Premiera săptămânii: „Birdman/Omul Pasăre sau Virtutea nesperată a ignoranţei“, filmul în care Michael Keaton realizează „revenirea secolului“

Premiera săptămânii: „Birdman/Omul
Pasăre sau Virtutea nesperată a ignoranţei“, filmul în care Michael Keaton realizează
„revenirea
secolului“

Michael Keaton realizează, prin rolul Riggan, ceea ce criticii de specialitate numesc „performanţa carierei lui“ FOTO cinemagia.ro

Filmul „Birdman/Omul Pasăre sau Virtutea nesperată a ignoranţei“ are astăzi premiera în cinematografele din România. Cu nouă nominalizări la premiile Oscar 2015, producţia arată o revenire de clasă a lui Michael Keaton, cunoscut pentru rolul din blockbusterele „Batman“ ale lui Tim Burton, dar şi tema „satirei showbiz-ului“ care poate degrada un om obişnuit cu faima.

Pelicula „Birdman/Omul Pasăre sau Virtutea nesperată a ignoranţei“ este o comedie neagră americană scrisă, produsă şi regizată de Alejandro González Iñárritu („21 Grams“, „Babel“, „Biutiful“). Din distribuţie fac parte Michael Keaton (Riggan), Zach Galifianakis (Jake), Edward Norton (Mike), Andrea Riseborough (Laura), Amy Ryan (Sylvia), Emma Stone (Sam), Naomi Watts (Lesley), Lindsay Duncan (Tabitha) şi Merritt Wever (Annie).

Celebru odinioară pentru interpretarea unui popular supererou, actorul Riggan Thomson vede cum, încet-încet, imaginea eroului său dispare din amintirile fanilor. Într-o încercare disperată de a reatrage atenţia şi de a simţi, o dată în viaţă, că realizează ceva apreciat atât de colegii de breaslă, cât şi de publicul larg, Riggan plănuieşte să pună în scenă o piesă pe Broadway. Pentru a reuşi, bărbatul trebuie să-şi ignore egoul supradimensionat, mai ales dacă vrea să-şi readucă aproape şi familia.

„Birdman“ a fost proiectat pentru prima dată la Festivalul Internaţional de Film de la Veneţia, la gala cu numărul 71, pe 27 august 2014, iar în Statele Unite ale Americii a fost lansat într-un număr limitat de cinematografe, pe 17 octombrie 2014. A primit cinci nominalizări la Globurile de Aur (printre care „cel mai bun film musical sau comedie“, „cel mai bun regizor“, „cel mai bun scenariu“), câştigând două astfel de distincţii, zece nominalizări la premiile BAFTA şi nouă nominalizări la premiile Oscar (printre care „cel mai bun film“, „cel mai bun actor în rol principal“, „cea mai bună actriţă în rol secundar“).

Filmul a primit laude la scară largă din partea criticilor de specialitate, mai ales datorită modului în care a fost filmat, camera rulând cadrele neîntrerupt, într-un dublă continuă, graţie cameramanului Emmanuel Lubezki („Gravity“). Pe site-ul agregator „Rotten Tomatoes“, „Birdman“ a primit şanse de reuşită de 92% pe baza a 238 recenzii. „Un salt palpitant pentru Alejandro González Iñárritu, «Birdman» este o casetă tehnică de prezentare alimentată de povestea stratificată şi de reprezentaţiile deosebite din partea lui Michael Keaton şi Edward Norton“, se specifică pe site.

Profunzimea ciudată a acestui film este dată de modul în care îndrăzneşte să arate privitorului cum avem tendinţa de a ignora, de a reprima sau de a respinge magia de zi cu zi

Travis LaCouter, „First Things“

Totodată, jocul actoricesc al lui Keaton a fost catalogat de Peter Debruge, de la revista „Variety“, drept „revenirea secolului“. Acelaşi critic a descris filmul ca fiind „o satiră de sine conştientă a showbiz-ului“, dar şi „un triumf la fiecare nivel de creaţie“. Richard Roeper, de la „The Chicago Sun-Times“ a scris în recenzia sa că Michael Keaton este un serios pretendent la titlul de „cel mai bun actor în rol principal“, la premiile Oscar 2015, artistul fiind de altfel nominalizat la acea categorie.

Michael Keaton (Riggan) şi Edward Norton (Mike), într-una din scenele filmului FOTO cinemagia.ro

«Birdman» este un film despre seducţia faimei şi a prestigiului. Este imaginea în oglindă a unui conducător care a renunţat la roluri principale, dar care revine cu performanţa carierei lui

Robbie Collin, „The Telegraph“

„«Omul Pasăre» zboară sus de tot. Curenţi emoţionali intenşi şi sentimentele volatile ale actorilor sunt eliberate într-un exemplu dramatic şi misterios la turului de forţă vizual al cinematografiei, toate în serviciul unei poveşti care examinează natura schimbătoare a celebrităţii şi popularitatea faimei în dauna realizării creative“, evidenţiază şi „Hollywood Reporter“, prin Tod McCarthy.

Michael Keaton şi  Zach Galifianakis (Jake) FOTO cinemagia.ro

Menţionând legătura dintre nebunia personajului Riggan şi adevăratele sale superputeri, Travis LaCouter, de la „First Things“ scrie că „importanţa acestor superputeri - reale sau imaginare - este aparentă. Pentru Riggan, ele reprezintă elementul de dincolo de etichete, nucleul geniului său, dar şi sursa celei mai mari nelinişti a sa“. Acelaşi critic arată că „profunzimea ciudată a acestui film este dată de modul în care îndrăzneşte să arate privitorului cum avem tendinţa de a ignora, de a reprima sau de a respinge magia de zi cu zi“.

„«Birdman» este un film despre seducţia faimei şi a prestigiului. Este imaginea în oglindă a unui conducător care a jucat în cele două filme «Batman» ale lui Tim Burton şi care a renunţat la roluri principale, dar care revine cu performanţa carierei lui“, specifică şi Robbie Collin, de la „The Telegraph“.

Emma Stone (Sam) FOTO cinemagia.ro

„Adevărata realizare a «Omului pasăre», o comedie neagră a disperării ajutată de optimismul artistic neînfrânat a lui Iñárritu, se rezumă la modul în care spectatorii râd cu gura până la urechi, cum fiecare va blestema umbrele din jurului lui şi cum fiecare se va vedea în postura lui Riggan“, crede şi Peter Travers, de la revista „Rolling Stone“.

„Filmat în 30 de zile, acesta este un film care va bucura spectatorii cu discernământ şi va «electriza» profesioniştii în domeniul artelor populare pentru că este o lucrare care merge dincolo de destinaţiile agreate pentru un film de masă“, îşi încheie recenzia Tod McCarthy.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările