Filmul „Cartea Junglei“ s-a clasat pe primul loc în box office-ul românesc. Ce filme urmează în top VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Actorul Neel Sethi este cel care îl interpretează pe Mowgli în
noua ecranizare FOTO Outnow
Actorul Neel Sethi este cel care îl interpretează pe Mowgli în noua ecranizare FOTO Outnow

Filmul „The Jungle Book/ Cartea Junglei“ s-a clasat pe primul loc în topul încasărilor, în săptămâna 11-17 aprilie, din cinematografele româneşti. Producţia a avut încasări de 1,5 milioane de lei şi peste 66.000 de telespectatori, potrivit datelor oferite de cinemagia.ro.

Celebra colecţie de povestiri a lui Rudyard Kipling are parte de o nouă ecranizare în regia lui Jon Favreau, produsă de studiourile Disney. Din distribuţie fac parte Neel Sethi (Mowgli), Lupita Nyong’o (Raksha), câştigătoare a premiului Oscar pentru Cea mai bună actriţă în rol secundar în drama „12 ani de scalvie“ (2013), Bill Murray (Baloo), Ben Kingsley (Bagheera), Idris Elba (Shere Khan) şi Scarlett Johansson (Kaa). Povestea îl are în centru pe micuţul Mowgli, un pui de om crescut de o familie de lupi. Acesta constată că nu mai este binevenit în junglă când temutul tigrul Shere Khan, care poartă cicatricile luptei cu un om, promite să elimine ceea ce el vede ca o ameninţare. Forţat să abandoneze singurul cămin pe care l-a cunoscut vreodată, Mowgli porneşte într-o călătorie captivantă de auto-cunoaştere, alături de precauta panteră Bagheera şi voiosul urs Baloo, întâlnind creaturi periculoase ale junglei care îi pun gând rău.

Pe locul doi în clasamentul încasărilor din box office-ul românesc s-a clasat „The Boss/ Şefa“, cu încasări de 301.622 de lei şi 15.611 de spectatori. Melissa McCarthy, nominalizată la Oscar, protagonista comediilor de mare succes „Bridesmaids“, „The Heat“, „Tammy“, este acum vedeta unei comedii despre o afaceristă foarte bogată care e trimisă la închisoare după ce e prinsă că a făcut uz de informaţii bursiere ilegal obţinute.

Filmul „Criminal“, cu Tommy Lee Jones, Ryan Reynolds, Kevin Costner, Gary Oldman şi Gal Gadot în distribuţie, s-a clasat pe locul trei cu încasări de 292.739 de lei şi 15.184 de spectatori. În faţa unei ameninţări teroriste fără precedent şi după pierderea singurului agent care putea salva misiunea, CIA ia măsuri extreme apelând la cunoştinţele unui genetician. Astfel, conştiinţa şi memoria agentului Bill Pope (Ryan Reynolds) sunt implantate în creierul unui condamnat la moarte extrem de periculos cu scopul de a duce la bun sfârşit misiunea. Operaţiunea experimentală este un succes, iar siguranţa naţională ajunge în mâinile criminalului Jericho (Kevin Costner), tulburat acum de amintirile şi sentimentele lui Bill.

„Batman V Superman: Dawn of Justice/ Batman vs. Superman: Zorii dreptăţii“ a ocupat locul patru în topul încasărilor din box office-ul românesc cu 190.811 de lei şi 8.717 de spectatori. Temându-se că acţiunile supereroului privit ca un zeu rămân nesupravegheate, puternicul şi formidabilul apărător al Gotham-ului îl provoacă pe salvatorul adorat, modern al Metropolis-ului, în vreme ce lumea nu se poate hotărî de ce tip de erou are mai mare nevoie. Cum Batman şi Superman sunt în război, apare o nouă ameninţare ce pune omenirea într-un pericol fără precedent.

„Zootropolis/ Zootopia“ s-a clasat pe locul cinci cu încasări de 121.465 de lei şi 6.039 de spectatori. În oraşul animal Zootopia, o vulpe cu gura mare trebuie să fugă când i se înscenează o crimă. Poliţistul cel mai bun din Zootopia, un iepure neprihănit, este pe urma vulpii, dar când amândoi devin ţintele unei conspiraţii, sunt obligaţi să lucreze împreună şi descoperă că şi duşmanii naturali pot deveni cei mai buni prieteni.

Pe următoarele cinci locuri s-au clasat în ordine filmele: „London Has Fallen/ Cod roşu la Londra“ (68.483 de lei şi 3.453 de spectatori), „My Big Fat Greek Wedding/ Nuntă a la grec 2“ (64.385 de lei şi 3.319 de spectatori), „Kung Fu Panda 3“ (50.997 de lei şi 2.713 de spectatori), „10 Cloverfield Lane/ Strada Cloverfield 10“ (43.800 de lei şi 2.266 de spectatori) şi „Eddie the Eagle/ Eddie Vulturul“ (29.188 de lei şi 1.530 de spectatori). 

Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite