INTERVIU Ana Ularu, despre protestele românilor: „Am alergie la cuvintele «merge şi aşa!»“

Actriţa Ana Ularu (32 de ani) s-a declarat mândră de faptul că românii şi-au descoperit în sfârşit curajul de a se revolta împotriva nedreptăţilor şi a vorbit despre experienţa de la Hollywood şi cum afectează actoria viaţa personală.

Crede în lipsa compromisului, reuşita bazată pe propriile forţe, încercarea constantă şi acerbă de a te îmbunătăţi, de a nu considera că eşti finit sau desăvârşit şi, cel mai important, dragostea. „Mi se pare un miracol faptul că trăiesc şi că s-au legat între ele nişte molecule şi nişte cromozomi care m-au format. De mică aveam momente în care îmi pipăiam faţa şi mă gândeam „ce chestie, sunt o fiinţă“. În continuare mă uimeşte şi mă bucură acest lucru, cum să nu am motivaţie? În plus, îmi place foarte mult  meseria mea“, a declarat Ana Ularu.

Ana Ularu, una dintre cele mai apreciate actriţe românce peste Ocean, a vorbit la „Pastila de motivaţie“ despre  schimbarea atitudinii românilor faţă de corupţia politicienilor, cum este să joci alături de Keanu Reeves şi cum afectează actoria parcursul vieţii de cuplu.

Adevărul: Ce faci când ai emoţii înainte de spectacol?

Ana Ularu: Le las să funcţioneze în mine şi să mă facă vulnerabilă, emoţiile mă conectează cu partenerul meu. Eu cred că emoţiile sunt pozitive atâta timp cât nu produc trac, nu sunt distructive şi nu produc anxietate.

Cum este să joci alături de Keanu Reeves?

Keanu Reeves este minunat. Este un partener foarte generos şi haios. Toate lucrurile care se ştiu despre el, că este un om de treabă şi absolut normal, sunt o subestimare. Este un om cu atât mai drăguţ.

Din exterior viaţa de actor pare frumosă. Există şi o parte de sacrificiu?

90% mi se pare că este partea de sacrificiu. Este o viaţă foarte frumoasă când se întâmplă, dar atunci când nu ai de lucru este cel mai mare chin din lume. Atunci când aştepţi, stai pe lângă telefon sau încerci să-ţi ridici singur un proiect, este destul de dureros. În afară de asta, sunt nişte sacrificii la nivel personal pe care trebuie să le faci. Viaţa «cu circul» e destul de dificil de înţeles pentru un partener civil, un partener din afara lumii ăsteia. Sunt ore lungi, un consum fizic şi psihic care are un impact asupra vieţii de cuplu, asupra familiei sau a relaţiei cu prietenii. Sunt momente în care dispari foarte multă vreme, momente în care te plângi încontinuu că nu lucrezi (râde). E mai complicat cu actorii.

Este mai grea viaţa de actor în România decât în alte părţi?

Cred că este grea peste tot, dar frumoasă şi satisfăcătoare. Nu cred că există cadou mai frumos decât atunci când ai revelaţii, când faci publicul fericit, când reuşeşti să trezeşti emoţie şi vezi că s-a schimbat ceva în ochii celor care te privesc. Simţi o cascadă de emoţii.

Care este cea mai importantă lecţie pe care ţi-a predat-o actoria şi experienţele trăite în cei aproximativ 23 de ani de când joci?

Cred că cea mai importană lecţie este empatia. Ce înveţi fiind actor este să iubeşti oamenii. Te scoate din mizantropie dacă foloseşti puterea asta cum trebuie, dacă înţelegi frivolităţile oamenilor şi momentele lor de graţie.

Ţi s-a întâmplat vreodată să primeşti feedback negativ din partea regizorilor sau a colegilor doar din cauza faptului că eşti româncă?

Mie nu mi s-a întâmplat niciodată. Să fii actor român este o calitate exotică.  Nu a existat problema asta până acum şi îmi doresc să existe cât mai puţine motive să spun cu oarecare ruşine chestia asta. Eu sunt un om patriot, îmi iubesc ţara.

O parte din colegii tăi actori s-au alăturat românilor care protestează. Cum vezi acest lucru?

Eu nu am fost în ţară, dar aş fi ieşit în stradă. Sunt foarte mândră şi fericită pentru faptul că în sfârşit ne descoperim vocea şi că ieşim din apatie şi din inerţia aia de «lasă că merge şi aşa», sunt cuvinte la care am alergie. Învăţăm să spunem nedreptăţilor pe nume şi învăţăm să fim solidari între noi împotriva unui lucru care ne este detrimental tuturor.

Care sunt valorile în care crezi?

Cred în lipsa compromisului, bazarea pe propriile forţe, încercarea constantă şi acerbă de a te îmbunătăţi, de a nu considera că eşti finit sau desăvârşit şi, cel mai important, în dragoste. Din asta izvorăşte tot.

De unde îţi iei motivaţia?

Mi se pare un miracol faptul că trăiesc, de mică aveam momente în care îmi pipăiam faţa şi mă gândeam „ce chestie, sunt o fiinţă“. În continuare mă uimeşte şi mă bucură acest lucru, cum să nu am motivaţie? În plus, îmi place foarte mult meseria mea şi îmi plac oamenii.   

Cum a fost prima interacţiune cu Hollywoodul?

Am filmat „Serena“, în regia lui Susanne Bier, cu Bradley Cooper şi Jennifer Lawrence, în 2012, dar în Praga. Este destul de şocant momentul. E foarte mult de lucru, deşi lumea are senzaţia că este ceva absolut minunat să ajungi la treapta la care să poţi vorbi despre toţi oamnenii ăştia. Dar vine la pachet cu foarte multă oboseală şi o presiune uriaşă.

Care este cel mai important lucru pe care l-ai învăţat de la marii actori alături de care ai jucat?

Ce bine e să fii un om de treabă, să fii simpatic, blând şi generos la nivel uman. Sunt o mare fană a atitudinii ăsteia.

#PastiladeMotivaţie. Ana Ularu, despre dragoste şi actorie 

Ai început actoria la 9 ani. Cum aşa?

Am învăţat un text, mă uitam foarte mult la TV5, pentru că primele mele două roluri au fost în franceză. La primul nici nu ştiam neapărat limba franceză. Învăţam de la televizor accentele. Atunci am dat prima mea probă din multele care urmau să vină. Am luat şi m-am trezit pe un platou de filmare. Din păcate, să fii pe un platou de filmare poate avea un impact sau opusul lui total: poţi să fii muşcat de acest virus şi să nu mai vrei să pleci niciodată sau să respingi total. Eu fac parte din prima categorie. Îmi place pe platou la nebunie.

Părinţii ce au zis?

S-au speriat, pentru că eu sunt un om foarte sensibil. M-au susţinut foarte mult, ei sunt artişti plastici. Mi-au fost alături dar încă trăiesc cu emoţia că sunt un om foarte sensibil şi foarte vulnerabil. Actoria este o lume foarte dură, dar îmi formez armura uşor, uşor.

De ce zici că lumea filmului este una foarte dură? 

Este vorba de foarte mult subiectivism. Un artist este o fiinţă foarte sensibilă care îşi pune o părticică din sufletul lui în faţă. În momentul în care oferi ceva din tine, îl expui spre a fi criticat. Dau exemplul cel mai de jos. Gândeşte-te cum te impactează mii de comentarii negative, dintre care unele ale unor oameni la a căror părere ţii, atunci când postezi o imagine pe Facebook. Să fii artist înseamnă să te expui, în condiţiile în care restul lumii nu mai ştie cum să se ascundă.

În ce mod eşti afectată atunci când primeşti critici?

Nu sunt atât de afectată, eu tratez cu foarte mult umor. Bineînţeles că uneori îţi mai vine să zici şi „au!“. Dar eu am fost norocoasă pe lumea asta. N-am prea primit critici. Mă rog, că mai aud pe internet că „ce faţă are!“, asta nu mă atinge.

Pe de altă parte, eşti şi apreciată.

Da, dar la fel ca şi în cazul criticilor, fizicul este doar o carcasă.