FOTO VIDEO Premiera săptămânii „Alertă de grad zero”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Casa Albă după explozie
Casa Albă după explozie

De vineri intră în cinematografe un blockbuster, „Alertă de grad zero”, cu Channing Tatum şi Jamie Foxx. Film de acţiune, cu umor şi băieţi duri.

Nu ştiu ce au americanii cu Casa Albă, dar mereu apare câte un film în care celebra clădire este distrusă. Bineînţeles că printre ruinele fumegânde apare preşedintele învingător, alături de eroul de serviciu.

Filmul de acum, “White House Down - Alertă de grad zero” are o problemă, în sensul că vine după “Olympus has Fallen - Cod roşu la Casa Albă”, cu Gerard Butler. Povestea este parcă trasă la indigo şi înţeleg de ce există paranoia în industria filmului american, dar cred că “White House Down” este primul scenariu scris, iar “Olympus has Fallen” este copia, numai că a apărut primul pe piaţă şi a saturat publicul cu o poveste asemănătoare, dar mai prost realizată.

Un grup terorist ocupă Casa Albă, cu ajutorul unui om din interior, şi vrea să-l ia prizonier pe preşedinte. Un agent special, cam renegat şi cu probleme familiale, se întâmplă să fie la faţa locului şi preia controlul rezistenţei. În ambele filme este implicat un copil, fiul preşedintelui sau fiica agentului Cale - Channing Tatum. Butonul roşu al armelor atomice este ţinta teroriştilor. Plus nişte bani, dacă se poate.

Acţiune + umor + vedete

În filmul cu Gerard Butler şi regizat de Antoine Fuqua, teroriştii erau coreeni, conduşi de trădătorul agent de la Serviciile Speciale - Dylan McDermott. Preşedintele american (Aaron Eckhart) şi ministrul de la Apărare ( Melissa Leo) au partituri absolut penibile. Morgan Freeman este cel chemat să fie preşedinte în absenţa titularului.

E surprinzător cum un regizor ca Fuqua, care are în palmares “Replacement Killers - Ucigaşi de schimb” şi “Training Day - Zi de instrucţie”, a făcut un film submediocru, care are, totuşi, încasări destul de bune, la un buget de 70 de milioane dolari.

“White House Down - Alertă de grad zero” are un scenariu mai inteligent, cu mult umor şi autopersiflare, şi îi are pe cei doi, Channing Tatum şi Jamie Foxx, care sunt credibili în rol. Dacă în “Olympus has Fallen” preşedintele era prins de terorişti şi destul de ridicol, aici Jamie Foxx (“Ray”) e preşedinte şi face echipă cu agentul Cale - Channing Tatum (“Magic Mike”) ca să rezolve situaţia de criză.

James Woods (“Casino”) este şeful Serviciilor Speciale şi trădătorul, iar Richard Jenkins (“Jack Reacher”) este cel care preia funcţia de preşedinte al SUA în situaţia critică.

Sigur că rolul agentului Cale îl avantajează pe Channing Tatum, care e plin de muşchi şi abil, dar nu are stilul de bătăuş de cartier, ca Gerard Butler, ci stilul unui luptător adevărat. Channing Tatum a făcut mare parte dintre cascadorii, asumându-şi riscuri, dar nu degeaba este el pe locul 2 în clasamentul celor mai bine plătiţi actori de la Hollywood, după Robert Downey Jr.

Ca să-şi îmbunătăţească relaţia cu fiica, de mama căreia a divorţat, agentul Cale (Tatum) o ia cu el la Casa Albă, că tot îl iubeşte ea pe preşedinte. Copila e interpretată de Joey King, una dintre speranţele actoriceşti ale filmului american. Joey a început să joace de la 4 ani şi am văzut-o în “Ramona şi Beezus”, “Dark Knight Rises” şi “Grozavul şi puternicul Oz”. Maggie Gyllenhaal (“Dark Night”) este agentă în Serviciile Speciale de la Casa Albă şi fosta iubită a lui Cale.

Foxx filmează acum pentru „Amazing Spider-Man 2”, iar Tatum se află la filmările pentru „Jupiter Ascending”, scris şi regizat de Andy şi Lana Wachowski („Matrix”), unde o are ca partenera pe Mila Kunis („Lebăda Neagră”).

Regizorul Roland Emmerich distruge iar Casa Albă

Scenariul de la “White House Down - Alertă de grad zero” este scris de James Vanderbilt, care este autorul poveştilor din “Zodiac” din 2007 şi “Amazing Spider-Man” din 2012. Spre deosebire de “Olympus has Fallen - Cod roşu la Casa Albă”, care are un scenariu stupid, cu replici patriotarde, scenariul de la “Alertă de grad zero” este mai credibil, cu mult umor şi replici inteligente, mai ales pentru cuplul Tatum - Jamie Foxx.

Se face o trimitere ironică la distrugerea Casei Albe dintr-un alt film regizat de Roland Emmerich, “Independence Day - Ziua Independenţei”, cu salvatorul Will Smith şi preşedintele american Bill Pullman, numai că acolo invadatorii erau extratereştri.

Regizorul Roland Emmerich îşi pune amprenta pe această poveste şi omul chiar ştie cum să conducă producţia unui blockbuster, pentru că are la activ filme ca “Independence Day”, “Day After Tomorrow - Unde vei fi poimâine?”, “Godzilla” din 1998 sau “2012”, filmul apocaliptic cu John Cusack. Acum pregăteşte "Independence Day 2".

Pentru “White House Down” şi-a adus echipa cu care a lucrat la toate aceste filme, care a refăcut Casa Albă într-un decor enorm, pe platourile din Canada. Scenograful Kirk Petruccelli a avut la dispoziţie o armată de 300 de tâmplari, 40 de zidari, 32 designeri de platou şi 16 directori artistici. Pentru că nu aveau acces la informaţii oficiale, au construit totul după planurile lor. Cel mai greu a fost să facă o replică a Bestiei, maşina blindată a preşedintelui american. Toată această desfăşurare de forţe a ridicat bugetul filmului la 150 de milioane, Roland Emmerich şi Channing Tatum fiind şi producători.

„White House Down - Alertă de grad zero” va fi prezentat la cea de-a 39-a ediţie a Festivalului de Film American care se organizează în Franţa, la Deauville, la începutul lunii septembrie, alături de filme ca „Behind the Candelabra” al lui Steven Soderberg, nominalizat ieri la Emmy Awards, de „Blue Jasmine” al lui Woody Allen şi „Rush” al lui Ron Howard.

Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite