Geniu sau monstru? Sau, mai degrabă, amândouă? Este una dintre întrebările serioase pe care le pune recentul film biografic de mare succes „The Imitation Game. Jocul codurilor“, regizat pe pământ anglo-saxon de norvegianul Morten Tyldum şi avându-i ca protagonişti pe celebrii Benedict Cumberbatch şi Keira Knightley. Pelicula este un portret simpatetic al unei „minţi strălucite”, al unui om pe care l-am considera astăzi „autist“, dar şi o descriere a felului în care activitatea sa practic a schimbat lumea, chiar dacă nici el, nici noi nu prea am fost conştienţi de asta.

Una peste alta, cu toate criticile care i se pot aduce, filmul are deja un mare succes: opt nominalizări la Oscarurile care se vor decerna pe 22 februarie, printre care pentru cel mai bun film, cel mai bun regizor, actor în rol principal (Benedict Cumberbatch) şi actriţă în rol secundar (Keira Knightley), la fel şi pentru scenariu adaptat, precum şi un loc în primele 200 în top 250 al celei mai populare comunităţi de cinefili.

„Heil Hitler!“

Doar cu ajutorul acestor două cuvinte genialul matematician Alan Turing şi echipa sa au reuşit, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, să descifreze codul Enigma utilizat de germani şi considerat de toată lumea absolut infailibil. „N-aş fi crezut că pentru a sparge Enigma trebuie să ştii doar atât din limba germană“, glumeşte la un moment dat Turing, pe parcursul filmului. Pentru a reuşi performanţa, membrii echipei au trebuit să schimbe unghiul de abordare: nu să încerce, cu ajutorul maşinii pe care o construiseră, să parcurgă cât mai multe combinaţii posibile (codurile se schimbau la fiecare miez de noapte), ci să se concentreze asupra mesajelor zilnice, din fiecare dimineaţă, la care aveau trei cuvinte sigure: „meteo“ plus salutul nazist, care încheia ritualic fiecare mesaj.

Se consideră ca descifrarea codului Enigma de către britanici, în acest fel, a scurtat războiul cu aproximativ doi ani. Totodată, pentru a-şi atinge obiectivul, Alan Turing a abandonat orice cifrologie, ştiinţa clasică a codurilor şi descifrării lor, care cerea parcurgerea manuală a posibilităţilor combinatorice, şi a construit prototipul maşinii de calcul moderne, aşa-numita „maşină Turing“, idee care a fost apoi preluată de americani şi a dus la construirea legendarelor ENIAC, primele computere. Astfel, se poate spune că revoluţia digitală, care este probabil cea care ne-a modificat cel mai mult vieţile în ultima jumătate de secol, are la bază cercetările acestui strălucit savant.

Altfel decât ceilalţi

Cum a răsplătit Marea Britanie aceste nepreţuite servicii aduse de Alan Turing? Aici intrăm în cea de-a doua temă importantă a poveştii. În 1952, savantul a fost acuzat pentru obscenitate publică şi a fost supus unei proceduri medicale de castrare chimică, lucru care i-a grăbit sfârşitul prematur, la doar 41 de ani. De-abia în 2009 şi respectiv 2013, guvernul britanic şi regina au produs reparaţii publice, ocazie cu care cei mai mulţi au aflat de Alan Turing şi de cariera sa pentru prima oară.

În film, homosexualitatea savantului este prezentată cauzal, ca parte integrantă a personalităţii sale, datorată persecuţiilor („bullying“) primite din partea colegilor la şcoala-internat tipic britanică urmată în adolescenţă şi prieteniei intense cu un coleg dispărut de tânăr. În principiu, Turing este toată viaţa un inadaptat, din cauza modului diferit în care îi funcţionează mintea, un „autist“ cum se spune astăzi, de aici incapacitatea sa de a comunica şi deciziile considerate de oamenii obişnuiţi „monstruoase“.

Vremuri de restrişte

Pe lângă radiografia geniului, „The Imitation Game. Jocul codurilor“ face şi un portret al vieţii britanice în vreme de război, cu privaţiuni inimaginabile pentru noi astăzi. Echipa lui Turing lucrează din greu într-un loc secret, în condiţii foarte modeste, departe de cele din laboratoarele de acum. De fapt, maşinăriile din film par incredibil de primitive pe lângă dezmăţul tehnologic din zilele noastre. Suntem departe de glamour-ul cu care ne-au obişnuit atâtea filme de război de până acum, cu savanţi nebuni şi geniali aparţinând ambelor tabere; „The Imitation Game“ şi-a propus o reconstituire realistă a evenimentelor, şi în mare parte a reuşit.

Regizorul norvegian Morten Tyldum (47 de ani) a realizat mai multe filme în ţara natală, dar succesul a venit odată cu thrillerul din 2011 „Hodejegern“ / „Headhunters“ / „Vânătorii de capete“ (după Jo Nesbø), motiv pentru care acum a fost cooptat de Hollywood şi i s-a dat pe mână acest film. Se poate replica totuşi că „The Imitation Game. Jocul codurilor“ nu este altceva decât ceea ce te aştepţi de la el, nespunându-ţi nimic în plus în afară de a adânci povestea pe care se presupune că în mare o ştiai.

Interpretările lui Benedict Cumberbatch şi Keira Knightley (care pare, pentru acest rol de femeie mintoasă şi puţin excentrică, că preia mult din rolul Sabinei Spielrein, pe care l-a jucat în „A Dangerous Method“ al lui Cronenberg), ambele nominalizate la Oscar, deşi convingătoare, nu sunt totuşi de referinţă. Se ştie însă că membrilor Academiei americane le plac biopicele grandioase, astfel încât s-ar putea ca pe 22 februarie să înregistrăm o surpriză şi ei să prefere destul de convenţionalul „The Imitation Game“ mai experimentalelor, orice s-ar spune, „Birdman“, „Boyhood“ şi chiar „The Grand Budapest Hotel“.

Citeşte şi: „Mici crime între corporatişti“ – cronica la filmul „Vânătorii de capete“ (2011), precedentul opus, pur norvegian, al lui Morten Tyldum

Info

The Imitation Game. Jocul codurilor (Marea Britanie-SUA, 2014)
Regia: Morten Tyldum
Cu: Benedict Cumberbatch, Keira Knightley, Matthew Goode

3 stele