Premiile Oscar 2015: Neil Patrick Harris va prezenta gala de anul viitor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Neil Patrick Harris nu este străin de
statutul de prezentator, acesta fiind în trecut gazda premiilor Emmy
FOTO GettyImages/Gulliver
Neil Patrick Harris nu este străin de statutul de prezentator, acesta fiind în trecut gazda premiilor Emmy FOTO GettyImages/Gulliver

Actorul american Neil Patrick Harris (41 de ani), cunoscut pentru rolul din serialul de comedie „How I Met Your Mother/Cum am cunoscut-o pe mama voastră“, a fost numit gazda galei de decernare a premiilor Oscar 2015, potrivit unui anunţ al Academiei de film americane. Harris s-a declarat onorat să calce pe urmele altor prezentatori, precum Johnny Carson şi Ellen DeGeneres, fiind unul dintre lucrurile pe care a dorit să le facă în viaţă.

Neil Patrick Harris nu este străin de statutul de prezentator, acesta fiind în trecut gazda premiilor Emmy. Trei astfel de premii au fost câştigate de Harris pentru prestaţia lui ca şi gazdă a galei de decernare a premiilor Tony, cele mai importante distincţii legate de teatrul american, scrie Reuters.

„Suntem încântaţi să îl anunţăm pe Neil drept gazdă a Oscarurilor. Îl cunoaştem de când a început să fie adult, l-am privit cum a explodat ca şi actor în filme de lung metraj, în seriale TV şi pe scena teatrelor. E ca o furtună perfectă să lucrezi cu Neil, toate resursele şi talentul său vin pe scena mondială“, au spus Neil Meron şi Craig Zadan, producători. Gala de decernare a premiilor Oscar va fi produsă, pentru al treilea an la rând, de Craig Zadan şi Neil Meron. Cei doi producători de pe Broadway sunt cunoscuţi pentru spectacole de teatru musical şi show-uri de dans pline de energie.

„Este cu adevărat o onoare să fiu întrebat dacă vreau să fiu prezentatorul Premiilor Oscar de anul viitor. Am crescut uitându-mă la Oscaruri şi am purtat dintotdeauna un mare respect faţă de cei mai buni care au găzduit show-ul. A fi invitat să calc pe urmele lui Johnny Carson, Billy Crystal şi Ellen DeGeneres şi a tuturor celorlalţi care au avut uriaşul noroc de a fi gazdele acestei ceremonii este un vis devenit realitate, unul dintre cele pe care aş fi vrut să le fac în viaţă“, a declarat şi Harris care a postat pe Instagram o listă cu lucrurile pe care le-a realizat sau nu în viaţă. Singurul punct neîndeplinit a fost doar găzduirea Oscarurilor.

Ediţia din 2014 a galei Oscar a fost prezentată de actriţa de comedie Ellen DeGeneres şi a avut cea mai mare audienţă obţinută de acest show în ultimii 14 ani, în Statele Unite ale Americii, cu 43,7 milioane de telespectatori. DeGeneres, care nu îşi ascunde homosexualitatea, ca şi Harris de altfel, a făcut glume despre oamenii puternici ai industriei care se aflau în sală, despre propria sa orientare sexuală, a împărţit cutii cu pizza vedetalor şi a relizat o fotografie de tip „selfie“ cu mai multe vedete, o imagine care a bătut recordul pentru cel mai partajat mesaj pe Twitter şi a blocat platforma online pentru scurt timp, arată şi Mediafax.

Acdemia de film americană doreşte atragerea unui public cât mai tânăr în faţa televizoarelor în seara difuzării celei de-a 87-a ediţii a galei de decernare a premiilor Oscar. Ceremonia va fi transmisă în direct, de la Los Angeles, în peste 200 de ţări, pe 22 februarie 2015, de reţeaua de televiziune ABC, deţinută de Walt Disney Co. În prealabil, nominalizările pentru fiecare categorie vor fi anunţate pe 15 ianuarie 2015.

În ultimii ani, organizatorii galei premiilor Oscar au încercat să perfecteze această strategie, cu rezultate nu foarte bune. În 2011, ceremonia a fost prezentată de Anne Hathaway şi James Franco, cuplul de prezentatori fiind însă aspru criticat pentru lipsa de chimie şi eforturile vizibile, gala având cea mai mică audienţă din ultimii zece ani, în timp ce ediţia din 2013, prezentată de Seth MacFarlane a obţinut o audienţă mai mare, dar a fost criticată pentru umorul vulgar. Ceremonia de decernare a premiilor Oscar a resimţit presiuni privind audienţa şi din partea galei Globurilor de Aur, ţinută în mod tradiţional în ianuarie, care a înregistrat o creştere a audienţei după ce misiunea de gazde ale ceremoniei a fost înmânată actriţelor de comedie Tina Fey şi Amy Poehler.

Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite