"Imperiul minţii", obsesiile onirice ale unui strălucit cineast

Filmul rulează la Hollywood Multiplex În avalanşa de blockbustere estivale cu oameni-păianjen, piraţi din Caraibe, poliţişti greu de ucis şi roboţi transformabili, iată un respiro

Filmul rulează la Hollywood Multiplex

În avalanşa de blockbustere estivale cu oameni-păianjen, piraţi din Caraibe, poliţişti greu de ucis şi roboţi transformabili, iată un respiro bine-venit, până la noile vrăji pe care ni le pregăteşte Harry Potter. Filmele de larg consum au, indiscutabil, părţile lor bune, sunt distractive (pe moment), dar le uiţi imediat, le-ai văzut şi gata, a doua zi nu te mai gândeşti la ele. Publicul tânăr le adoră, le "înfulecă" aşa cum face cu pop-cornul din nelipsita pungă alăturată, dar publicul matur, "serios", mai vrea, parcă, şi altceva, un film care să-i solicite simţul estetic, pe care să-l deguste încet, ca pe un vin vechi şi la care, după ce a părăsit sala de cinema, să mediteze, să încerce să-i descifreze mesajul, sensurile adânci.

Un straniu film în film

Exact acest rol îl îndeplineşte "Imperiul minţii" - INLAND EMPIRE, scris cu majuscule, aşa cum cere expres regizorul David Lynch, cineast pe cât de strălucit pe atât de bizar, care nu încetează să intrige prin căutările şi experimentele sale mereu înnoite.

Primit cu aplauze la festivalul de anul trecut de la Veneţia, "Imperiul minţii" este un film halucinant, mistificator, în faţa căruia rămâi perplex şi care te face să-ţi pui un potop de întrebări la care nu ştii cum să răspunzi. Eroina - Nikki - este o actriţă blondă (Laura Dern, interpreta-fetiş a lui Lynch), care urmează să joace, alături de un actor cu înclinaţii de Don Juan (Justin Theroux, un alt actor-fetiş a lui Lynch), într-o melodramă cinematografică sub bagheta unui regizor cu înclinaţii histrionice (Jeremy Irons, excelent ca-n totdeauna). O vecină cu înfăţişare neliniştitoare (Grace Zabriskie) o avertizează însă pe Nikki că filmul în care va juca este un remake după o peliculă blestemată, turnată odinioară în Polonia şi care a fost retrasă după ce ambii interpreţi principali au pierit asasinaţi chiar pe platoul de filmare. Nikki nu ţine seama de avertisment şi filmările la acest "film în film" încep. Pe parcurs, interpreta se identifică tot mai mult cu personajul interpretat, la fel şi partenerul ei, cei doi îndrăgostindu-se aidoma personajelor interpretate.

Asistăm la un vârtej ameţitor de imagini, ne pomenim brusc într-un oraş polonez din anii "30, într-o clădire sordidă, locuită de nişte prostituate, proiectate apoi pe neaşteptate în zilele noastre pe faimosul Hollywood Boulevard din Los Angeles. Îşi vor face apariţia şi nişte iepuri giganţi care trimit cu gândul la "Alice în Ţara Minunilor". Are loc şi o crimă, dar, atenţie, nu trebuie căutată nicio logică în toate aceste întâmplări.

CINEMA, cu litere mari

Ai impresia că filmul a fost realizat ca în transă, după modelul dicteului automat preconizat de scriitorii suprarealişti, a căror operă este, de altfel, familiară lui Lynch, care nu face altceva decât să se "descarce" de obsesiile sale onirice. Filmat cu o cameră digitală, pelicula de celuloid fiind, aşadar, total eliminată, "Imperiul minţii" este o experienţă cinematografică insolită, care va încânta, cu siguranţă, pe unii (amatorii de filme de artă), va nedumeri ori, poate, va indigna pe alţii (publicul obişnuit), dar nu va lăsa pe nimeni indiferent. Oricum este CINEMA, cu litere mari.

Laura Dern, o actriţă înnăscută

Laura Dern (foto), actriţa favorită a lui David Lynch, s-a născut pentru film, dacă se poate spune aşa. Într-adevăr, părinţii săi au fost doi cunoscuţi actori de cinema, Bruce Dern şi Diane Ladd.

Debutul şi l-a făcut la vârsta de opt ani în filmul "Alice nu mai locuieşte aici", unde apărea şi mama ei. Atrage atenţia criticilor pentru performanţa sa din filmul lui Peter Bogdanovich, "Masca" (1985). Şansa vieţii sale o constituie însă întâlnirea cu Lynch, fiind distribuită în numai puţin de trei dintre peliculele sale, "Catifeaua albastră", "Suflet sălbatic" şi acum "Imperiul minţii", care i-au adus o largă notorietate. Un alt mare succes al său a fost rolul omului de ştiinţă Dr. Ellie Slater, din blockbusterul lui Spielberg "Jurassic Park". În 1992, Laura şi mama ei, Diane Ladd, au devenit primul cuplu mamă-fiică nominalizate împreună la Oscar pentru prestaţia lor din "Trandafirul căţărător" ("Rambling Rose"). Apariţiile sale la televiziune au fost răsplătite cu un Glob de Aur. Este cunoscută şi ca activistă pentru drepturile copiilor şi apărarea mediului înconjurător.

Inconfundabilul stil al lui David Lynch

La început, David Lynch (foto) a intenţionat să devină pictor, urmând chiar cursurile unei şcoli de artă. A început să se intereseze de film după ce a împlinit 20 de ani, obţinând o bursă din partea Institutului American de Film, graţie căreia a realizat un metraj mediu, "Bunica" ("The Grandmother"), în care povestea cum un băieţel îşi "cultivă" (la propriu!) o bunică dintr-o sămânţă pusă în pământ. Tendinţele sale onirice erau evidente încă de la început. Primul său lungmetraj, "Eraserhead" (1977), este povestea unui tânăr a cărui iubită dă naştere unei fiinţe bizare, un prunc cu înfăţişare de mutant, care plânge tot timpul.

Filmul s-a transformat instantaneu într-un obiect de cult, stabilind reputaţia de neconformist a tânărului cineast. Reputaţie întărită de al doilea film al său, "The Elephant Man" (1980), care evocă un personaj cunoscut din perioada victoriană, născut cu o îngrozitoare diformitate. Depăşind circuitul sălilor de artă, a fost un mare succes comercial, obţinând şi opt nominalizări la Oscar.

Fenomenul Twin Peaks

După o experienţă nefericită cu o adaptare după un SF ("Dune"), gen pentru care a dovedit o totală inapetenţă, obţine o nouă nominalizare la Oscar pentru "Blue Velvet" ("Catifeaua albastră" - 1986). Intervine, în perioada 1990-1991, fenomenalul succes obţinut de serialul tv "Twin Peaks", care i-a adus cinstea ca portretul său să apară pe coperta revistei "Time".

În aceeaşi perioadă lucrează concomitent la "Wild at Heart" ("Suflet sălbatic"), un "road movie" despre doi fugari (Nicolas Cage şi Laura Dern), care primeşte la Cannes Palme d' Or. Urmează în 2001 "Mulholland Drive", o imagine întunecată a Hollywoodului, pentru care tot la Cannes obţine premiul pentru regie.

Stilul său, bazat pe acumularea pe elemente stranii, pe şocuri vizuale, pe grosplanuri extreme, pe simboluri recurente (străzi întunecate, perdele roşii, ţigări aprinse, câini rătăcitori ş.a.m.d.), a înfluenţat o întreagă generaţie de cineaşti, pe bună dreptate Lynch fiind considerat ca omul care a conferit filmului o nouă dimensiune.