"Incredibilul Hulk": război între mutanţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tot o parabolă, de data aceasta ţinta vizată fiind cursa înarmărilor, dar fără a lua lucrurile în serios, ci abordându-le de la nivel de pur "entertainment", se vrea SF-ul "Incredibilul

Tot o parabolă, de data aceasta ţinta vizată fiind cursa înarmărilor, dar fără a lua lucrurile în serios, ci abordându-le de la nivel de pur "entertainment", se vrea SF-ul "Incredibilul Hulk"/"The Incredible Hulk".

Mutantul izvorât din imaginaţia nesecată a lui Stan Lee, acest papă al comicsurilor americane, este omul de ştiinţă Bruce Banner, care, expus din greşeală unei doze puternice de radiaţii gamma, se transformă dintr-un ins firav într-un monstru cu pielea verde, înzestrat cu o forţă heculeană, dar nu permanent, ci numai atunci când se află într-o stare de stres emoţional.

Cele două matahale

Rolul mutantului, care fusese încredinţat în primul film al ciclului lui Eric Bna, este preluat acum de Edward Norton ("Fight Club"), în plus acesta fiind şi coautor al scenariului.

În căutarea unui antidot în măsură să-i redea condiţia umană şi în acelaşi timp dornic să se sustragă insistenţelor unui militar american corupt, care vrea să se folosească de puterile sale în scopuri mârşave, eroul nostru va ajunge până la urmă să se înfrunte cu un fost agent KGB (Tim Roth), care s-a supus voluntar radiaţiilor gamma, devenind la rândul său un mutant, o fiinţă abominabilă, cu puteri la fel de mari ca ale lui Hulk.

Între cele două matahale va avea loc o luptă pe viaţă şi pe moarte a cărei miză este nici mai mult, nici mai puţin decât soarta New Yorkului. Hulk, autenticul, se află în faţa unei alegeri sfâşietoare: să revină pentru totdeauna omul de ştiinţă paşnic de odinioară sau să se sacrifice pentru binele concetăţenilor săi şi să rămână pe veci cu două personalităţi distincte, á la Dr. Jekyll şi Mr. Hyde. Mai e nevoie să spunem care va fi opţiunea sa?

Rulează în acest weekend la Hollywood Multiplex, Patria, CinemaPro şi Movieplex Cinema

Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite