FOTO VIDEO Actriţa Luminiţa Gheorghiu: „Am trecut prin Revoluţie cu speranţe mari, dar am ajuns ca astăzi să nu mai am niciuna“

FOTO VIDEO Actriţa Luminiţa Gheorghiu:
„Am trecut prin Revoluţie cu speranţe mari, dar am ajuns ca astăzi să nu mai am niciuna“

Luminiţa Gheorghiu în filmul "Sunt o babă comunistă" FOTO MediaPro Pictures

Filmul „Sunt o babă comunistă”, regizat de Stere Gulea, va avea premiera într-o zi cu semnificaţie pentru poveste - 23 august. Rolul principal este interpretat de Luminiţa Gheorghiu, care a vorbit într-un interviu pentru „Adevărul“ despre noul său proiect, despre carieră şi oamenii cu care a lucrat.

Ştiri pe aceeaşi temă

Filmul ”Poziţia copilului” este propunerea României la nominalizările Oscar pentru Cel mai bun film străin. Premiat la Berlin cu Ursul de Aur, filmul regizorului Călin Peter Netzer este o imagine destul de crudă a unei bolnaviciose iubiri materne. Personajul principal este interpretat de Luminiţa Gheorghiu.

Micuţă şi agilă, veselă şi vorbăreaţă, actriţa Luminiţa Gheorghiu este o persoană spontană, care primeşte cu bucurie şi modestie recunoaşterea internaţională a muncii ei de artist. După rolul Catrina din ”Moromeţii”, ecranizarea romanului scris de Marin Preda şi regizată de Stere Gulea în 1988, Luminiţa Gheorghiu a jucat mult teatru şi a avut câteva apariţii în filme.

Prima recunoaştere importantă a venit cu rolul asistentei din ”Moartea domnului Lăzărescu”, regizat de Cristi Puiu. Filmul a fost premiat la Cannes, iar Luminiţa Gheorghiu a primit Premiul Asociaţiei Criticilor de film din Los Angeles, în 2005. A jucat apoi în premiatul ”4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, al lui Cristian Mungiu, care are Palme d’Or la Cannes, în 2007.

Filmul lui Călin Peter Netzer i-a oferit o partitură specială, aceea de mamă posesivă care vrea, cu orice preţ, pentru că are bani, să-şi salveze copilul dintr-o situaţie dificilă. Intensitatea emoţională a rolului, dar şi a filmului, i-au pus în valoare calităţile actoriceşti, iar premiile sunt recunoaşterea meritată.

În curând, va fi premiera filmului ”Sunt o babă comunistă”, regizat de Stere Gulea, în care Luminiţa Gheorghiu este iarăşi o mamă, de data asta pentru Ana Ularu. Chiar dacă este mereu în centrul atenţiei şi are parte de notorietate, actriţa şi-a păstrat deschiderea faţă de oameni şi vorbeşte cu plăcere despre culorile pe care le au trăirile din viaţa ei. 

Când aţi fost conştientă de faptul că vreţi să fiţi actriţă?

Mi-am dat seama de asta cu mult timp în urmă. Prin clasa a V-a deja aveam spectacole cu şcoala. În perioada comunistă se organizau foarte multe concursuri culturale şi erau mereu competiţii între echipele de teatru de la şcoală. Astfel am intrat şi eu într-un sistem concurenţial, care mă motiva permanent, şi eram mândră de asta. Îmi amintesc de spectacolul “Steaua fără nume”, care se desfăşura la Casa de Cultură a sectorului 1. Mereu mă uimea numărul impresionant de oameni care venea să ne vadă. Pe atunci participam la recitaluri şi ştiam că teatrul va fi locul în care voi profesa. Nu m-am gândit că voi juca şi în filme. Ele au venit ca un cadou.

„Mi-ar fi plăcut să fiu medic şi să vindec oameni”

Ce altă meserie v-ar fi plăcut să faceţi? Ce meserie nu aţi face niciodată?

Mi-au plăcut foarte mult muzica şi dansul. Formaţiile instrumentale mă fascinează, aşa că, probabil, aş fi ales să cânt la un instrument. De asemenea, dacă aş fi avut mai multă forţă şi tărie de caracter, mi-ar fi plăcut să fiu medic şi să vindec oameni. Ce nu aş face niciodată? Nu aş fi turnător şi nu m-aş putea pune niciodată la dispoziţia unui individ care îşi bazează viitorul pe informaţiile turnătorilor.

Care sunt primele dumneavoastră amintiri legate de film?

Primele amintiri vin odată cu primele spectacole. Însă, cele mai dragi momente au fost acelea în care am lucrat cu tinerii studenţi de la Facultatea de Regie. Mă chemau mereu şi ajunsesem să nici nu mă mai întreb din ce motiv. Aveam o încredere imensă unii în ceilalţi şi de aceea lucrurile ieşeau bine. Debutul meu în film, aşa cum l-am simţit eu, a fost cu rolul din “Labirintul”, semnat de Şerban Creangă.

“Profesorul Ghelerter îmi spunea că fizicul nu mă recomandă ca actriţă”

Ce profesori sau actori v-au marcat?

Marcantă pentru mine a fost interacţiunea cu unul dintre profesorii mei din facultate, pe care îl chema Moni Ghelerter. Avea o clasă plină de studenţi arătoşi, iar mie îmi spunea mereu că fizicul nu mă recomandă ca actriţă. Asta m-a făcut să fiu foarte atentă, mai ales la situaţiile în care talentul trebuie să depăşească datele fizice pe care le aduci în joc. M-a uimit că un profesor atât de important, precum era el, punea aşa mare preţ pe aspectul fizic. M-a făcut să mă frământ, dar mi-a folosit în viaţă. Contează să arăţi într-un fel când spui “Bună ziua!”, dar şi mai mult contează felul în care o spui.

Actorii sunt oameni extrovertiţi şi sensibili. Cât sacrificaţi din propria personalitate?

În meseria asta, personalitatea se duce cât vrea ea. Nu am cum să o opresc şi nici nu-mi doresc. Un personaj se construieşte “furând” din toate părţile. Nu poţi avea un control atât de mare asupra ta, încât să faci mecanic fiecare acţiune. Fără să-ţi dai seama şi fără să îţi doreşti, furi de la o anumită culoare sau dintr-o relaţie de prietenie, până la cea mai profundă trăire. Dacă eşti un actor dedicat şi vrei să prestezi cât mai bine, accepţi să te laşi descoperit cât mai mult în faţa publicului. Câteodată poate nici nu te bucuri de asta.

“Accepţi să te laşi descoperit cât mai mult în faţa publicului”

E greu să revii la viaţa obişnuită după un rol intens?

Este destul de greu, dar urât ar fi ca după un rol să devii indiferent şi să porneşti imediat spre alte căutări. Spun asta din cea mai recentă experienţă. Am petrecut mult timp gândindu-mă la scenele filmate pentru “Poziţia copilului” şi la colegii de platou. Am savurat fiecare dintre aceste amintiri. E ca atunci când construieşti o cameră şi te bucuri de fiecare cărămidă zidită. Mult timp te hrăneşti cu amintirile create acolo. Mult mai greu e să devii indiferent şi să treci cu nepăsare la următorul personaj. Sunt sigură că şi colegii mei trec prin situaţia asta grea, de a se scutura de vechile culori şi a porni la drum cu altele noi.

“M-ar fi încântat să fac şi vodevil, pentru că îmi place muzica şi sunt un om vesel.”

Vă asumaţi roluri dramatice. V-ar fi greu să faceţi un rol de comedie sau de vodevil?

Nu eu îmi asum rolurile dramatice. Acestea sunt propunerile pe care le primesc. De exemplu, am făcut şi un rol de comedie, în scurt-metrajul “Faţa galbenă care râde”, şi a avut mare succes. Mi-ar fi plăcut să fac mai multe roluri comice, dar regizorii m-au văzut mai mult în cele dramatice. M-ar fi încântat să fac şi vodevil, pentru că îmi place muzica şi sunt un om vesel.

Cât de important pentru cariera dumneavoastră a fost rolul din “Moromeţii”, regizat de Stere Gulea în 1988?

Dacă eram în America, după acest rol, sigur aveam mai mult de lucru. Pentru mine “Moromeţii” a avut o importanţă uriaşă. Eram fericită că am reuşit acest rol. Catrina Moromete este un personaj care arată foarte bine în portofoliul meu. Trist pentru mine a fost faptul că între “Moromeţii” şi “Moartea domnului Lăzărescu” a trecut atât de mult timp.

“Dacă eram în America, după “Moromeţii”, sigur aveam mai mult de lucru.”

Aţi fost premiată de criticii de film din SUA pentru rolul din “Moartea domnului Lăzărescu”, din 2005. A fost un moment de declic profesional? Aţi primit premiul ca pe o confirmare?

Când am acceptat rolul, nu m-am gândit nicio clipă la vreun premiu. Nici “Poziţia copilului” nu m-am aşteptat să fie atât de apreciat. Spun asta eu, care mi-am învăţat copiii să lupte mereu pentru locul întâi. Nici nu se poate altfel şi nu-mi explic de ce nu m-am aşteptat să fiu premiată. A fost ceva extraordinar. Sper ca de aici să urmeze premiile Bafta, Globurile de Aur şi Oscarul. Americanii vorbeau aşa de frumos despre interpretarea mea şi despre film. Am ştiut că motivul pentru care m-am făcut actriţă a fost acela de a le dărui celorlalţi din calităţile mele.

“Chiar am notorietate?”

Cum v-aţi asumat notorietatea căpătată după atâţia ani de muncă?

Mi se pare mult spus notorietate. Chiar am notorietate? Nu e simplu şi, pe bună dreptate, oamenii au pretenţii de la tine. Dar prima pretenţie o ai tu de la tine. Există o mare presiune atunci când nu vrei să greşeşti şi eşti conştient de obligaţia pe care o ai faţă de public.

S-a vorbit mult despre scena controversată cu masajul pe care mama îl face băiatului în “Poziţia copilului”. Cum aţi perceput scena?

În clipa în care accepţi un rol sau un proiect, se creează un soi de obligaţie a ta ca actor, trebuie să acoperi tot personajul, să îl duci până la capăt, cum poţi mai bine. Actorul este cel care trebuie să ia măsuri, să treacă peste aspectele care nu îi convin. Părerea mea este mai puţin importantă. Tot ce contează este să finalizezi scena, aşa cum a cerut regizorul.

Ce şanse credeţi că are “Poziţia copilului” la Oscar pentru film străin?

Nu ştiu ce alte filme mai participă, dar cred că e un film foarte bun, care merită atenţie. Dacă vrea şi Dumnezeu să se uite la noi, poate reuşim împreună. Ar fi un bun punct de pornire pentru noi, românii.

Aţi crescut şi trăit mulţi ani în comunism. Priviţi înapoi cu furie sau cu nostalgie?

Îmi amintesc prin câte greutăţi şi neajunsuri am trecut, dar şi câte momente frumoase am trăit pe scenă. Am trecut prin Revoluţie cu speranţe mari, dar am ajuns ca astăzi să nu mai am niciuna. Atunci se întâmplau multe nenorociri, dar la fel de multe se petrec şi azi. Poate ar trebui să mă gândesc cu nostalgie la vremurile apuse.

“Poate ar trebui să mă gândesc cu nostalgie la vremurile apuse.”

”Sunt o babă comunistă” e a doua colaborare cu Stere Gulea. E suficient ca să aveţi încredere în deciziile artistice pe care le ia?

Încrederea trebuie să plece în primul rând de la mine, ca actor. Am avut noroc cu oamenii pe care mi i-a scos viaţa în cale. S-au dovedit a fi de bun augur în colaborările pe care le-am desfăşurat. Cât despre Stere, simt că nu sunt în măsură să îi laud sau să îi confirm eu calităţile. Succesul de care s-a bucurat “Moromeţii” este o dovadă suficientă a talentului şi capacităţilor sale.

“Sunt o babă comunistă” e o compensare pentru intensitatea rolului din “Poziţia copilului”?

Consider că fiecare personaj are o intensitate unică, în felul său. Nu cred că un rol este mai intens decât altul. Dacă actorul reuşeşte să îi coloreze foarte bine trăsăturile, atunci personalitatea acestuia capătă o importanţă majoră. Când citeşti un scenariu, nu faci niciodată aprecieri de genul “e mai mult sau mai puţin puternic”. Să îl accepţi înseamnă să ai încredere în forţa lui.

Aveţi o filmografie impresionantă. Ce diferenţe de abordare sunt între vechea şi tânăra generaţie de regizori?

Mereu am fost întrebată de vechiul şi nou val, cu care am avut bucuria să colaborez deopotrivă. Mi-a făcut plăcere şi m-au motivat ca actor ambele. Au scos la iveală trăsături importante din calitatea mea de actor. Am avut noroc să colaborez cu oameni talentaţi, indiferent că au fost partituri mai mici sau mai mari. M-am înţeles minunat cu toţi regizorii şi asta mi-a dat o stare de bine incomparabilă.

“Cu fiecare rol reuşeşti să mai desluşeşti unul dintre dificilele mecanisme ale vieţii.”

Aţi jucat în multe filme importante şi premiate din ultimii ani. De ce credeţi că vă aleg regizorii?

Cred că au avut nevoie de mine…atât e de simplu. Pentru că în România nu se investesc foarte mulţi bani în filme, iar acestea sunt puţine la număr, regizorii sau producătorii nu stau să se gândească la felul în care pot îmbogăţi sau diversifica palmaresul unui actor. Eu mă bucur că am avut şansa de a-mi exercita în continuare meseria şi am făcut-o mereu cu aceeaşi plăcere.

Ce filme v-au marcat la nivel personal, nu ca actriţă?

Fiecare rol interpretat m-a ajutat să înţeleg diferite aspecte ale vieţii. Şi tocmai diversitatea situaţiilor reale te fac să găseşti mai multe resurse de a construi un personaj. Cu fiecare rol reuşeşti să mai desluşeşti unul dintre dificilele mecanisme ale vieţii. Te ajută 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: