Din păcate încă filmul românesc nu e la fel de iubit ca sportivii. Poate unde abia de vreo 10 ani, de la Revoluţie a început să dea satisfacţii, ce-i drept majore! Până ne mai… coacem, să uităm de America şi să ne concentrăm, în continuare, pe Europa.

Deşi se spărsese gheaţa. „După dealuri” figura în cele 9 finaliste. Dar vorba lui Agatha Christie şi-au rămas doar 5. „Amour”(greu de pronunţat pentru primăvăratica Emma Stone, pe care să n-o pierdeţi în „ Elita Gangsterilor”că merită ) sub stindard austriac, deşi cu actori francezi, şi o nominalizare şi pentru Emmanuelle Riva, care are 85 de ani, ca numărul ediţiei Oscarurilor, şi fix pe 24 februarie, când se decernează e ziua ei.

Ar fi un splendid dar pentru un rol copleşitor, la care are contracandidată o puştoaică de culoare la debut , din extraordinarul „Beasts of the Southern Wild”, adus de Cristian Mungiu la Cannes-ul de la Bucureşti, şi care în revista Premiere figura cu 3 stele mari ca şi „Crulic” de Anca Damian , cu vocea lui Vlad Ivanov.

Norvegianul „ Kon-Tiki” e un fel de Pi în variantă nordică, „War Witch” care a rulat sub titlul original „Rebelle” se petrece în Africa şi e iar cu o copilă, fără copilărie, „Royal Affair” e cu dragoste şi personaje bizare şi carismatice în proporţie egală, iar chilianul „No” anti Pinochet, cu Bernal pare cel mai tentant, dar probabil că sumbrul „Amour” va dovedi globalizanta nevoie chiar dacă nemărturisită de tortură cinematografică, pentru care Haneke este maestrul incontestabil.

Va urma!