Grizz, Panda şi Ursul Polar pornesc în aventură într-un sezon nou „Aventurile fraţilor urşi” la Cartoon Network

Grizz, Panda şi Ursul
Polar pornesc în aventură într-un sezon nou „Aventurile fraţilor urşi” la Cartoon
Network

Grizz, Panda şi Ursul Polar

De luni, 27 mai, de la ora 16:55, cei mai simpatici fraţi urşi Grizz, Panda şi Ursul Polar, arată celor mici cum încearcă să se adapteze comunităţii oamenilor deşi nu le este deloc uşor.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cu umor, optimism şi alături nişte prieteni fantastici, cei trei reuşesc să facă faţă provocărilor zilnice. Chiar dacă între timp au învăţat să-şi facă cele mai cool poze selfie, că mâncarea se poate comanda direct din telefon sau că e de muncă să devii faimos pe internet, lumea asta mare mai are încă o mulţime de mistere pentru ei.

Sezonul va avea un episod special, dedicat zilei de naştere a ursului Panda. Pentru că este fan înrăit al formaţiei coreene Monsta X, una dintre cele mai populare trupe de K-pop din lume, Grizz şi Ursul Polar reuşesc să îi facă acestuia surpriza vieţii: cei şapte membri ai formaţiei vor intra în lumea serialului „Aventurile fraţilor urşi”.

În plus, timp de cinci zile, de vineri, 24 mai şi până marţi, 28 mai, fraţii urşi îi aşteaptă pe cei mici şi părinţi lor  la Mega Mall, pentru o porţie de îmbrăţişări tandre…de urs. Cafeaua şi ciocolata caldă sunt incluse: Pandacino, Urs mocha, Grizzlychoc sau Bebeurs.
 

Serialul „Aventurile fraţilor urşi” urmăreşte povestea a trei urşi, Grizz, Panda şi Ursul Polar – trei fraţi care încearcă din răsputeri să îşi găsească locul în societatea umană şi, dacă în acest demers reuşeşc să obţină îngheţată (sau iaurt îngheţat), cu atât mai bine. Indiferent de situaţie, devine evident că a fi urs într-o lume civilizată şi modernă nu este chiar un lucru uşor. Noul sezon „Aventurile fraţilor urşi”, va avea premiera luni, 27 mai, de la ora 16:55, la Cartoon Networkdia.


 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: