Avem un al cincilea Mission Impossible, pare că va fi un mare succes, ca precedesoarele. Vom avea un al 24-lea James Bond--sau al 25-lea?--şi aceste filme cu spioni ele însele se întorc la originile lor în anii 60. Tipicul situaţiei eroice este o conspiraţie. De ce? Un răspuns evident este acesta: Suntem democraţi. Democraţii nu conduc democraţiile tocmai direct--dar, veţi spune, legile sunt făcute de reprezentanţii democraţilor. Asta este adevărat, dar legile nu conduc lumea. Dacă luăm analiza constituţională serios, putem găsi măcar un caz foarte important în care legile sunt suspendate sau ineficiente: Spionajul--partea cea mai înfricoşătoare a puterii înfricoşătoare a executivului: Puterea de a face război. Spionii ne amintesc că, deşi trăim aparent într-o pace perpetuă, războiul nu a fost abolit şi siguranţa noastră nu este garantată.
 
Este ciudat că într-o epocă în care terorişti islamici au făcut mii de victime lucrul care îi îngrijorează pe oameni este puterea executivă care numai ea este capabilă să îi apere. Democraţii, ce e drept, sunt de la natură suspicioşi--prin necesitatea lucrurilor, ca să nu mai vorbim de înclinaţiile noastre, nouă ne lipseşte expertiza în ce priveşte afacerile externe. Tot omul are opinii despre mai toate lucrurile cu care are de-a face, dar lucrurile care se întâmplă în alte ţări nu sunt printre lucrurile cu care avem de-a face. Nu ştim ce cred oamenii aceia sau cum iau decizii şi nici măcar nu vorbim aceeaşi limbă. Când vine vorba de afaceri străine, suntem aproape complet dependenţi de puterea executivă.
 
Mai departe, suspiciunea omului democratic are legătură cu felul în care se gândeşte la ce este posibil şi ce este imposibil. De ce se uită oamenii la filme ca Misiune imposibilă dacă nu îşi doresc să fie impresionaţi de lucruri inimaginabile sau imposibile? Suntem asemenea copiiilor şi politicienii sunt adulţi--noi râdem şi plângem la vederea unor umbre într-un teatru întunecat... Prin comparaţie, nu ştim ce puteri are guvernul sau cum le exercită. Cum am putea să avem încredere fără o naivitate similară?
 
Asemenea poveşti de spionaj încearcă să ne arate două lucruri. Faptul că ignorăm războiul şi pericolele cărora guvernul trebuie să le facă faţă ne face imuni la eroism. Esenţial, omul democratic este un ingrat în această perspectivă. Frica şi suspansul filmului sunt o pedeapsă administrată de poeţi. Dar apariţia eroilor nu provoacă numai stres, ci şi plăcere şi chiar admiraţie. Spectacolul unui om extraordinar ne asigură că putem să ne descurcăm mai bine decât de obicei. Ar fi un act de cruzime să ne fie arătate pericolele cărora trebuie să le facem faţă fără vreo speranţă şi poeţii pot pedepsi în felul lor, dar nu sunt nedrepţi.
 
Organizaţiile secrete internaţionale servesc bine să ne amintească de conflictul politic fundamental: Conflictul dintre cei mulţi şi cei puţini. De o parte sunt democraţii. Pe cine găsim de cealaltă parte? Asta este greu de spus. Sunt spioni--oameni care nu sunt ceea ce par a fi sau care pot schimba ceea ce par a fi sau ceea ce sunt. Oameni fără natură aproape dar care cred că, fie de la natură sau altfel, sunt superiori majorităţii oamenilor şi tratează omenirea ca potenţiali sclavi.
 
Aceşti oameni au ajuns să înveţe ceva despre felul în care funcţionează guvernul modern--cumva ajungem înapoi la politica antică. Libertatea noastră de a ne trăi vieţile private înseamnă că nu ştim mai nimic despre viaţa publică. Consecinţa ciudată este că ceea ce este privat pentru noi este ceea ce este public. Toţi ştim tot ce vrem să ştim despre lucrurile care ne interesează. Guvernul însă ne este în mare măsură necunoscut. În această zonă invizibilă nouă se decide ce se întâmplă cu economia naţională şi cu spionajul. Întrebarea este ce fel de putere creăm atunci când delegăm toate aceste responsibilităţi şi este dificil să ne menţinem interesul cât să votăm.
 
Sper că v-am convins că exploziile şi cascadoriile care sugerează sfârşitul lumii nu sunt numai o distracţie. Au un substrat serios. Această nouă poveste ridică într-un fel inteligent problema prudenţei: În acele cazuri extreme care ne şochează aşa cum sunt americanii şocaţi de asasinate politice sau atacuri teroriste--ce înseamnă să ştii ce să faci pentru a proteja binele public? Povestea tratează simultan înclinaţia noastră de a recurge la teorii conspiraţioniste pentru că suntem prea leneşi să învăţăm treburile politice şi felul în care eroismul care este adevărul secret despre politică şi politicieni chiar se aseamănă cu paranoia şi teoriile conspiraţioniste.
 
Pe scurt, mergeţi şi vedeţi filmul şi lăsaţi-mi comentarii dacă sunteţi interesaţi de mai multe comentarii.