Era timpul pentru o producţie horror care să se ia în serios, să încerce să apeleze în egală măsură şi la public şi la critici, adică să fie şi sofisticată şi pe placul oricui, şi să acorde atenţie deplină atât detaliilor, citatelor, referinţelor etc. cât şi poveştii, conţinutului narativ care-l atrage în primul rând pe privitorul obişnuit. Spun asta pentru că istoria (mainstream) de gen nu a mai înregistrat în ultimii ani reuşite semnificative, de talia unor „Scream“, „The Ring“ (şi alte remake-uri după producţii japoneze) sau alte filme majore din anii ’90 şi primii ani 2000.

Să fim sinceri însă: „Crimson Peak“ (coscris şi regizat de mexicanul Guillermo del Toro, 51 de ani) nu este, nici pe departe, „Labirintul lui Pan“ / „El laberinto del fauno“ (2006) sau „El espinazo del diablo“ / „Spectrul răzbunării“ (2001), filmele mai vechi prin care regizorul s-a afirmat ca un maestru al acestui gen. Noua producţie „cu fantome“ este ca un galantar al tuturor elementelor pe care le aşteptăm de la (scenariul unui) astfel de film: gotic, şi chiar unul flamboaiant, romantism târziu (de tipul „Fantomei de la operă“ şi al altor ficţiuni turn-of-the-century), o pletoră de aluzii la clasicele cinematografice ale genului, de la producţiile Universal ale anilor ’30 până la slasher-movie-urile anilor ’70-’80 sau giallo-urile italiene ale aceleiaşi perioade (de la „galben”, culoarea coperţilor cărţilor de gen) etc. Toate acestea însă sunt mai degrabă expuse şi atâta tot, nu topite într-o viziune unitară, cu adevărat creativă, aşa cum ar fi fost cazul.

Fantomele ca metaforă

Sunt de la bun început câteva elemente că Gullermo del Toro se „joacă“ în acest film (sau mai degrabă încearcă, pentru că acesta nu e totuşi un film postmodern veritabil). Ni se spune imediat că eroina principală, Edith Cushing (interpretată de Mia Wasikowska, fostă „Alice“ a lui Tim Burton), a acestei poveşti „de epocă“ – plasate la cumpăna dintre secole (şi epoci), la începutul erei automobilului – este o inimoasă scriitoare aspirantă, o femeie-scriitor cum ar veni. Ea nu scrie altceva decât, aţi ghicit, „poveşti cu fantome“. E-adevărat că susţine că „fantomele sunt, mai degrabă, o metaforă“, necesară sufletului său torturat (şi-a pierdut mama de mică şi este crescută de tatăl său, un influent businessman newyorkez).

Într-o discuţie de pe la început, Edith este comparată ironic cu Jane Austen, care a murit „fată bătrână“, iar ea întoarce răutatea spunând că şi-ar dori să fie mai degrabă Mary Shelley (autoarea lui „Frankenstein“), care şi-a îngropat soţul. Numele eroinei poate fi o aluzie la actorul britanic Peter Cushing (interpret favorit al horror-urilor Hammer Films postbelice). În plus, Wasikowska a jucat-o în 2011 pe „Jane Eyre“, ficţiune victoriană din care scenariul de la „Crimson Peak“ împrumută destule elemente.

O americancă în Anglia

Fetişcana se îndrăgosteşte, şi nu de altcineva decât de baronetul englez Sir Thomas Sharpe (Tom Hiddleston, cameleonicul interpret al lui Adam din „Îndrăgostiţii mor ultimii“, filmul lui Jim Jarmusch), împreună cu care se mută la conacul său multisecular din landa engleză. Este o subtilă translaţie spaţială, pentru că eroina americană se deplasează de fapt (regresează, am putea spune) în Anglia, care este incontestabila patrie a goticului. În plus, avem de-a face şi cu un conflict temporal, între mentalităţi, deoarece elegantul şi desuetul aristocrat este obsedat de crearea unei maşini moderne care să extragă mai uşor lutul din pământ.

Locul este supranumit Crimson Peak (Vârful Cârmâz), iar pelicula jonglează mult cu echivalenţa coloristică dintre lutul roşu care musteşte peste tot şi, aţi ghicit, sânge. Scenografii peliculei îşi valorifică întreaga experienţă în crearea macabrului conac, unde Edith – care-şi dă repede seama că a făcut o greşeală – va trebui să trăiască de acum încolo. Aici ea trebuie să înfrunte gelozia surorii incestuoase a soţului său, Lady Lucille Sharpe (Jessica Chastain, brunetă şi în contre-emploi), precum şi multe secrete din trecut îngropate (la propriu şi la figurat).

Păcatul artificiosului

De la un moment dat, filmul se transformă într-o confruntare sângeroasă cu cuţitele între Wasikowska şi Chastain, de tipul celor care făceau deliciile adolescenţilor fani casete video în anii ’80. Scenele romantice dintre cei doi îndrăgostiţi sunt cadrate tipic conform producţiilor clasice ale anilor ’30-’40, de până la apariţia noir-ului, şi în general filmul are un aspect vizual foarte îngrijit şi atent la detalii. Problema este că, până la urmă, toată această abundenţă de constructe face ca să nu îţi mai pese de soarta personajelor, percepute ca fiind artificiale, şi‚ în general, să nu te mai intereseze cine măcelăreşte pe cine. În plus, modalităţile lui del Toro de creare a sperieturii sunt destul de convenţionale, ceea ce-l transformă pe „Crimson Peak“ într-un horror destul de nereuşit.

Alta era situaţia în precedentele filme de gen ale mexicanului, care beneficiau de o concepţie unitară (stilistică şi vizuală), nu erau un amestec de bâlci ieftin ca acesta. Alţi regizori care au încercat în trecut să aducă un omagiu istoriei genului au ales, de obicei, o singură perioadă pentru a o cita, în special expresionismul german (precum Neil Burger în „Iluzionistul“ şi, într-un mod mai subtil, Tim Burton în „Sleepy Hollow“). Filmele care practică citatul şi colajul postmodern sunt agreabile şi binevenite, dar este greu să şi iasă, vezi o mare reuşită cum e „Sky Captain and the World of Tomorrow“ (2004, regia Kerry Conran), film destul de puţin cunoscut.

Info

Crimson Peak (SUA, 2015)
Regia: Guillermo del Toro
Cu: Mia Wasikowska, Tom Hiddleston, Jessica Chastain

3 stele

Citeşte şi: cronica mea la „Pacific Rim“, precedentul film al regizorului Guillermo del Toro