FOTO VIDEO Premiera săptămânii: „Sex Tape“, comedia în care Cameron Diaz „se dezgoleşte suficient pentru a nu mai lăsa prea mult loc imaginaţiei“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jason Segel şi
Cameron Diaz au fost destul de entuziasmaţi să realizeze acest film
nerecomandat minorilor FOTO cinemagia.ro
Jason Segel şi Cameron Diaz au fost destul de entuziasmaţi să realizeze acest film nerecomandat minorilor FOTO cinemagia.ro

Filmul „Sex Tape“ are astăzi premiera în cinematografele din România. Cu un fir narativ lipsit de direcţie şi cu o Cameron Diaz care îşi expune corpul destul de des, comedia romantică promite totuşi să capteze atenţia spectatorilor.

Comedia „Sex Tape“, regizată de Jake Kasdan, îi are în distribuţie pe Cameron Diaz (Annie), Jason Segel (Jay), Rob Corddry (Robby), Ellie Kemper (Tess), Rob Lowe (Hank) şi Jack Black, şi este produsă de comapania Columbia Pictures.

Jay şi Annie sunt căsătoriţi şi încă îndrăgostiţi unul de celălalt, dar după zece ani şi doi copii, pasiunea s-a mai estompat. Pentru a reaprinde flacăra dragostei, cei doi se hotărăsc să se filmeze în timpul unei partide-maraton de sex, în care să epuizeze toate poziţiile descrise în cartea „The Jou of Sex“, totul în timp ce rămân singuri în propria casă.

Ideea părea una grozavă până în momentul în care cuplul a descoperit că înregistrarea riscă să devină publică. Cum anume? Jay uită să şteargă clipul de pe camera de luat vederi care se sincronizează cu iPad-urile pe care cei doi intenţionează să le ofere de Crăciun prietenilor, familiei, colegilor şi poştaşului. Astfel, Jay şi Annie ajung să caute înregistrarea cu disperare, să coopteze prieteni şi să păcălească şefi, totul pentru a-şi recupera filmuleţul, reputaţia, sănătatea şi mariajul, arată cinemagia.ro desfăşurarea evenimentelor.

Partea tehnică a acestei poveşti a ridicat deja semne de întrebare între pasionaţii de tehnologie care pretind că o astfel de încurcătură putea să fie uşor rezolvată dacă în momentul „scurgerii“ filmuleţului un expert i-ar fi ajutat pe cei doi.

Jason Segel şi Cameron Diaz FOTO cinemagia.ro

sex tape foto cinemagia.ro

Şi aceasta este doar una dintre problemele filmului. În timpul acţiunii, spectatorilor li se spune mai mult la ce să se aştepte, decât ceea ce o să vadă, de fapt, iar planurile filmate şi postprocesarea imprimă un ritm lent. Pe de altă parte, filmul nu este un eşec total. Echipa de scenarişti a reuşit să aducă în atenţie o serie de glume reuşite, dar care devin repetitive, evidenţiate prin prezenţa lui Rob Lowe şi a lui Jack Black.

Una dintre cele mai amuzante părţi ale comediei îl are în centru pe Rob Rowe (Hank), în rolul şefului lui Annie. În încercarea de a-l îndepărta pe Hank de dispozitivul pe care rula filmuleţul buclucaş, Annie ajunge să se drogheze cu cocaină, în timp ce Jay se furişează în casă pentru a găsi iPad-ul. Din nefericire, bărbatul dă nas în nas cu un câine ciobănesc german feroce, totul transformându-se într-o cursă fără sfârşit, un clişeu al acestui gen de filme.

Segel şi Diaz au fost destul de entuziasmaţi să realizeze acest film nerecomandat minorilor. Chiar dacă în scenele filmului îi vedem pe cei doi doar din spate sau din lateral, împreună, actorii nu au o legătură romantică reală între ei şi nu au un suport pe baza căruia să susţină filmul. Indiferent de cât de multe cuvinte murdare folosesc cei doi sau în cât de multe poziţii ciudate se răsucesc, întreaga întâmplare are aerul unei şicanări.

„De ce ar putea fi «Sex Tape» interesant pentru toate tipurile de spectatori? Păi, comedia este în primul rând un «date movie» inspirat, doar avem de-a face cu problemele unui cuplu şi trăsnăile teribile pe care Jay şi Annie le fac pentru a-şi salva imaginea. Este muncă de echipă şi aventură în doi, iar eroii au parte şi de momente de strălucire, dar şi de cumpănă, ca în orice relaţie“, crede Ştefan Dobroiu, de la cinemagia.ro. Acelaşi critic de film apreciază apariţia lui Cameron Diaz „care arată extraordinar la cei 41 de ani şi se dezgoleşte suficient pentru a nu mai lăsa prea mult loc imaginaţiei“.

Chiar dacă „Sex Tape“ nu are o direcţie clară în care se îndreptă, criticul de la cinemagia.ro arată că „problemele reale ale cuplului şi dedesubturile tehnice ale aventurii sexuale“ pe care cei doi o întreprind reprezintă puncte de interes pe parcursul celor 90 de minute ale comediei.

Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite