Cele mai populare filme din 1999 în topul IMDb sunt Fight club, Matrix şi American beauty. În topul IMDb 250, cele trei se regăsesc pe locurile 10, 19 şi 60. La box office, aceste filme au sfârşit pe locurile 54, 5 şi 13 în 1999. La premiile Oscar, Fight Club a fost nominalizat numai pentru un premiu tehnic. Matrix a câştigat un premiu important (editare) şi încă trei premii tehnice (sunet, efecte audio / video). Dar American Beauty a fost nominalizat pentru cele opt premii importante şi a câştigat cinci--producătorii, regizorul, scenaristul, fotograful şi actorul.
 
Acest top 250 pe IMDb este un fel de scurtă enciclopedie a minţii contemporane. Filmele sunt aproape toate americane, cu mici excepţii asiatice. Cine crede că asta nu contează nu trăieşte pe această planetă, care este mereu ghidată de mintea americană. Din 250 de filme, cam 83 sunt din perioada 1999-2014. Tinerii care influenţează acest top nu ştiu filme vechi şi nu le apreciază. Democraţia se uită la viitor, nu la trecut. Dar tinerii nu conduc această lume, ci bătrânii--42 de filme sunt din anii '70, când noul cinema creat după revoluţia anilor '60 a cucerit lumea. (Din nou, muzica populară a ajutat enorm revoluţia în anii în care s-a întâmplat--Hollywood-ul s-a adaptat mai greu.)
 
Lista reflectă o obsesie cu viitorul pe care o putem numi ideea progresului--fiecare deceniu de la început, în anii '20, are mai multe filme decât precedentul. Excepţia este creată de anii '70, după care numai epoca contemporană are mai multe filme. Asta este competiţia dintre generaţia nouă şi generaţia revoluţiei sociale. Dacă măsurăm cantităţile, tinerii câştigă, dar dacă măsurăm calitatea, bătrânii câştigă--pentru că ei au creat termenii competiţiei. Ideea progresului şi ignoranţa istoriei nu merg mână în mână, dar filmul nu este o problemă de istorie, ci de filozofie--critica de film contează şi ultima idee despre critică care să schimbe lucrurile a câştigat lupta culturală în anii '70.
 
Prezentul nostru este un teritoriu ciudat, în care viitorul este o idee veche şi trecutul este o idee nouă. Viitorul este obsesia revoluţiei democratice a bătrânilor şi trecutul este o redescoperire continuă a tinerilor care nu au nici un fel de revoluţie--tinerii suferă schimbarea, bătrânii cred că ei au creat schimbarea. Inovaţia şi revoluţia s-au terminat. În trei feluri diferite, filmele pe care le-am scos în evidenţă arată această confuzie şi conflictul dintre generaţii. Bătrânii sunt respectabili, de unde ies premiile pentru American beauty, dar tinerii inovează şi au oarecare tendinţă către fărădelege--într-un fel, legea este discursul bătrânilor şi cântecul mamelor--de unde influenţa şi premiile tehnice pentru Fight Club şi Matrix.
 
 
American beauty este un film mediocru, vulgar şi lipsit de umanitate. Reproduce în epoca noastră conflictul dintre ordinea represiva a anilor '50 şi eliberarea anilor '60--libertate faţă de lege, responsabilităţile de familie, tehnologia şi productivitatea profesionalismului capitalist şi, în fond, orice altă necesitate, orice ataşament ireversibil. Eroul acestei poveşti seduce o tânără lipsită de minte dar refuză să o corupă şi astfel regizorul sugerează că ce oferă acest nou erou al trecutului este o educaţie. American beauty este încercarea bătrânilor să se prezinte tinerilor--este atacul anilor '60 împotriva ordinii capitaliste renăscute în anii '80-'90. Un sentimentalism gol luptă cu un materialism gol.
 
Lipsa de umanitate a filmului este arătată în felul următor. Toate personajele care reprezintă ordinea socială a suburbiei burgheze--legătura anilor '80-'90 cu anii '50--sunt fie victime ale unor monştri (soţia soldatului), fie monştri (soldatul), fie ambele (soţia eroului). Aceste creaturi nu sunt capabili de sentimente umane şi nu au nici un argument rezonabil pentru opiniile după care îşi ghidează vieţile. Sunt blocaţi în trecut şi reacţionează cu o violenţă la drept vorbind fascistă la conflictul cu noua ordine democratică. Evident, când vezi ordinea burgheză astfel, progresul este singura salvare posibilă. Toţi tinerii trebuie să devină rebeli, altfel se compromit.
 
O psihologie vulgară reduce ordinea la represiunea impulsurilor sexuale ilegale sau nenaturale. Dar American beauty a fost aproape complet uitat, ca majoritatea filmelor care câştigă prestigiul Oscarurilor, pentru că noua ordine democratică nu are nici un respect pentru progenitorii ei. Hollywood-ul nu este inspiraţia noii lumi, ci sclavul ei. Asemenea poveşti care înfierează materialismul burghez nu sunt semnele unui dispreţ triumfal, ci spasmul unei frici disperate. Noua generaţie a învăţat să dispreţuiască aproape egal ordinea represivă burgheză, care punea mai mult preţ pe bani sau avere decât pe sex sau plăcere, şi ordinea libertăţii, care credea că muzica, drogurile sau terorismul pot crea progres. Tinerii nu mai cred nici în ordinea familiei în suburbie, dar nici în promiscuitatea anilor '60-'70.
 
 
Fight club este o poveste despre cum răspunsul natural la materialismul burghez este terorismul anarhic. Dacă nu îţi place conformismul capitalist, trebuie să devii fascist. Inamicul natural al comerţului este războiul. Opusul mediocrităţii este exaltarea bărbăţiei. Omul mercenar, care se vinde pe bani, este opusul omului independent, care se luptă. Faptul că un asemenea film a devenit atât de influent între tineri arată nu ce cred bătrânii revoluţionari--încă o critică violentă, brutală, sângeroasă a societăţii burgheze--ci anarhismul generaţiei tinere, care nu are idei politice şi nu are nici o înţelegere serioasă a individualismului.
 
Matrix este, similar, o poveste despre individualismul radical al tineretului: Lumea conformismului capitalist este o exploatare a naturii şi a naturii umane. Departamentele de resurse umane transformă oamenii în resurse de exploatat--lumea ajunge un iad plăcut, populat de copii perpetuu îngrijiţi de o mamă care nu îi lasă să crească. Anarhismul din Matrix este tipizat nu de posibilitatea de a învăţa să lupţi, ca în Fight club, ci de posibilitatea de a zbura--adică de a scăpa din lumea ştiinţific-capitalistă. Atacul asupra tehnologiei ştiinţifice este simultan un atac asupra burgheziei a cărei prosperitate confortabilă depinde corporaţii caitaliste şi asupra statului asistenţial a cărui expansiune continuă se bazează pe puterea ştiinţei de a controla birocratic omenirea.
 
Toate aceste trei flime au în comun faptul că prezintă un viitor sumbru, a cărui singură speranţă este un individualism radicalizat: Singura speranţă este abandonul ideii de cetăţenie, de societate şi de familie--trebuie distruse categoriile prin care ne înţelegem legăturile umane, pe care nu le alegem şi care ne limitează--tată şi fiu, cetăţean şi alegător, producător şi consumator. Influenţa lor asupra filmelor depinde de faptul că societatea noastră devine mereu mai individualistă şi lipsită de idei despre viitor. Numai Matrix pretinde să arate un viitor şi să îl arate printr-o mitologie ştiinţifică--şi ce vedem este teribil: Şi cum vedem lucrurile este lipsit de gust. Dar influenţa aceasta este negativă--lipsa de idei despre viitor creează o reîntoarcere în trecut.
 
În fine, mai jos în topul pentru 1999 (17) este Office space, primul film al lui Mike Judge--un regizor despre care am scris şi voi mai scrie. Acolo puteţi vedea o critică a corporaţiilor mai umană. Cine vrea să vadă atacuri şi mai vile asupra burgheziei--numele dispreţuitor dat ordinii politice liberale--îndeobşte trebuie să caute nu filme populare, ci filme-cult sau independente sau de artă. De exemplu, Magnolia (20, Paul Thomas Anderson), The virgin suicides (24, Sofia Coppola), Being John Malkovich (28, Spike Jonze). Două sunt reflecţii asupra nihilismului epocii prezente şi unul o reflecţie asupra naturii opresive a vechii ordini. Împreună, ne spun că lumea era prea urâtă pentru a fi tolerată şi că revoluţia a creat o lume în care numai urâţenia este tolerabilă. Aceasta este educaţia şi filozofia cineaştilor care se cred artişti--producătorii filistini, democratici şi capitalişti sunt probabil preferabili într-o asemenea situaţie.