Autorul „Filantropicăi“ încerca de ani buni să strângă bani pentru acest film, şi iată că până la urmă a reuşit. Banii sunt în cea mai mare parte străini, pelicula rezultată fiind o coproducţie România-SUA-Italia-Polonia-Franţa.
 
Mai mult, filmul este vorbit în întregime în limba engleză, iar actorii principali sunt cu toţii de peste hotare, în fruntea distribuţiei stând o vedetă hollywoodiană incontestabilă, Vera Farmiga. Localnicii, unii dintre ei actori-fetiş ai lui Nae Caranfil – Marius Florea Vizante, Silviu Biriş etc. –, au trebuit să se mulţumească în acest film cu roluri episodice, fără nicio replică.
 
Turnat pentru străini
 
Aspectul occidental al filmului merge chiar mai departe. Totul este filmat în stilul acelor filme, americane în primul rând, despre Est, în care comuniştii sunt un fel de nazişti, cu replici tăioase rostite cu dicţie perfectă într-o engleză impecabilă, de unde aerul de nefiresc pentru un spectator cunoscător (chiar şi un mare regizor rus ca Andrei Koncealovski, când a filmat în America şi cu actori americani, pe un scenariu excelent de altfel, „The Inner Circle“ / „Proiecţionistul lui Stalin“, nu a putut evita această senzaţie jenantă).
 
Credem că Nae Caranfil ştie, însă, foarte bine cum stau lucrurile şi exact aşa a dorit să-i iasă filmul, aşadar nu poate fi acuzat de vreo scăpare. Chiar primul insert al filmului este un fals grosolan: „În România, în timpul războiului, Rezistenţa anti-nazistă a fost organizată de Partidul Comunist Român“ (e-adevărat că eroii sunt foşti ilegalişti, dar de-aici până la „Rezistenţă“, precum în Vest, este cale lungă). Dar dacă spectatorului occidental trebuie să i se confirme viziunea simplistă pe care o are despre complexa istorie a Estului, fie, lucrurile pot fi văzute şi aşa, „e doar un film“. De altfel, pelicula e plină de anacronisme, unele dintre ele delicioase.
 
Evreitate asumată
 
Titlul iniţial al proiectului era poate mai adecvat, deşi mai puţin comercial: „Alice în ţara tovarăşilor“ (personajul Verei Farmiga se numeşte Alice Bercovici, iar titlul poate fi considerat ca având o dublă referinţă, la Lewis Carroll şi la un film al lui Lev Kuleşov). Trebuie spus că jaful din 1959 a stat deja la baza unei capodopere filmice: documentarul „Marele jaf comunist“, realizat de Alexandru Solomon fix acum zece ani, un strălucit studiu cinematografic al propagandei totalitare.
 
Atât Solomon, cât şi Caranfil nu au cum să ignore faptul că autorii hold-upului erau evrei, cu toţii bine plasaţi în elita comunistă a anilor ’50, dar căzuţi în dizgraţie odată cu epurările antisemite de după moartea lui Stalin, ceea ce a şi stat, de altfel, la baza gestului lor de frondă, aparent gratuit. Nici analistul nu poate să nu observe că ambii autori sunt, la rândul lor, de origine evreiască, de aici, probabil, empatia arătată faţă de personajele istorice, indiscutabil fascinante; într-un fel, cei doi îşi asumă, astfel, iudaitatea, în sens istoric şi cultural.
 
Un alt regizor evreu care ar fi putut trata, la rândul lui, subiectul este Radu Mihăileanu, maestru (vezi cel mai bun film al său, „Trenul vieţii“) al jocului dintre aparenţă şi realitate, temă artistică tipic evreiască (un reprezentant strălucit în Hollywoodul contemporan este misteriosul scenarist Charlie Kaufman). Cu siguranţă, însă, filmul lui Mihăileanu ar fi arătat cu totul altfel decât cel al lui Caranfil.
 
„A trăi periculos“
 
Acolo unde Solomon analiza şi diseca, vrând să descopere adevărul ascuns, Caranfil reficţionalizează. Şi se cunoaşte că Nae Caranfil ştie să scrie, ce-i al lui e pus deoparte, astfel încât povestea curge fără oprire, ducându-l şi pe spectator cu ea, într-o plăcută narcoză. Actorii întâmplării, cei cinci membri ai comandoului, erau deja eroizaţi de filmul lui Solomon, acum mai sunt eroizaţi încă o dată.
 
„Deviza lor era deviza fasciştilor italieni, «vivere pericolosamente»“, se spune în „Marele jaf comunist“, şi în această cheie trebuie înţeles actul lor gratuit. Eroii şi-ar dori să fie trimişi într-un sputnic pe Lună, în loc să fie împuşcaţi, evident că acest lucru nu se întâmplă, dar aici Luna reprezintă, mai degrabă, idealul lor, de dimensiuni cosmice.
 
Film despre film
 
Filmul e turnat în cheia cinematografului popular, atât de drag lui Caranfil, vezi şi titlurile de filme pomenite pe la începutul poveştii. Situaţiile comice generate de ineditul platoului în care „bandiţii“ îşi reconstituie povestea sunt stoarse la maximum (numele personajului-martor, cameramanul Virgil, este, de altfel, o aluzie la cel al regizorului „Reconstituirii“, Virgil Calotescu), „Mai aproape de Lună“ folosind abil tehnica filmului-în-film sau a filmului-despre-film.
 
Pelicula poate fi văzută ca vorbind şi despre vraja cinematografului, care-l transformă pe Virgil dintr-un simplu chelner în „om cu aparatul de filmat“ şi îi procură o aventură cum poţi trăi doar o dată în viaţă. Evident că „Closer to the Moon“, filmul rezultat, este extrem de artificios, deşi plăcut, din acest punct de vedere replica „Este doar un film“, strigată de cei cinci în momentul jafului, putând servi ca motto al întregii poveşti.

Info

Mai aproape de Lună / Closer to the Moon (coproducţie, 2014)
Regia: Nae Caranfil
Cu: Vera Farmiga, Mark Strong, Monica Bîrlădeanu
Rulează la: Cinema City Sun Plaza

4 stele