FOTO Premieră pentru lumea cinematografică din România: Vizionare de filme din bărci care plutesc pe lac la Astra Film Festival din Sibiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
astra film pe lac

Peste 100 de spectatori aflaţi în bărci sau cu hidrobiciclete au vizionat sâmbătă seară, de pe lacul din Muzeul Astra din Sibiu, prima proiecţie din cadrul Astra Film Festival, realizând astfel o premieră în România. Seara s-a încheiat la Târgul de ţară cu un concert Şuie Paparude.

„Premieră la Astra Film Festival. Peste 100 de spectatori îmbarcaţi în bărci sau hidrobiciclete au participat sâmbătă seară la prima proiecţie de film care a putut fi vizionată din bărci care plutesc pe un lac. 

Ei s-au îmbarcat pe un fond sonor aparte: muzica celor din Fanfara Zece Prăjini, care au cântat de pe un bac plutitor ancorat în larg. Prima seară a Valurilor AFF, „Cu barca între mori de vânt“, care a avut în prim plan filmul „Povestea lui Fatat” „(Liban, Ibrahim Harb) a fost despre iluzii şi faptul că întotdeauna există o speranţă. 

Seara de sâmbătă s-a încheiat la Târgul de ţară cu un concert Şuie Paparude, de care publicul a ştiut să se bucure responsabil“, anunţă organizatorii, care precizează că „Programul Valuri AFF este un eveniment original Astra Film Festival, care oferă publicului o senzaţie aparte: plutirea pe apă sugerează deopotrivă nesiguranţa vremurilor şi, totodată, conexiunea strânsă cu natura şi cu Frumosul care ne înconjoară şi pe care, din cauza valurilor vieţii de zi cu zi, uităm uneori să-l privim“.  

image

„Am vrut să ne folosim de oportunităţile care apar chiar şi în condiţiile constrângerilor cauzate de pandemie. De aceea am decis să facem pentru prima dată, din 1993, festivalul în aer liber. Iar în acest muzeu miraculos există tot acest spaţiu, lacul, bărcile şi superbele mori de vânt“, a declarat Dumitru Budrala, directorul fondator Astra Film Festival.

Proiecţiile şi evenimentele din cadrul AFF 2020 se desfăşoară în 8 locaţii: Scena de pe Lac, Târgul de ţară, Între Mori de Vânt, Pavilionul de Joc, Amfiteatru şi Casele de demult (toate aflate în interiorul Pădurii Dumbrava - Muzeul Astra), respectiv la Terasa cu flori – Centrul Cultural „Ion Besoiu” şi în Piaţa Mică din centrul istoric al Sibiului.

Şi luni, de la ora 20:00, publicul se va bucura de alte experienţe cu barca pe lac.

Îmbarcarea se va face de lângă Scena de pe Lac, în acordurile Fanfarei Zece Prăjini. Cei care nu au mai găsit bilete pentru bărci, pot viziona proiecţiile de pe Casa Podarului.

Cea de a 27-a ediţie Astra Film Festival a debutat în faţa a aproape 500 de spectatori, care au venit vineri seară la Scena de pe Lac din cadrul Muzeului Astra. Gala, care a avut în prim-plan regulile de siguranţă şi distanţare socială, a fost deschisă de actorul Marius Manole, iar trupa Subcarpaţi a oferit publicului o experienţă mult aşteptată.

image

În cuvântul de bun venit, directorul fondator al festivalului, Dumitru Budrala, a arătat că, în contextul noii realităţi, din care fac parte distanţarea socială şi toate măsurile de protecţie care ne-au intrat în reflex, în rutină, Astra Film Festival 2020 inventează şi reinventează, „astfel încât publicul, pe care îl respectăm până la iubire necondiţionată, să nu simtă că ar fi vorba despre o ediţie-constrângere, ci dimpotrivă despre una foarte creativă”.

„Documentarul e fain şi contează la Astra Film Sibiu din 1993”, a spus Marius Manole în prezentarea făcută pentru actuala ediţie a festivalului de la Sibiu. „Dacă v-aţi plictisit să vedeţi filme online, iată că din 4 până în 13 septembrie ne înarmăm cu mască şi cu umbrele şi ne uităm la film documentar pe marile ecrane, sub cerul liber. Sunt 10 seri de film, 8 locaţii şi 50 de filme”, a adăugat Marius Manole.

„Mă bucur mult că există la noi un eveniment de o asemenea amploare şi atât de longeviv,  care face cinste Sibiului şi ţării”, a declarat Christine Manta-Klemens, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Sibiu.

Seara s-a încheiat cu un concert al trupei Subcarpaţii.

image
Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite