„Misiune: Imposibilă. Naţiunea secretă“ rămâne pe primul loc în box office-ul românesc de weekend

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tom Cruise, în rolul
agentului Ethan Hunt, trebuie să lupte împotriva Sindicatului, o
puternică organizaţie criminală FOTO cinemagia.ro
Tom Cruise, în rolul agentului Ethan Hunt, trebuie să lupte împotriva Sindicatului, o puternică organizaţie criminală FOTO cinemagia.ro

Lungmetrajul „Misiune: Imposibilă. Naţiunea secretă/ Mission: Impossible - Rogue Nation“, de Christopher McQuarrie, cu Tom Cruise în rolul principal, se menţine pe primul loc în box office-ul românesc de weekend, după trei săptămâni de la debut, cu încasări de 301.500 de lei şi 14.427 de spectatori.

Al cincilea film din franciza de acţiune „Misiune: Imposibilă“, distribuit în România de Ro Image 2000, este foarte aproape de a deveni lungmetrajul cu cel mai bun debut din întreaga serie. Din distribuţia filmului, semnat de Christopher McQuarrie, fac parte Tom Cruise, care reia rolul agentului IMF Ethan Hunt, Rebecca Ferguson (Ilsa), Jeremy Renner (Williams Brandt), Simon Pegg (Benji Dunn), Alec Baldwin (Hunley) şi Ving Rhames (Luther Stickell). Filmul este produs de Tom Cruise alături de J. J. Abrams şi David Ellison.

Odată cu dezmembrarea unităţii IMF şi cu Ethan rămas fără sprijin oficial, echipa se confruntă acum cu o reţea de agenţi extrem de bine pregătiţi numită Sindicatul. Aceşti agenţi operativi sunt decişi să creeze o nouă ordine mondială printr-o serie de atacuri teroriste din ce în ce mai agresive. Ethan îşi adună echipa şi îşi uneşte forţele cu Ilsa Faust, agent britanic renegat, care e posibil să fie membră a Naţiunii Secrete. Aşa începe cea mai imposibilă misiune de până acum a lui Ethan Hunt, arată cinemagia.ro.

Filmul „Southpaw/ Lovitură de stânga“, de Antoine Fuqua, cu Jake Gyllenhaal în rolul principal, a avut, în weekendul de debut pe marile ecrane româneşti, încasări de 225.219 lei, fiind vizionat de 12.016 spectatori. Distribuit de Forum Film România, lungmetrajul spune povestea fascinantă a lui Billy „The Great“ Hope, deţinător al titlului de campion mondial de box la categoria supergrea. Pugilistul Billy Hope are o carieră impresionantă, o soţie iubitoare (Rachel McAdams), o fiică adorabilă (Oona Laurence) şi un stil de viaţă luxos. Însă, când tragedia îi loveşte familia, iar managerul şi prietenul său de-o viaţă (Curtis „50 Cent“ Jackson) îl părăseşte, Hope ajunge în cea mai grea situaţie din viaţa sa.

„Self/less: Transfer de viaţă/ Self/less“, de Tarsem Singh, distribuit în România de Freeman Entertainment, ocupă locul al treilea în clasament, cu încasări de 195.805 lei, fiind vizionat de 9.828 de spectatori de vineri până duminică. Thrillerul SF îi are în distribuţie, printre alţii, pe Ryan Reynolds, Natalie Martinez şi Matthew Goode. Filmul spune povestea industriaşului multimilionar Damian Hale (Ben Kingsley), care, după ce află că are cancer, acceptă să se supună unei proceduri medicale revoluţionare, menite să îi readucă tinereţea. Îşi înscenează moartea şi începe o nouă viaţă, departe de cunoscuţi, după ce conştiinţa să este transferată cu succes în corpul unui bărbat mai tânăr (Ryan Reynolds). Însă există oameni care nu ar permite niciodată ca imperfecţiunile procedurii să devină cunoscute, aşadar vieţile lui şi ale celor din jur sunt în mare pericol, informează cinemagia.ro.

Pe locul al patrulea în box office-ul românesc de weekend se menţine filmul de animaţie „Minionii/ Minions“, de Kyle Balda şi Pierre Coffin şi distribuit de Ro Image 2000, cu încasări de 185.192 de lei şi 9.279 de spectatori. Povestea minionilor, creată de Universal Pictures şi Illumination Entertainment, îşi are originea la începutul timpurilor. Minionii au început ca organisme unicelulare, pentru ca mai apoi să evolueze de-a lungul vremii, mereu ca slujitori ai celor mai ticăloşi stăpâni. Niciodată n-au avut norocul să-şi păstreze în viaţă acei stăpâni, de la T. Rex la Napoleon, aşa că acum se trezesc că nu au pe cine să slujească şi sunt afectaţi de o depresie profundă. Printre actorii care şi-au împrumutat vocile pentru această animaţie se numără Jon Hamm, Michael Keaton, Steve Coogan şi Geoffrey Rush.

„Oraşe de hârtie/ Paper Towns“, distribuit de Odeon Cineplex, a debutat pe locul al cincilea în clasament, cu încasări de 142.094 de lei şi 8.451 de spectatori. Filmul este o poveste despre maturizare, care se concentrează asupra lui Quentin şi a enigmaticei sale vecine Margo, căreia îi plac atât de mult misterele încât devine unul. Pelicula este regizată de Jake Schreier şi îi are în distribuţie pe Cara Delevingne, Nat Wolff, Justice Smith şi Jaz Sinclair.

Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite