Cristi Puiu, Cǎtǎlin Mitulescu, Corneliu Porumboiu, Cristian Nemescu, Cristian Mungiu, Bogdan Mustaţǎ, Florin Şerban, Marian Crişan, Adrian Sitaru, Cǎlin Peter Netzer şi Radu Jude au îmbogǎţit simţitor palmaresul realizat de înaintaşii lor, care a început în 1939, cu Paul Cǎlinescu şi a continuat în urmǎtoarele şase decade, cu Ion Popescu-Gopo, Liviu Ciulei, Mircea Mureşan, Mirel Ilieşiu, Dan Piţa şi Lucian Pintilie.

Dar dupǎ euforia ceremoniilor de premiere, regizorii anilor 2000 s-au lovit în ţarǎ de impotenţa sistemului de distribuţie a filmelor lor, datoratǎ absenţei tehnicilor de marketing, dar mai ales degradǎrii cinematografelor existente şi apoi simplei lor dispariţii, transformate fiind în sǎli de jocuri şi nunţi, sau fiind închise prin lege şi lǎsate în paraginǎ. În absenţa managerilor culturali necesari domeniului, regizorii înşişi au cǎutat sǎ rezolve prin forţe proprii, prin caravane cinematografice şi evenimente, problema întâlnirii cu publicul român, a propriilor lor filme.

Cristian Mungiu, câştigǎtor de douǎ ori la Cannes, cu 4 luni, 3 sǎptǎmâni şi 2 zile şi Dupǎ dealuri a mers însǎ mai departe, începând sǎ lucreze tenace la consolidarea unui sistem cinematografic viabil, de la componenta sa legislativǎ, la cea de producţie, distribuţie, promovare şi mai ales conectare la reţelele internaţionale.

Cu o viziune integralǎ a domeniului, el şi asociaţia sa Voodoo Films au fǎcut efortul uriaş de a ridica nivelul de aşteptare al publicului, pregǎtindu-l pentru producţiile de artǎ, pentru filmele câştigǎtoare de premii internaţionale, care poate cǎ nu aduc producǎtorilor venituri de sute de milioane de euro, ca blockbusterele americane, dar care sigur scriu istoria filmului în acest nou mileniu.

Aşa a luat fiinţǎ acum nouǎ ani, cu sprijinul Delegatului General al Festivalului de la Cannes, Thierry Frémaux. excepţionalul Festival Les Films de Cannes à Bucarest, care a adus nu doar în capitalǎ, ci şi în alte şapte oraşe din ţarǎ, filme înscrise în marea competiţie şi premiate, avanpremiere româneşti, premiere, retrospective de autor şi întâlniri cu mari realizatori de film, masterclass-uri şi întâlniri profesionale, toate menite a crea un climat cultural elevat, care sǎ plaseze filmul acolo unde îi este locul, în mentalul colectiv: ca artǎ, nu ca simplu produs comercial.

A merge la cinema ca la un rendez-vous cu creatori de lumi spirituale, respectând un ritual (mǎcar mental, dacǎ nu şi vestimentar), acesta pare a fi idealul iniţiatorului Festivalului, care în 2016 a creat chiar un supereveniment în acest sens, organizând la Sala Palatului, cu o parte a echipei de producţie, pentru publicul bucureştean, un duplex cu proiecţia simultanǎ de la Cannes, cu covorul roşu şi vedetele care intrau în Palatul Festivalurilor, pentru pelicula lui Mungiu, Bacalaureat. Suntem, adicǎ, sau am putea fi pe aceeaşi lungime de undǎ cu Occidentul.

De cinci ani, echipa Voodoo Films îi rǎsfaţǎ pe români şi cu alte patru zile de filme de top, înscrise în cursa pentru Oscarul la categoria “Cel mai bun film într-o limbǎ strǎinǎ”, ce va fi acordat anul acesta pe 24 februarie. Aşadar,  a cincea ediţie Oscar Weekend începe pe 17 ianuarie şi va prezenta la Cinema Elvire Popesco, vreme de patru zile, douǎsprezece pelicule din Europa, Asia, America de Nord şi Africa, ce au câştigat deja premii internaţionale. Şase dintre cele nouă filme aflate pe lista scurtă, deschisă votului membrilor Academiei Americane de Film se află în programul de anul acesta al Oscar WeekendCold War (Pawel Pawlikowski, Polonia), The Guilty - Vinovatul (Gustav Möller, Danemarca), Burning (Lee Chang-dong, Coreea de Sud), Shoplifters – O Afacere de familie (Hirokazu Kore-eda, Japonia),  Capharnaüm (Nadine Labaki, Liban), Roma (Alfonso Cuarón, Mexic).

Din programul primelor douǎ zile Oscar Weekend am vǎzut pe piaţǎ şi la Les Films de Cannes à Bucarest, în octombrie, douǎ pelicule.

Donbass, câştigǎtorul Premiului pentru regie “Un Certain Regard”, la Cannes 2018, este o farsǎ neagrǎ, despre realitǎţile fluide şi indistincte din estul Ucrainei, aflate într-un rǎzboi hibrid. În pelicula semnatǎ de ucraineanul Sergei Loznitsa, ca scenarist şi regizor, şi de directorul de imagine român Oleg Mutu, nu ştii dacǎ rǎzboiul este real sau machiat şi regizat, pentru scopuri de propagandǎ, nu ştii care sunt grupurile separatiste aflate în conflict, dar constaţi dezastrul şi penuria de hranǎ şi medicamente pentru civili.

Secvenţe din adǎposturi unde stau ascunşi oameni flamânzi, aflaţi în întuneric, alterneazǎ cu şedinţe de demascare şi scene de linşaj public, cu bunuri sechestrate dupǎ bunul plac al militarilor şi o nuntǎ ridicolǎ, a profitorilor de război. Tot acest mozaic de secvenţe pare ireal, dar el constituie, în final, imaginea ororii, a nonsensului existenţei într-o regiune disputatǎ politic şi sfâşiatǎ economic şi uman. Şi mai ales manipulatǎ. Şi sub acest aspect, Ucraina nu este decât lumea largǎ, în mic.

Am mai vǎzut filmul danezului Gustav Möller, Vinovatul, câştigǎtor al Premiului Publicului la Festivalurile de la Sundance şi de la Rotterdam, în 2018. Este un tur de forţǎ, pentru cǎ aceastǎ dramǎ poliţistǎ reuşeşte sǎ-şi desfǎşoare firul narativ tensionat, în fundal, pǎstrând în prim plan, pe toatǎ durata de 90 de minute a filmului, trǎirile şi încordarea intelectualǎ şi sufleteascǎ ale unui poliţist care încearcǎ doar cu telefonul serviciului 112, unde a fost temporar retrogradat, sǎ împiedice comiterea unei crime.

Numai cǎ povestirea femeii care a sunat sǎ cearǎ ajutorul şi pe care el o ghideazǎ cu minuţie, pentru a o scǎpa de soţul agresor, se dovedeşte a fi falsǎ. Iar povestea desfǎşuratǎ în acelaşi spaţiu şi în timp real pune în evidenţǎ, de fapt, maniera în care prejudecǎţile şi jumǎtǎţile de mǎsurǎ funcţioneazǎ chiar şi când aplici cu atenţie metoda euristicǎ. Cǎci adevǎrul se poate ascunde în spatele aparenţelor.

Este un film care te ţine cu sufletul la gurǎ, nu prin urmǎriri “ca-n filme”, ci prin drumul sinuos al gândului spre adevǎr, o peliculǎ care şi-a limitat cu bunǎ ştiintǎ mijloacele de realizare şi care, tocmai din aceste cauze, nu cred sǎ câştige mintea şi inima juraţilor la Oscar. Ceea ce nu diminueazǎ cu nimic valoarea acestei pelicule minimaliste.

Pânǎ la prezentarea de mâine, a celorlalte filme pe care le-am vǎzut, incluse în programul Oscar Weekend, vǎ las sǎ vǎ alegeţi ce doriţi din cele patru zile de festin cinematografic, gǎzduit de Cinema Elvire Popesco:   

Joi, 17 ianuarie
18:30   Cold War, de Pawel Pawlikowski (1h 28min), Polonia
20:30   Donbass, de Sergei Loznitsa (1h 50min), Ucraina 

Vineri, 18 ianuarie
18:00   Vinovatul, de Gustav Möller (1h 25 min), Danemarca
19:45   Girl, de Lukas Dhont (1h 45 min), Belgia 

Sâmbătă, 19 ianuarie
13:00   Îmi este indiferent dacă vom intra în istorie ca barbari, de Radu Jude (2h 20 min), România
15:30   Burning, de Lee Chang-dong (2h 28 min), Coreea de Sud
18:30   Dogman, de Matteo Garrone (1h 42 min), Italia
20:45   Roma, de Alfonso Cuarón (2h 15 min), Mexic

Duminică, 20 ianuarie
13:00   O afacere de familie, de Hirokazu Kore-eda (2h 01 min), Japonia
15:30   Capharnaüm, de Nadine Labaki (2h 01min), Liban
17:45   Sunset, de László Nemes (2h 22min), Ungaria
20:30   Border, de Ali Abbasi (1h 48min), Suedia