„Fifty Shades Darker“ a bătut recordul de cel mai vizionat trailer în prima zi de la lansare, depăşind „Star Wars: Trezirea Forţei“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Fifty Shades Darker“ va avea premiera mondială pe 10 februarie 2017 FOTO Facebook
„Fifty Shades Darker“ va avea premiera mondială pe 10 februarie 2017 FOTO Facebook

Primul trailer oficial al filmului „Fifty Shades Darker“ a acumulat un număr impresionant de vizualizări, depăşind recordul deţinut de trailer-ul filmului „Star Wars: Trezirea Forţei“, lansat anul trecut.

Spotul celui de-al doilea film din franciza „Fifty Shades“ a fost lansat miercuri şi a reuşit să ajungă la 114 de milioane de vizualizări în 24 de ore de la lansare, în urma vizionării sale pe multiplele platformele online: Youtube, Facebook, Instagram, etc, arată The Hollywood Reporter

Anterior acestui record, trailer-ul cu cele mai multe vizualizări în primele 24 de ore a fost cel al filmului „Star Wars: Trezirea Forţei“ care a adus 112 de milioane de vizualizări.

Încă din prima oră de la lansare, trailer-ul „Fifty Shades Darker“ a fost vizualizat de 2,5 de milioane de persoane doar pe pagina de Facebook oficială „Fifty Shades“. Clipul a fost văzut de 39,4 milioane de ori în America de Nord, însă majoritatea vizualizărilor online au venit din peste 32 de pieţe internaţionale, inclusiv Marea Britanie, Mexic şi Franţa, unde spot-ul a adunat 74,6 de milioane de vizualizări.

După ce luni am primit doar un scurt teaser video pentru continuarea „Fifty Shades of Grey“, care îi prezinta fugitiv pe Anastasia Steele (Dakota Johnson) şi pe miliardarului sadomasochist Christian Grey (Jamie Dornan), trailerul apărut miercuri face mai multă lumină în lumea întunecată a lui Christian.

În „Fifty Shades Darker“ se continuă povestea primului capitol, „Fifty Shades of Grey“, însă de această dată Anastacia va trebui să lupte cu Leila Williams (Bella Heathcote) şi Elena Lincoln (Kim Basinger), foste partenere BDSM ale lui Christian, care încearcă să revină în viaţa lui şi să o înlăture pe Anastasia.

Încă din primele secunde, descoperim că sadomasochismul protagonistului este determinat de traumele copilăriei, provocate de pedepsele violente aplicate de tatăl său cu o plăcere morbidă. Pentru a înţelege titlul şi filozofia filmului, trailer-ul trasmite mesajul „Ceea ce nu te omoară, te face mai întunecat“. Pe Christian îl surprindem la psiholog, încercând să găsească o explicaţie pentru comportamentul său dominant, iar pe Anastasia speriată şi confuză. 

„Fifty Shades Darker“ va avea premiera mondială pe 10 februarie 2017 şi va fi urmat de „Fifty Shades Freed“, programat pentru lansare în februarie 2018.

În ciuda recenziilor negative, „Fifty Shades of Grey“ a devenit imediat un succes de box office, având încasări de peste 570 de milioane de dolari la nivel mondial. Mai mult, lungmetrajul a primit cele mai multe trofee în cadrul galei Zmeura de Aur 2016, respectiv şase, inclusiv pentru Cel mai prost film, Cel mai prost actor şi Cea mai proastă actriţă.

Şi romanele „Fifty Shades of Grey“ au devenit într-o perioadă scurtă un adevărat fenomen editorial, surclasând vânzările unor bestselleruri precum „Harry Potter“ şi „Codul lui Da Vinci“. Totodată, autoarea Erika Leonard James a ocupat, în 2013, locul fruntaş în topul Forbes al celor mai bine plătiţi scriitori din lume.

Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite