Nu e nevoie să insistăm prea mult de ce acest film este important şi are atât de mult succes în toată lumea. În ultimii ani, Turcia – stat întins pe două continente şi cu o câteodată glorioasă istorie multiseculară în spate – a ajuns, datorită poziţiei sale geopolitice, una dintre cele mai importante ţări de pe glob. Aspirantă de decenii la statutul de membru al Uniunii Europene, Turcia – cu toate numeroasele critici care i se pot aduce ca democraţie şi respect al drepturilor omului – reprezintă o stavilă, prin laicitatea spaţiului public, la ascensiunea integrismului islamic, probabil cel mai dăunător flagel al zilelor noastre. Mergând însă în profunzime, se observă că aici se dă o luptă teribilă între tradiţia islamică şi modernizarea prooccidentală, lucru dovedit de recentele demonstraţii de protest care au cuprins Istanbulul în ultimii ani, dar şi de permanentul sprijin popular pentru un populist sadea ca Erdogan.

Absolventă de Fémis

În aceste condiţii, nu e de mirare că debutul în lungmetraj al tinerei Deniz Gamze Ergüven (37 de ani, născută-n Ankara, dar franceză de adopţie), care tratează într-un mod proaspăt şi subtil tocmai astfel de probleme, stârneşte atâta apreciere şi interes de la proiecţia sa în premieră de la Festivalul de la Cannes de anul trecut (în secţiunea Quinzaine des Réalisateurs), unde a fost distins cu un premiu minor (Label Europa Cinemas) şi a fost nominalizat la aşa-numita Queer Palm, dedicată cinemaului alternativ. Între timp, „Mustang“ a devenit propunerea Franţei la premiile Oscar care se vor decerna anul acesta (fiind inclus pe „lista scurtă“ de nouă titluri anunţată în luna decembrie) şi a fost deja nominalizat la Globurile de Aur pentru un film într-o limbă străină, tot din partea Franţei.

Poate la fel de important, filmul a câştigat aşa-numitul Lux Prize, decernat de Parlamentul European, pe 2015, distincţie acordată filmelor care sprijină democraţia şi drepturile omului, care contribuie la lupta pentru o societate deschisă. De ce nominalizarea la Oscar îi aparţine Franţei? Tânăra regizoare este absolventă a prestigioasei şcoli pariziene de cinema La Fémis, iar dacă ne uităm pe generic observăm că „Mustang“, o coproducţie, se bucură de sprijinul celor mai importante instituţii culturale franceze (fiind doar filmat într-un sat din Anatolia), dar şi germane, precum şi din Doha (Qatar).

Cinci surori

Autoarea filmului (şi co-scenaristă) spune că mare parte din scenariu, mai ales scena de început, care declanşează seria nefastă de evenimente, este inspirat din viaţa ei personală. „Mustang“ spune povestea a cinci surori („Cinci graţii“ sau „Frumuseţe sălbatică“, s-a tradus filmul prin America Latină), adolescente şi pubere, care trăiesc într-un sat din ceea ce-am putea numi Turcia profundă, închistată în concepţiile tradiţionale despre rolul femeii în societate. Evenimentul care semnifică ieşirea din „paradisul“ copilăriei şi începutul infernului pentru cele cinci fete – pe numele lor Sonay, Selma, Ece, Nur şi Lale – este uşor de determinat: o serie de jocuri aparent erotice cu colegii de şcoală, care provoacă furia familiei şi a celor din sat (părinţii le-au murit şi nimfetele sunt crescute de bunică şi de unchiul lor).

Cele două fete mai mari sunt duse la medic şi capătă un certificat de virginitate, dar nimic nu va mai fi la fel, pentru că cei care au grijă de fete îşi dau seama că le-a sosit timpul. Din acel moment, casa devine treptat o închisoare (chiar la propriu, vezi gratiile care se ridică la geamuri) şi singurul scop al celor din jur este să le mărite pe cele cinci, pe măsură ce cresc, printr-o serie de căsătorii aranjate cu băieţi din sat. „La Istanbul, la Istanbul!“, repetă din când în când cehovian surorile, iar în final două dintre ele, cele mai mici, vor reuşi să ajungă în metropola pro-occidentală mult visată. Aparent, filmul nu focalizează pe niciuna din cele cinci adolescente pentru a aduce-o în prim-plan, ceea ce poate fi considerat o greşeală, dar de fapt, ne dăm treptat seama, accentul este pus pe sora cea mai mică, Lale (Günes Sensoy), martor din ce în ce mai revoltat al decăderii succesive a surorilor ei mai mari.

Cronica unor morţi anunţate

„Mustang“ are un aer de „The Virgin Suicides“ / „Sinuciderea fecioarelor“, filmul din 1999 al Sofiei Coppola (nu întâmplător ambele autoare sunt femei), dar unde adolescentele americane se sinucideau dintr-un plictis metafizic, aici avem de-a face cu cronica unor tragedii anunţate de intoleranţa şi inflexibilitatea celor din jur. Societatea anatoliană descrisă în film este una profund masculină (vezi focurile de armă trase, la nunta fetei celei mai mari, de unchiul lor, Erol, pistol care acţionează, la rândul lui, ca un mecanism cehovian ignorat la acel moment), în care femeia are rolul său, de casnică, bine trasat de la bun început.

Stilistic, camera este una în general nervoasă, din mână şi într-o permanentă mişcare, ca pentru a trasa zbuciumul interior al acestei vârste critice, dar, pe măsură ce elanurile fetelor sunt îmblânzite de tratamentul restrictiv, avem şi momente de tandreţe, de melancolie sfâşietoare. Este impresionant felul în care le observăm pe cele cinci fete, care apar la începutul filmului într-o explozie de vitalitate şi de exuberanţă adolescentină, cum treptat, pe măsură ce trece timpul şi soarta le devine clară, se ofilesc şi îşi pierd pur şi simplu pofta de a trăi, intrând într-un nesfârşit taedium vitae.

Lolite la Istanbul

Ultima nuntă nu va mai avea loc, pentru că cele două fete mai mici (probabil aici determinantă este dorinţa lui Lale, cea mai mică, de a nu ajunge ca surorile ei) îşi iau lumea în cap şi reuşesc să se refugieze la Istanbul. Chiar dacă filmul lui Ergüven nu este foarte original şi nici nu are o realizare cu adevărat ieşită din comun, el merită văzut pentru că pune degetul pe problemele nu numai ale Turciei, ci ale unei întregi zone civilizaţionale aflate într-o relaţie de dragoste-ură cu occidentalizarea şi postmodernizarea. Evident, în film nu apare niciun mustang, titlul funcţionând ca o metaforă a dorinţei de libertate a fetelor, strivită într-un mod atât de brutal.

Info

Mustang (Turcia-Franţa-Germania-Qatar, 2015)
Regia: Deniz Gamze Ergüven
Cu: Günes Sensoy, Doga Zeynep Doguslu, Elit Iscan, Tugba Sunguroglu, Ilayda Akdogan, Nihal G. Koldas, Ayberk Pekcan

3 stele

Citeşte şi: „Femeia şi Allah“ – o cronică a mea mai veche la filmul „Izvorul femeilor“ al lui Radu Mihăileanu, cu un subiect oarecum similar