IMAGINI DOCUMENT „Din culisele cinematografiei“. Cum a interzis Nicolae Ceauşescu singurul film în care era personajul principal

IMAGINI DOCUMENT „Din culisele cinematografiei“. Cum a interzis Nicolae Ceauşescu singurul film în care era personajul principal

Nicolae Ceauşescu

Deşi cinematografia românească a cheltuit bani grei pentru episodul dedicat actului de la 23 august 1944 din serialul „Soldaţii victoriei“, realizat de „Mosfilm“, în care secretarul general al Partidului Comunist Român era personajul principal, lui Nicolae Ceauşescu nu i-a plăcut deloc varianta finală a filmului, care a rămas astfel necunoscut până astăzi publicului din România.

Ştiri pe aceeaşi temă

În urma succesului colosal al seriei de filme „Eliberare“ (1970-1971), cu o durată totală de opt ore, care au vândut peste 400 de milioane de bilete în cinematografele din întreaga lume, „Mosfilm“ a început să lucreze la un nou proiect de anvergură dedicat celui de-al Doilea Război Mondial, cu titlul de lucru „Comuniştii“.

Un serial de şase episoade, cu o durată totală de zece ore, al cărui protagonişti să fie liderii Uniunii Sovietice şi al partidelor comuniste din ţările „eliberate“, acţiunea petrecându-se între 1939 şi 1945. Regizor şi scenarist era acelaşi Iuri Ozerov, care realizase şi „Eliberare“. Fiecăreia dintre ţările vizate de scenariu i s-a oferit posibilitatea de a lucra în regim de coproducţie episodul care-i era dedicat. Zis şi făcut. În primăvara anului 1975, Ozerov a venit la Bucureşti pentru a le prezenta mai-marilor cinematografiei propunerea concretă de colaborare din partea „Mosfilm“. A fost primit cordial de autorităţile de la Bucureşti, chiar de către Nicolae Ceauşescu, căruia i-a surâs ideea, singurul său amendament fiind acela ca episodul românesc să se filmeze după un scenariu scris de un scriitor autohton.

„Sălcudeanu a modificat de trei ori scremutul text“

Astfel, scenarist a fost desemnat Petre Sălcudeanu, iar producţia a intrat în planul Casei de Filme nr. 1, regizor din partea română fiind desemnat Lucian Bratu. Ultimul a decis să se retragă din proiect în cele din urmă, invocând probleme de sănătate, după ce Sălcudeanu a fost nevoit să rescrie de mai multe ori scenariul, la cererea secretarului general, care-şi dorea, evident, să fie personajul principal al „revoluţiei de eliberare naţionale şi sociale, antifasciste şi antiimperialiste“ din 23 august 1944. În scaunul regizoral a ajuns Doru Năstase, care a şi participat la filmările din toamna anului 1975, iar cheltuielile părţii române au totalizat, conform documentelor existente la Arhiva Naţională de Filme, nu mai puţin de 5.183.298 de lei. Despre culisele realizării acestui film a scris şi Titus Popovici, în cartea sa, „Disciplina dezordinii“.

„Ca ripostă a filmului american «Ziua cea mai lungă», reconstituire a debarcării din Normandia, studiourile sovietice au iniţiat realizarea serialului «Comuniştii», din care urma să reiasă că în toate ţările Europei principala forţă antifascistă au constituit-o comuniştii, iar partidele burgheze, toate, s-au pătat conlucrând cu naziştii. Scenaristul P. Sălcudeanu, autorul unei căruţe de romane mediocre, dar şi al unuia, «Biblioteca din Alexandria», care i-a asigurat un loc durabil în literatura română, veşnic dornic de-a păşi în faţă şi având şi avantajul studiilor la şcoala de literatură de la Moscova, s-a înhămat cu elan la această muncă sisifică, având sarcina politico-estetică de a arăta că eliberarea au făcut-o românii, prin ei înşişi, şi că rolul principal l-a avut...tovarăşul Nicolae Ceauşescu, cel mai iubit fiu, a cărui prestaţie în acel moment istoric se rezumase la bâlbâirea unei cuvântări de bun sosit trupelor sovietice în 28 sau 29 august, la una dintre barierele Bucureştilor. Nu trebuiau să apară Pătrăşcanu, Bodnăraş, chelnerii comunişti de la Lido cărora le-a fost predat mareşalul şi cu atât mai puţin Regele Mihai I, Iuliu Maniu, Dinu Brătianu, nici generalii Sănătescu (mort în condiţii suspecte în 1946) sau Gheorghe Mihail, răsplătit cu 14 ani de închisoare pentru participarea decisivă ca şef al Marelui Stat Major la înfăptuirea gloriosului act. Scriitorul s-a aşezat cu sârg la munca de oglindire a realităţii istorice, modificând de trei ori scremutul text, conform indicaţiilor de ultimă oră“, nota Titus Popovici.

„Tovarăşa a spus, textual, «Ăsta!»“

Nicolae Ceauşescu a fost interpretat de Constantin Fugaşin, care avea 24 de ani şi absolvise în 1974 Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică. „La un moment dat, în primăvara lui 1975, m-a căutat o secretară de platou, cu care mai lucrasem la alte filme, şi mi-a zis: «Veniţi mâine la Buftea, la o probă». Am întrebat-o pentru ce. «Nu vă pot spune acum». M-am dus, erau acolo zeci de colegi de-ai mei de generaţie, sau cu un an-doi-trei mai mari sau mai mici. Se făceau probe foto. Acolo, la machiaj, am înţeles cu uimire pentru ce personaj dădeam probe: o fotografie mare a lui Ceauşescu din tinereţe era lipita pe oglindă şi ne aranjau în funcţie de ea – sprâncene pensate, părul pe bigudiuri etc. Am făcut fotografiile, iar peste o lună am fost aleşi patru actori pentru probele filmate. Erau două scene din film. Una dintre ele era o cuvântare, iar cealaltă o întâlnire la Doftana între Nicolae şi Elena. Am repetat câteva zile cu un magnetofon, lucram pe discursurile lui actuale, nu le aveam pe-alea din film, i-am preluat modalitatea de a vorbi, ticurile. Dar cu mare atenţie, pentru că tendinţa de caricaturizare era mare, iar subiectul se preta.. Şi când mi-au dat textul, la filmare, am aplicat ceea ce repetasem. Scena cu discursul se petrecea în momentul întâmpinării Armatei Roşii la Bucureşti, după 23 august 1944. S-a amenajat o tribună în curte la Buftea, eram numai eu în cadru. Se pare că a ieşit bine, confirmarea având-o de la un coleg şi prieten de-al meu, Vivi Drăgan Vasile, care şi pe atunci era foarte franc în exprimări. L-am întâlnit după probă, în autobuzul cu care făceam naveta la studio. Mi-a zis: «Au înnebunit politrucii ăştia, au început să bage discursurile lui Ceauşescu la megafoane, pe aleile studioului». I-am spus că era vocea mea. «Cum adică erai tu?!». Şi i-am povestit de probă. «Ce vorbeşti, puteam să jur că-i Ceauşescu!». Lucian Bratu, regizorul care cu care dădusem probele, m-a chemat, după vreo săptămână, şi mi-a zis, cu o mină foarte serioasă: «Tovarăşu’ Fugaşin, am bucuria să vă anunţ că Tovarăşul şi Tovarăşa au văzut probele cu toţi cei patru actori, iar Tovarăşa a spus, textual, «Ăsta!». Vă felicit». Pentru rolul ei, Elena Ceauşescu a ales-o pe Elena Dacian, o balerină foarte bună şi în vogă la vremea aceea. Aşadar, «ăsta» a început să se pregătească pentru filmări, care au avut loc mult mai târziu“, a povestit Fugaşin pentru „Weekend Adevărul“.

„Mie îmi venea să râd, Ozerov mustăcea şi el“

Filmările au început abia in octombrie, când a fost aprobată varianta finală a scenariului. „A venit – cu foarte multă aparatură - şi echipa sovietică, în frunte cu Iuri Ozerov. Se filma cu două sau trei camere în permanenţă, lucru rar pe atunci. Câteva scene de luptă s-au realizat la Podul Băneasa, s-a şi scos atunci o bucată din pod, ca să pară lovit de obuze. Scenele cu Ceauşescu includeau şi o demonstraţie prin faţa Palatului Regal, condusă de el, bineînţeles. După care a fost arestat, dar a continuat să conducă întreaga mişcare antifascistă din închisoare. În închisoare, după cum am mai spus, este o scenă în care Nicolae şi Elena se întâlnesc faţă în faţă, printre gratii. Se prefac că se sărută, numai pentru ca Tovarăşa să-i paseze un bilet cu indicaţii de la tovarăşi. Urma o scenă la atelierul de tâmplărie de la Doftana, unde înfruntase, chipurile, Tovarăşul gardienii. Aici numai eu ştiu în ce postură penibilă am fost pus. Îl aleseseră drept gardian pe un actor de vreo doi metri, Mihai Vasile Boghiţă. Era mare de tot, juca tot timpul bătăuşi prin filme. Ceauşescu ţinea discursuri şi în atelierul de tâmplărie, iar gardianul venise să-i pună la muncă. Ţin minte şi acum ce scria în scenariu: «Tovarăşul Ceauşescu aruncă o privire atât de pătrunzătoare către gardian, încât acesta bate în retragere». Mie îmi venea să râd, Ozerov mustăcea şi el, dar Boghiţă o luase foarte în serios. „Aveam mari îndoieli că aceasta poate fi o scenă credibilă pentru public... “, şi-a reamintit acelaşi Fugaşin.

„Ce faci, ne bagi în puşcărie pe toţi?!“

Însă şirul întâmplărilor cu cântec de la filmări nu s-a încheiat cu scena de la Doftana. „Discursul pe care se zice că l-ar fi ţinut Ceausescu în ziua intrării trupelor sovietice în Bucureşti, de pe o scenă improvizată într-un camion, se petrecea la 28 august, dar noi o filmam la sfârşitul lui octombrie. Pe un frig îngrozitor! Doru Năstase, regizorul din partea română, îmi tot spunea la repetiţii: «Încearcă să nu scoţi aburi când vorbeşti». S-a filmat cu trei camere. Una dintre ele, fixată pe o macara - unde stătea şi Ozerov, lângă operator - se apropia în prim-plan de mine. Textul meu începea aşa: «Dragi comandanţi şi ostaşi ai Armatei Roşii, în numele Comitetului Central al Uniunii Tineretului Comunist, vă salut şi vă urez bun venit». De emoţie, în loc de «bun venit» am spus «drum bun». Am urat «drum bun» Armatei Sovietice care tocmai intrase în România, hotărâtă să nu mai plece niciodată! Când mi-am dat seama ce am spus, n-am mai ştiut nimic din discursul pe care-l repetasem vreo săptămână! Aparatul se tot apropia, Ozerov îmi făcea semne să continui, iar mie îmi venea să şi râd, dar şi să plâng... Doru Năstase dispăruse. Am zis: «Stop!». Ozerov nu înţelegea nimic. Nici nu i-a tradus nimeni! Vă daţi seama, o filmare de genul acesta costa enorm. Sute de figuranţi, pelicula... Când s-a pregătit din nou scena, apare Doru Năstase, transpirat tot: «Ce faci, ne bagi în puşcărie pe toţi?!» Până la urmă, rusul a rămas cu impresia că eu dădusem o simplă bâlbă de text, am refăcut secvenţa, dar vă daţi seama ce interpretare am mai avut eu. Mă gândeam de zece ori înainte să rostesc respectivele cuvinte! După a doua dublă, Ozerov a zis că a fost bine, trecem la următoarea scenă. în ce mă priveşte n-a prea fost bine...“, a rememorat actorul.

„Era caraghios să-l asculţi pe Ceauşescu vorbind «moldovineşte»“

S-a filmat consistent în toamna lui 1975, însă socoteala de la Bucureşti nu s-a potrivit cu cea de la Moscova. „De fapt, Iuri Ozerov a fost galant în România, a filmat tot scenariul aprobat de Tovarăşul, după care, ajuns la Moscova, a început să taie. Mai puţin de jumătate din ce-am filmat se regăseşte în varianta finală. Din opt-nouă scene cu Ceauşescu, au mai rămas trei: procesul, scena cu gardianul de la Doftana şi cea cu discursul de întâmpinare a trupelor sovietice. Şi n-a fost doar atât. Dialogurile se imprimau atunci la post-sincron. La începutul lui 1976 am fost la «Mosfilm» cu Doru Năstase şi câţiva actori români, printre care Ovidiu Iuliu Moldovan, Traian Stănescu sau Silviu Stănculescu, pregătiţi să facem post-sincroanele. Când am ajuns, surpriză: «Păi sunt gata, sunt făcute!» Şi ne-au arătat. Aduseseră actori de la Chişinău şi imprimaseră dialogurile cu ei. Era caraghios să-l asculţi pe olteanul Ceauşescu vorbind «moldovineşte». Ozerov făcuse asta ca să scape repede, de ce să stea el cu filmul până ne dădea nouă aprobare să mergem la Moscova! Dar şi ca să nu vină echipa română pe capul lui, să vadă cât tăiase. Fiind acolo, ambiţioşi, împreună cu Doru Năstase, i-am convins pe ruşi să ne lase să refacem totul. Şi asta am făcut. Cu Ozerov m-am întâlnit o singură dată pe holuri, când mergeam să mâncăm la cantină: «Cum merge, bine? Spor la treabă!» El n-a trecut pe acolo, cu nea Doru am făcut tot post-sincronul“, a dezvăluit Fugaşin.

„E un partid slab, mărunt, asta le va da încredere“

În decursul anului 1976, când serialul, denumit între timp „Soldaţii victoriei“, a fost gata, regizorul Iuri Ozerov a venit din nou la Bucureşti. „S-a cazat la Athénée Palace, aşteptând să-l primească Ceauşescu ca să-i prezinte personal episodul românesc. Şi a aşteptat o zi, a aşteptat două, se împlinise săptămâna, dar nimic...Ce se întâmplase. Dumitru Popescu «Dumnezeu» aflase că episodul a fost amputat, că se tăiaseră exact scenele cu Tovarăşul şi Tovarăşa, şi n-avea curaj să i-l prezinte. Până într-o zi când şi-a luat inima în dinţi Doru Năstase şi s-a dus la Comitetul Central, a spus că aşteaptă Ozerov cu filmul. La care Ceauşescu i-a transmis: «Să-l dea la ei acolo, eu n-am ce discuta cu ei!». Din ce am mai auzit şi eu, de la cineva care a intrat printre primii în Palatul Primăverii, la Revoluţie, în camera de proiecţie, printre filmele de acolo, era şi episodul acesta din «Soldaţii victoriei»“, povesteşte interpretul lui Nicolae Ceauşescu. Pe lângă faptul că rolul „revoluţionar“ îi fusese diminuat drastic, preşedintele Republicii Socialiste România avea şi alte motive de supărare. Explică Titus Popovici în memoriile sale: „Partenerii sovietici au rezolvat în felul lor «eliberarea românilor de către ei înşişi». Înaintea bucăţii româneşti, într-o scenă care se petrece la Kremlin, Stalin este informat că la 23 august Antonescu va fi arestat şi Partidul Comunist va trece la acţiune. «Da, ocini haraşo», spune Generalissimul, pufăind din pipă. «E bine să le dăm tovarăşilor români sentimentul că ei au făcut-o. E un partid slab, mărunt, asta le va da încredere în propriile forţe. Malinovski să fie gata să declanşeze ofensiva generală, în caz că lucrurile n-ar evolua favorabil»“.

Din acel moment, în România a fost interzisă orice fel de menţionare a acestui serial de anvergură, care a fost lansat în iunie 1977 în Uniunea Sovietică şi a circulat, cu mare succes, în toate celelalte ţări socialiste.

Filmul acesta s-a făcut fără un buget prestabilit, după cum povesteau cei din echipa sovietică. Bugetul s-a făcut abia la urmă, adică s-a pus pe hârtie şi s-a aprobat exact cât s-a cheltuit...

Toate aceste culise le-am aflat ulterior, la vremea respectivă tot aşteptam să se difuzeze filmul. La un moment dat, era finalul anilor ‘70, mi-a zis cineva că văzuse, la televiziunea bulgară, un film în care apărea şi Ceauşescu

Constantin Fugaşin
actor

Verificat la sânge de Securitate

Toţi posibilii interpreţi ai secretarului general al Partidului Comunist Român au fost verificaţi temeinic de către ofiţerii Departamentului Securităţii Statului. Povesteşte Constantin Fugaşin: „Părinţii mei stăteau la Turnu Severin. Şi cam o dată pe săptămână le dădeam telefon de la Palatul Telefoanelor. Când mă pregăteam de filmări, s-a întâmplat ca vreo două săptămâni să nu le dau niciun semn de viaţă. Şi când i-am sunat, tata m-a luat direct: «Ce s-a întâmplat, ce-ai făcut acolo?!». Nu s-a întâmplat nimic, i-am zis, joc şi eu într-un film. «Nu se poate, ai făcut tu ceva, altfel nu veneau să se interezese de tine ăştia de aici». Ca să aflu apoi că au venit doi tovarăşi, foarte politicoşi, să-i întrebe de când n-au mai vorbit cu mine, dacă ştiu ce fac eu pe la Bucureşti. Ai mei chiar n-aveau habar de treaba asta cu rolul lui Ceauşescu. Însă «băieţii» nu lăsau nimic la voia întâmplării, mai ales că era vorba de un asemenea proiect. Sunt convins că există, pe la CNSAS, câteva file scrise atunci!“.

Ceauşescu a mai apărut pe marele ecran după 1990

Dacă în „Epoca de Aur“ Nicolae şi Elena Ceauşescu n-au mai fost niciodată personaje într-un film românesc cu actori, nici după 1990 regizorii nu s-au înghesuit să-i personifice pe marele ecran. Cu două excepţii. În filmul de ficţiune „Punctul Zero“, care a avut premiera la 8 martie 1996, regizorul Sergiu Nicolaescu a filmat procesul şi execuţia Ceauşeştilor, chiar la Târgovişte. Interpreţii au fost însă doi necunoscuţi, aleşi exclusiv datorită asemănării fizice cu personajele reale. Ulterior, în „Trei zile până la Crăciun“, regizat de Radu Gabrea, docudramă istorică care a avut premiera la 14 decembrie 2012, soţii Ceauşescu au fost jucaţi de către doi actori consacraţi, Constantin Cojocaru şi Victoria Cociaş. Ei îi mai interpretaseră pe dictatori şi într-un spectacol de teatru, „Ultimele ore ale lui Ceauşescu“.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: