Filme pe HBO GO de văzut cu familia de Paşte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Will Smith îl joacă pe Alladin în noul film regizat de Guy Ritchie FOTO Walt Disney Pictures
Will Smith îl joacă pe Alladin în noul film regizat de Guy Ritchie FOTO Walt Disney Pictures

Există nenumărate tradiţii de Paşte, însă în acest vom sărbători diferit din cauza restricţiilor impuse de autorităţi pentru a preveni răspândirea noului virus. Aşadar, o listă de recomandări cu filme disponibile pe HBO GO poate fi de bun augur.

„Dumbo“
Şi animaţia clasică din 1941, şi filmul recent al lui Tim Burton, cu actori precum Colin Farrell, Danny DeVito, Michael Keaton şi Eva Green, sun disponibile pe platforma online.

Poveste, care îl are în centru pe micul Dumbo, este despre cum putem transforma lucrurile pe care le percepem ca dezavantaje în avantaje, atât timp cât perseverăm şi avem măcar un prieten bun care să creadă în noi.

În noua versiune a poveştii, regizorul Tim Burton, care întotdeauna i-a portretizat cu empatie pe cei de la marginea societăţii, şi scenaristul Ehren Kruger ridică subiecte importante precum protecţia animalelor şi puterea oamenilor care îşi îmbină forţele şi astfel reuşesc să dărâme chiar şi corporaţii gigantice.

„Aladdin“
La fel ca în cazul lui „Dumbo“, şi filmul animat, şi versiunea cu actori sunt disponibile pe HBO GO. Originalul film Disney lansat în 1992 a fost transformat anul trecut într-o experienţă nouă de către Guy Ritchie. Versiunea nouă rămâne, însă, fidelă spiritului plin de candoare şi reinterpretează toate melodiile vechi, aducând şi câteva noi. Locatarul albastru al lămpii magice este jucat de Will Smith, „diamantul neşlefuit“ este interpretat de Mena Massoud, în timp ce Naomi Scott o aduce la viaţă pe încăpăţânata prinţesă Jasmine. Cu toate acestea, mesajul poveştii magice este acelaşi: esenţa se află dincolo de suprafaţă.

 

„Dolphin Tale/ Povestea delfinului“
Filmul emoţionant, din distribuţia căruia fac parte Harry Connick Jr., Morgan Freeman şi Ashley Judd, ne învaţă importanţa perseverenţei, a respectului şi a iubirii faţă de natură. Un băieţel introvertit şi singuratic, Sawyer, îl descoperă pe Winter, un delfin rănit şi prins într-o capcană pentru raci. Viaţa mamiferului este salvată, dar coada lui trebuie amputată, aşa că şansele sale de supravieţuire sunt mici. Băiatul nu renunţă la luptă şi convinge un doctor să creeze o proteză specială pentru coada delfinului. Acest film de familie este bazat pe o poveste reală, iar animalul din rolul principal este interpretat chiar de delfinul Winter din viaţa reală.

 

„The Lego Movie/ Marea aventură Lego“
Jucăriile Lego s-au bucurat de o mare popularitate încă de la început, aşa că nu a durat mult până când povestea a fost transpusă pe marile ecrane. Filmul animat spune povestea mediocrului Emmet, care are soarta întregului univers Lego în micile lui mâini galbene. Primul lungmetraj Lego este spiritual, plin de referinţe pop-culture pentru a-i distra pe adulţi, dar este distractiv şi pentru copii – deci un loz câştigător pentru întreaga familie. Şi partea a doua a filmului, „The Lego Movie 2: The Second Part“, este la fel de amuzantă şi uimitoare din punct de vedere vizual.

 

„Wonder Park/ Parcul de distracţii“
Eroina acestei poveşti este June, binecuvântată cu o imaginaţie plină de culoare şi care, cu ajutorul mamei sale, aduce un suflu nou unui parc tematic condus de animale care pot vorbi. Cu toate acestea, locul magic este ameninţat atunci când, din cauza unui eveniment trist în familie, fetiţa începe să ignore lumea de vis creată de imaginaţia ei. Din fericire, June ajunge la Wonder Park, cel care există cu adevărat în pădure, la timp pentru a-l salva. După această poveste minunată, amuzantă şi spectaculoasă, cei mici vor fi probabil şi mai încântaţi să încondeieze ouă, iar cei mari îşi vor aminti că Wonder Park nu ar trebui să fie abandonat, chiar şi după ce am crescut.


 

„Bedtime Stories/ Poveşti de adormit copiii“
S-ar putea să vă fie greu să vi-l închipuiţi pe Adam Sandler, cunoscut pentru comediile sale interzise celor sub 17 ani, într-o comedie de familie. De această dată îl interpretează pe Skeeter, un tip total lipsit de experienţă în babysitting, dar care, în urma unei urgenţe, trebuie să inventeze basme pentru copiii surorii lui mai mari. Adam Sandler îi are alături pe Courteney Cox, Russell Brand, Guy Pearce, Lucy Lawless, Keri Russell şi Teresa Palmer, cu Rob Schneider într-un rol minor, şi trebuie să-l menţionăm şi pe Bugsy, porcuşorul de Guineea, favoritul copiilor.

 

„The Incredibles/ Incredibilii“
Filmul amuzant, inteligent şi complex al lui Brad Bird este şi cu spioni, şi cu supereroi. Povestea se concentrează pe o familie incredibilă care salvează lumea şi ale cărei aventuri vor fi gustate de oricine cu vârsta cuprinsă între 0 şi 100 de ani. După vizionare se va isca probabil o discuţie despre cine ce superputere ar avea, pentru că, aşa cum veţi vedea în filmul premiat cu Oscar, superputerile reflectă personalitatea personajelor şi etapa vieţii în care se află acestea.

 

„Enchanted/ Magie în New York“
Amy Adams interpretează rolul principal în acest film despre o prinţesă idealistă şi cu inima mare, care se găseşte în America modernă, sau, de dragul preciziei, în New Yorkul real şi nu chiar ideal. Filmul parodiază elementele iraţionale ale genului, dar, în acelaşi timp, le şi foloseşte pentru a construi povestea. Doi prinţi chipeşi, jucaţi de Patrick Dempsey şi James Marsden, se întrec pentru atenţia prinţesei Giselle, în timp ce minunata Susan Sarandon ne distrează din postura reginei malefice.

 

„Hercules“
Dialoguri pline de umor şi piese cu versuri uşor de ţinut minte, personaje secundare adorabile (Pegasus şi, desigur, stânjenitorii Pain şi Panic), un ritm alert şi unul dintre cei mai cool răufăcători din istorie contribuie la aducerea mitului greco-roman în contemporan şi în straiele unei poveşti Disney. Hades vrea să ia cu forţa tronul din Olimp şi ar reuşi dacă Hercule nu intervine. Pentru a face acest lucru, el trebuie să realizeze, cu ajutorul mentorului său, Phil, că puterea şi inteligenţa nu sunt de ajuns pentru a deveni un erou real: el are nevoie şi de inima sa.

 

Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite