împlinesc exact 15 ani de la lansarea în eter a Pro TV, nu putem să nu ne referim la acest eveniment, mai ales că el a însemnat un moment de cotitură pentru audiovizualul românesc. Să ne amintim peisajul de pe vremea aceea. TVR domina totul.
Existau câteva posturi care încercau să ofere alternative (Soti, Tele7 abc, Amerom, Antena 1), dar erau firave. Singur, Tele7 încerca să aibă o producţie proprie, dar şi aceasta venea cu stilistica de la TVR. Iar televiziunea publică avea încă decoruri şi mentalităţi moştenite de dinainte de 1989.
În peisajul acesta televizual, a venit Pro TV, care a adus brutal o lume străină, ca de pe altă planetă. Discursul era agresiv, occidental, dinamic, iar oamenii care apăreau pe sticlă beneficiau de un star system extrem de puternic şi de eficient. O bună perioadă de timp, vedetă a însemnat exclusiv vedetă Pro TV.
Filosofia Pro TV era cea a tancului - nu-i pasă de nimic, nu e abătut de nimic din drumul lui şi calcă totul sub şenile. După apariţia Pro TV nu s-a mai putut face televiziune ca înainte. Cine nu a înţeles că e cazul să se schimbe şi să-şi potrivească pasul cu cel revoluţionar al postului din Pache Protopopescu a dispărut. Ceilalţi s-au încolonat supuşi în spatele învingătorului.
Faptul că Pro TV a fost un model pentru celelalte televiziuni a fost şi benefic, şi nefast. A fost benefic pentru că a dinamizat discursul televizual, l-a occidentalizat şi a creat o emulaţie în acest domeniu. Apoi, Pro TV a exportat la toate celelalte posturi profesionişti crescuţi la şcoala proprie - de la Gianina Corondan sau Cristina Ţopescu până la Adriana Muraru sau Lucian Mândruţă.
Pe de altă parte, postul lui Adrian Sârbu a dat tonul şi cu ştirile despre babe violate şi ţărani hăcuiţi cu toporul. Este vorba de celebrele „Ştiri de la ora 5" - format care a fost preluat de toate posturile şi generalizat apoi la orice oră. Tot Pro TV a adus vrăjitoarele şi maneliştii pe micul ecran. Aceştia îşi făceau veacul la emisiunea lui Teo Trandafir, pentru ca apoi să avem parte de crema lor la trecerea dintre ani. Revelionul cu manelişti este invenţia Pro, la fel cum s-a întâmplat şi cu ciudaţii, vrăjitoarele şi paranormalii pe care mai apoi i-am putut vedea la OTV.
Interesant este că Pro TV nu înseamnă numai manelişti promovaţi cu mijloace americane sau colecţii de orori date la ştiri, ci şi emisiuni de cultură valoroase, aşa cum au fost, de exemplu, „Parte de carte" sau „Profesiunea mea, cultura" cu Nicolae Manolescu.
Din aceste contradicţii se naşte, fără îndoială, fascinaţia pe care continuă să o joace Pro TV.
Se încarcă comentariile...
