Câştigători Independent Spirit Awards 2017: „Toni Erdmann“, desemnat cel mai bun film internaţional, iar „Moonlight“ a câştigat şase premii

Câştigători Independent Spirit Awards 2017: „Toni Erdmann“, desemnat cel mai bun film internaţional, iar „Moonlight“ a câştigat şase premii

„Toni Erdmann“ a avut mare succes în rândul spectatorilor de la Festivalul de Film de la Cannes 2016 FOTO Arhivă

Filmul „Moonlight“ a câştigat şase trofee la gala Independent Spirit Awards, sâmbătă, învingându-şi marele rival, lungmetrajul „Manchester by the Sea“, la această ceremonie care recompensează cele mai bune producţii cinematografice independente realizate în afara marilor studiouri de la Hollywood, informează News.ro.

La acelaşi eveniment, organizat în mod tradiţional cu o zi înainte de gala Oscarurilor, „Toni Erdmann“, o coproducţie cu participare românească, a fost desemnat cel mai bun film internaţional, informează Reuters.

„Toni Erdman“, apreciat de critici 

La categoria „cel mai bun film internaţional“, coproducţia cu participare românească „Toni Erdmann“ (Germania-Austria-România) a concurat cu peliculele „Aquarius“ (Brazilia), „Chevalier“ (Grecia), „My Golden Days“ (Franţa) şi „Under the Shadow“ (Marea Britanie-Iordania-Qatar).

Pelicula „Toni Erdmann“ (Germania-Austria-România), al cărei producător român este Ada Solomon, spune povestea unui tată excentric, pensionar şi pus mereu pe glume, care se hotărăşte să îi facă o vizită surpriză fiice sale, o femeie de carieră care lucrează la un proiect important ca strateg corporatist în Bucureşti.

Filmul îi are în distribuţie pe Peter Simonischek şi Sandra Hüller, Michael Wittenborn, Thomas Loibl, Trystan Pütter, Hadewych Minis, Lucy Russell alături de actorii români Vlad Ivanov, Ingrid Bisu, Alexandru Papadopol şi Victoria Cociaş.

Filmul a avut mare succes în rândul spectatorilor de la Festivalul de Film de la Cannes 2016 şi a fost lansat în România pe 21 octombrie.

Acest film a câştigat numeroase trofee şi distincţii în actualul sezon al premiilor cinematografice, fiind recompensat la sfârşitul anului 2016 cu premiul LUX, acordat de Parlamentul European. De asemenea, a fost nominalizat la Globul de Aur 2017 şi a primit o nominalizare la premiul Oscar pe 2017 la categoria „cel mai bun film străin“.

În luna decembrie, „Toni Erdmann“ a fost marele câştigător la cea de-a 29-a gală a premiilor decernate de Academia de Film Europeană (EFA), organizată în oraşul polonez Wroclaw. Acest lungmetraj s-a impus la toate cele cinci categorii de premii la care a fost nominalizat - „filmul european al anului“, „regizorul european al anului“ (Maren Ade), „scenaristul european al anului“ (Maren Ade), „actorul european al anului“ (Peter Simonischek) şi „actriţa europeană a anului“ (Sandra Hüller). 

„Moonlight“, marele câştigător 

Sâmbătă seară, la gala Independent Spirit Awards, flungmetrajul „Moonlight“, o dramă despre viaţa unui tânăr de culoare dintr-un cartier sărac din Miami, a fost desemnat cel mai bun film al anului 2016. Aceeaşi peliculă a câştigat alte cinci trofee, impunându-se şi la categoriile „cel mai bun regizor“ (Barry Jenkins), „cel mai bun scenariu“ (Barry Jenkins), „cea mai bună distribuţie“, „cel mai bun montaj“ şi „cea mai bună imagine“.

Gala Independent Spirit Awards, organizată pe plaja Santa Monica din California, cu o zi înainte de ceremonia Oscarurilor, recompensează cele mai bune producţii cinematografice independente realizate în afara marilor studiouri de la Hollywood.

Indicator pentru premiile Oscar

Câştigătorii categoriei „cel mai bun film“ la gala Independent Spirit din ultimii trei ani - „Spotlight“, „Birdman“ şi „12 Years a Slave“ - au câştigat apoi şi Oscarul pentru cel mai bun film.

Însă în acest an, unele dintre cele mai apreciate filme din sezonul premiilor cinematografice, „La La Land“, „Lion“ şi „Hidden Figures“, nu au fost eligibile pentru premiile Independent Spirit.

Critici la adresa lui Trump 

Prezentată de actorii Nick Kroll şi John Mulaney, gala de sâmbătă seară s-a desfăşurat într-o atmosferă relaxată, însă acest fapt nu i-a oprit pe unii dintre participanţi să critice politicile promovate de administraţia preşedintelui Donald Trump. 

Trofee la cele mai importante categorii 

Casey Affleck, desemnat cel mai bun actor pentru rolul din „Manchester by the Sea“, s-a folosit de discursul de acceptare a premiului pentru a spune că „politicile acestei administraţii sunt dezgustătoare şi nu vor rezista în timp“.

Isabelle Huppert a fost desemnată cea mai bună actriţă în rol principal pentru rolul din „Elle“, în care vedeta franceză interpretează o femeie care se răzbună pe bărbatul care a violat-o.

Ben Foster s-a impus la categoria „cel mai bun actor în rol secundar“ graţie evoluţiei sale din „Hell of High Water“, iar Molly Shannon a câştigat trofeul aferent categoriei „cea mai bună actriţă în rol secundar“ pentru interpretarea din pelicula „Other People“.

„O.J.: Made in America“ a fost desemnat cel mai bun documentar.

Filmul „American Honey“ nu a câştigat niciun trofeu, deşi primise şase nominalizări.

Premiile Independent Spirit, decernate în mod tradiţional cu o zi înainte de gala Oscar, recompensează producţiile cinematografice realizate cu bugete de producţie mai mici de 20 de milioane de dolari. Ceremonia este organizată într-o atmosferă mult mai relaxată şi are loc, de obicei, pe o plajă din Santa Monica. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: