Jared Leto refuză să lucreze cu regizorul Brett Ratner, acuzat de hărţuire sexuală: producţia filmului despre Hugh Hefner a fost oprită

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Playboy a oprit producţia filmului despre Hugh Hefner, în urma acuzaţiilor de hărţuire sexuală şi viol aduse lui Brett Ratner, regizorul producţiei. În plus, actorul Jared Leto, care fusese anunţat ca protagonist, a transmis că „nu va colabora niciodată“ cu acesta.

Jared Leto (45 de ani), premiat cu Oscar pentru rolul secundar din „Dallas Buyers Club“ a transmis printr-un purtător de cuvânt că „nu este şi nu a fost legat de filmul despre Hugh Hefner regizat de Brett Ratner şi nici nu va lucra cu el în viitor“, potrivit The Hollywood Reporter.

Proiectul cinematografic despre viaţa fondatorului Playboy, Hugh Hefner e în dezvoltare prin compania RatPac Entertainment, deţinută chiar de Brett Ratner. Producătorul are în vedere realizarea acestui film încă din 2007, când Robert Downey Jr. ar fi trebuit să îl joace pe Hugh Hefner.

 Actorul Jared Leto a fost anunţat protagonistul filmului biografic, potrivit The Hollywood Reporter.  

„Jared este un vechi prieten. Când a auzit că am achiziţionat drepturile asupra poveştii lui Hef, mi-a spus: «Vreau să-l joc, vreau să-l înţeleg». Şi chiar cred că Jared poate face asta. Este unul dintre cei mai mari actori de astăzi“, declara regizorul. 

image

Jared Leto FOTO Getty Images

Anunţul făcut de actor vine în urma scandalului sexual în care Brett Ratner este acuzat de mai multe femei de hărţuire sexuală. În plus, o femeie l-a acuzat pe regizor că ar fi violat-o în urmă cu 12 ani, printr-o postare pe pagina personală de Facebook. În replică, producătorul şi regizorul a dat-o în judecată pentru defăimare, scrie Reuters, citat de News.ro. 

Astfel, Ratner o acuză pe Melanie Kohler de „acuzaţii intenţionat false şi maliţioase“ şi a spus că declaraţia ei i-a adus prejudicii personale şi profesionale, potrivit plângerii depuse la o curte de justiţie din Hawaii. În acest proces, pentru care a fost solicitat un juriu, sunt cerute evaluări ale daunelor şi costurilor. 

Avocata lui Kohler, Roberta Kaplan, a transmis pentr Reuters: „Domnul Ratner şi avocaţii lui pot încerca să şteargă adevărul prin ameninţări şi intimidări, însă curtea decide cazul pe baza faptelor şi a legii. Aşa că mesajul nostru pentru domnul Ratner şi vocatul lui este scurt şi simplu: Ne vedem la tribunal“, scrie News.ro.

Brett Ratner, cunoscut ca producător al serialului „Prison Break“ şi al filmelor „Hercule“ şi „The Revenant“, este acuzat de şase femei de hărţuire sexual, potrivit unui raport publicat de LA Times.

image

Brett Ratner FOTO Getty Images

Regizorul neagă, însă, toate acuzaţiile aduse, prin avocatul său Martin Singer: „Îl reprezint pe domnul Ratner de două decenii şi nicio femeie nu a făcut vreo plângere împotriva lui pentru comportament neadecvat sau hărţuire sexuală. Mai mult, nicio femeie nu a cerut ori primit vreo înţelegere financiară din partea clientului meu“, scrie Variety.com.

Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite