FOTO Puterea efectelor speciale: cum sunt filmate în realitate unele dintre cele mai importante scene din filme

FOTO Puterea efectelor speciale: cum sunt filmate în realitate 
unele dintre cele mai importante scene din filme

James Franco, în filmul „Grozavul şi puternicul Oz“ FOTO Disney

Fiecare dintre noi rămânem, la un moment dat, impresionaţi de acţiunea unui film în aşa măsură încât ne întrebăm cum au reuşit producătorii să realizeze personaje sau scene fantastice care să fie atât de reale. Secretul acestora constă în efectele speciale aplicate după filmări. Iată în continuare o comparaţie înainte şi după implementarea tehnicilor de editare prin care farmecul unor filme se poate diminua.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cu toţii ştim că producătorii de film şi de seriale de televiziune se bazează pe tehnica efectelor speciale pentru a contura şi mai bine realitatea pe care pelicula încearcă să o aducă în atenţia spectatorilor şi telespectatorilor. Fanii ar fi surprinşi să afle că efectele speciale sunt, în prezent, folosite drept principal mijloc pentru a crea magia filmului. Surprinderea şi tristeţea se pot îmbina pentru fanii adevăraţi ai unor seriale şi producţii de renume după ce vor vedea fotografiile de mai jos.

Actuala tendinţă a producătorilor de filme este folosirea panourilor verzi (chroma key, verdele fiind o culoare care se diferenţiază uşor de restul obiectelor de decor), care, din punct de vedere tehnic, pot să fie de orice altă culoare atâta vreme cât nuanţa nu este purtată de vreunul dintre actori. După ce scenele sunt înregistrare, partea unde se regăseşte panoul verde este selectată într-un program de editare şi este transformată digital pentru a deveni transparentă. Dacă culoarea selectată este aceeaşi cu una purtată de actori, atunci aceştia vor apărea cu găuri. Dar, chroma key devine o tehnică indispensabilă pentru conturarea unor peisaje imposibile, precum un peisaj luna, un deşert sau o scenă în mijlocul oceanului.

Pe de altă parte, efectele speciale au mare avantaj de a crea obiecte sau fiinţe inexistente, printr-un design 3D, cum ar fi fiinţele mitice, fără să mai folosească metoda clasică de a filma, ci incorporând tehnologia de capturare a imaginii în mişcare în urma căreia personajele pot părea naturale. Acest lucru nu înseamnă că întreaga producţie este realizată în acest fel, ci doar căefectele speciale aduc o îmbunătăţire artificială cadrelor originale.

Evidenţiind aceste tehnici de filmare şi de postprocesare, iată mai jos o serie de fotografii în care acţiunea se poate distinge înainte şi după implementarea efectelor speciale. De la panourile verzi la efctele generate pe calculator, specialiştii care lucrează în industria efectelor vizuale sunt responsabili pentru „aducerea la viaţă“ a unora dintre filmele preferate ale multora dintre noi.

„The Walking Dead“

„Life of Pi/Viaţa lui Pi“

„Game of Thrones/Urzeala Tronurilor“

„The Secret In Their Eyes“

„The Wolf of Wall Street/Lupul de pe Wall Street“

„Broadwalk Empire/Imperiul din Atlantic City“

„Deadly Honeymoon/O lună de miere de coşmar“

„The Great Gatsby/Marele Gatsby“

„Oz: The Great and powerful/Grozavul şi puternicul Oz“

„The Avengers/Răzbunătorii“

„District 9/Districtul 9“

„Gravity: Misiune în spaţiu“

„Ugly Betty/Betty cea urâtă“

„The Twilight Saga: Breaking Dawn/Saga Amurg: Zori de zi“

„The Dark Knight/Cavalerul Negru“

„Grey's Anatomy/Anatomia lui Grey“

„Paranoia“

„Alice in Wonderland/Alice în Ţara Minunilor“

„The Hobbit/Hobbitul“

„300: Rise of an Empire/300: Ascensiunea unui imperiu“

„Godzilla“

„Rise of the Planet of the Apes/Planeta maimuţelor: invazia“

„Maleficent“

„Elysium“

„RoboCop“

„The Wolverine“

„The Chronicles of Narnia/Cronicile din Narnia“

„Prometheus“

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: