FOTO VIDEO Premiera săptămânii: „În inima pădurii“, „o poveste pentru adulţi de toate vârstele“ pentru care Meryl Streep merită o nominalizare la Oscar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Filmul „Into the Woods/În inima pădurii“ are astăzi premiera în cinematografele din România. Cu o combinaţie a unora dintre cele mai cunoscute poveşti ale copilăriei („Scufiţa Roşie“, „Cenuşăreasa“), producţia adaptată după o piesă de pe Broadway cu acelaşi nume propune o incursiune într-o lume de basm în care Meryl Streep, Johnny Depp, Emily Blunt şi Chris Pine oferă reprezentaţii de seamă unui public format din copii de toate vârstele.

„În inima pădurii“ este un muzical fantasy regizat de Rob Marshall, specialistul numărul unu în musical al Hollywood-ului, după titluri precum „Chicago“ (şase premii Oscar în 2003) şi „Nine“, adaptat şi inspirat pentru marele ecran din piesa de pe Broadway cu acelaşi nume, recompensată cu un premiu Tony. Distribuţia peliculei este una pe măsură, formată din actorii Meryl Streep (Vrăjitoarea), Emily Blunt (soţia brutarului), James Corden (brutarul), Anna Kendrick (Cenuşăreasa), Christine Baranski (mama vitregă a Cenuşăresei), Chris Pine (Făt-Frumos), Lilla Crawford (Scufiţa Roşie), Daniel Huttlestone (Jack), Tracey Ullman (mama lui Jack), MacKenzie Mauzy (Raspunzel), Billy Magnussen (prinţul lui Raspunzel) şi Johnny Depp (Lupul ce rău).

Inspirată din poveştile fraţilor Grimm („Scufiţa Roşie“, „Cenuşăreasa“, „Jack şi vrejul de fasole“, „Rapunzel“), producţia este un gen de graniţă în care apar personaje diferite care interacţioneză cu un scop comun. În această lume de basm, un brutar şi soţia lui vor să îşi întemeieze o familie, dar sunt blestemaţi de o necruţătoare vrăjitoare.

După nenumărate încercări de adaptare a musical-ului din partea altor studiouri de producţie, în prezent, „În inima pădurii“ a primit recenzii pozitive din partea criticilor, aceştia lăudând distribuţia, jocul actorilor, ritmul poveştii şi producţia desăvârşită. În ciuda unor proiecţii anterioare lansarii oficiale din Statele Unite ale Americii, Disney a emis un embargo asupra comentariilor bazate pe film.

Site-ul agregator „Rotten Tomatoes“ a oferit şanse de reuşită de 71% pe baza a 140 de recenzii, mesajul general fiind: „Per total, adaptarea Disney a musical-ului clasic stă confortabil la intersecţia dintre Hollywood şi Bradway, chiar dacă spre actul final devine o piesă întunecată“. Actorii, în special Meryl Streep, Emily Blunt, Chris Pine şi Johnny Depp, au primit laude, costumele, scenografia şi efectele vizuale fiind punctele tari ale filmului. De altfel, în ceea ce priveşte transformările şi costumaţiile, productării au colaborat cu actorii pentru a da naştere unor persoanje unice. De exemplu, Johnny Depp, care joacă rolul Lupului, a colaborat cu Colleen Atwood, designerul producţiei, pentru a realiza un costum din perioada anilor 1930, asemenea celor purtate de Tex Avery (n.r. - creatorul perosonajelor Bugs Bunny şi Duffy Duck).

«În inima pădurii», splendida adaptare Disney a musical-ului semnat de Stephen Sondheim-James Lapine, aduce un suflu de vitalitate conceptului de marketing obosit «divertisment pentru copii de toate vârstele» Stephen Holden, „The New York Times“

Publicaţia „The Hollywood Reporter“ a scris că pelicula „beneficiază de respect din partea materiei prime (n.r. - piesa de pe Broadway), din partea valorilor de producţie ispititoare, dar şi din partea unor personaje atent sculpate de o distribuţie încântătoare“. Stephen Holden, de la „The New York Times“, a lăudat filmul, evidenţiind: „«În inima pădurii», splendida adaptare Disney a musical-ului semnat de Stephen Sondheim-James Lapine, aduce un suflu de vitalitate conceptului de marketing obosit «divertisment pentru copii de toate vârstele»“.

in inima padurii foto cinemagia.ro

Lilla Crawford în rolul Scufiţei Roşii FOTO cinemagia.ro

Scott Mendelson, de la „Forbes“, a oferit o recenzie pozitivă lungmetrajului declarând că acesta este „cel mai bun film realizat de Rob Marshall“. Totodată, criticul a ţinut să specifice că divertismentul oferit de actori este unul original. Richard Corliss, de la revista „Time“, a arătat că filmul este unul „deştept, interesant, o poveste cu susul în jos pentru adulţi de toate vârstele“. Gregory Ellwood, de la „HitFix“, a mers mai departe, fiind de părere că Meryl Streep merită o nominalizare la premiul Oscar pentru „cea mai bună actriţă în rol secundar“, menţionând şi jocul desăvârşit a lui Chris Pine. „În inima pădurii“ a fost declarat de către Institutul American de Film unul dintre cele mai bune pelicule ale anului 2014 (n.r. - dată fiind lansarea de pe 25 decembrie 2014, din Statele Unite ale Americii).

in inima padurii foto cinemagia.ro

Anna Kendrick în rolul Cenuşăresei FOTO cinemagia.ro

in inima padurii foto cinemagia.ro

Chris Pine, un Făt-Frumos reinventat FOTO cinemagia.ro

Aceeaşi interpretare bună din partea actriţei Meryl Streep a fost bine văzută de către Geoffrey Macnab, de la „The Independent“, care spune că „Streep se bucură de rolul vrăjitoarei cu părul verde-albastru şi cu unghii lungi. Având o intrare explozivă, ea arată de parcă tocmai a sosit din Ţara lui Oz, acolo unde o chinuia pe Dorothy. Meryl are vocea unei îmbinări dintre Margaret Thatcher (n.r. - prim-ministru al Regatului Unit între 1979 şi 1990) şi Ethel Meman (n.r. - actriţă americană cunoscută pentru vocea ei cu un ton distinct)“. Acelaşi critic spune că momentele muzicale aduc vag aminte de un un alt musical, „Les Misérables/Mizerabilii“ (trei premii Oscar, trei premii Globul de Aur, patru premii BAFTA) şi deşi pare că este un film dedicat copiiilor, anumite aspecte ale poveştii devin întunecate.

in inima padurii foto cinemagia.ro

Vrăjitoarea (Meryl Streep), alături de brutar şi soţia lui (James Corden şi Emily Blunt) FOTO cinemagia.ro

Scot Foundas, de la revista „Variety“, este categoric şi încheie recenzia sa prin a scrie: „«Orice se poate întâmpla în pădure», este unul dintre versurile musical-ului, iar acelaşi lucru poate să fie spus despre aceste producţii de gen ale Hollywood-ului. Dar, uneori, cu noroc, aceste poveşti reuşesc să fie ceea ce trebuie“.

Filme



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite