„Din culisele cinematografiei“. Cum au vrut ştabii comunişti să îngroape „Secretul lui Bachus“: „Cum o să-i explicăm Tovarăşei ce înseamnă homo?!“

„Din culisele cinematografiei“. Cum au vrut ştabii comunişti să îngroape „Secretul lui Bachus“: „Cum o să-i explicăm Tovarăşei ce înseamnă homo?!“

Ştefan Mihăilescu-Brăila şi Sebastian Papaiani în film

Scenariul scris de Titus Popovici pentru regizorul Geo Saizescu, inspirat din celebrul caz Ştefănescu, a fost respins iniţial ca urmare a intervenţiilor unor tovarăşi din  Comitetul Central al Partidului Comunist Român, iar ulterior a fost ciuntit de cerberii cenzurii.

Ştiri pe aceeaşi temă

Decembrie 1981. A fost executat, la Penitenciarul Jilava, Gheorghe Ştefănescu, iar dosarul „Vinul“ a intrat în istorie. Aparent un simplu gestionar al unui depozit de băuturi de pe Calea Griviţei, cu o leafă de 2.000 de lei pe lună, „nea Gică“ era de fapt un adevărat rechin, care a condus, cu o mână de fier, una dintre cele mai vaste reţele mafiote din anii „Epocii de Aur“.

Februarie 1982. După vizionarea filmului „Grăbeşte-te încet“ al lui Geo Saizescu, scriitorul Titus Popovici a hotărât să lucreze împreună cu regizorul la un film-satiră având ca temă corupţia din sistem, pornind de la dosarul „Vinul“. Proiectul nu a fost bine văzut de mulţi dintre ştabii cu putere de decizie din aparatul de partid şi de stat şi cu siguranţă că ar fi rămas la stadiul de intenţie dacă scenariul ar fi fost scris de altcineva. După îndelungi discuţii între regizor şi scenarist, textul a fost gata în octombrie 1982.

Scenariu gata în patru zile

„Scoate un dosar gros, cu un text dactilografiat pe care, după ce-l frunzăreşte, mi-l pune în braţe , spunându-mi: «Ia-ţi scenariul tău şi umblă!» Pe prima pagină scria miercuri, 14 octombrie ’82, orele 8.00, iar pe ultima duminică, 18 octombrie, orele 22.15. Dactilografiind în forţă, având la dispoziţie un synopsis – plan de secvenţe beton armat, în patru zile scenariul a fost gata. Incredibil! Incredibil, dar adevărat! «In vino veritas» era un scenariu de excepţie. Firesc, urma să-l îmbogăţesc prin gând şi tăietură regizorală. Cu toate că am decis să-i schimbăm titlul (tâmpiţii ăia care veghează şi ăi mai de sus habar n-au de latinească), să-l numim, chiar înainte de bătălia aprobării, «Nuntă cu dar», o directă în plexul celor care se îmbogăţeau făcând scenarii de nunţi cu dar, chiar cei din protipendada politică, lucrarea scrisă era punct ochit – punct lovit! La rându-mi, am dezvoltat şi aprofundat în regizoral ideile-forţă ale scenariului, am inventat chiar un cotidian numit cu schepsis «Atitudinea», cu care începea scenariul şi apoi filmul, când un tânăr vânzător de ziare, invitând lumea să cumpere, striga: «Luaţi «Atitudinea», luaţi «Atitudinea», ziar de largă responsabilitate cetăţenească! şi într-a cărui redacţie lucra şi ziaristul justiţiar Victor Mirea. Am fixat numele mafiotului autohton care să răspundă la apelativul Nea Puiu Bumbescu, zis Bachus! Şi totodată m-am gândit să schimb din nou titlul filmului în «Secretul lui Bachus». Dar Titus mi-a spus să păstrez chestia pentru mai târziu. După aprobare”, scria regizorul în lucrarea sa de doctorat, „Filmul – crez estetic şi biografie artistică“. Obţinerea aprobării pentru intrarea în producţie s-a dovedit a fi un adevărat coşmar, aşa cum rezultă şi din nota publicată în „Cartea Albă a Securităţii“. Cel care şi-a dat girul pentru ca filmul să fie făcut, în ciuda avizului negativ dat de comisia cinematografiei, a fost chiar un Ştefănescu. Ion Traian, nimeni altul decât prim-vicepreşedintele Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste şi unul dintre apropiaţii lui Nicu Ceauşescu.

Primul tur de manivelă a fost dat în 16 mai 1983, dar tracasările au continuat. „Mi s-a sugerat, în interesul continuării filmului, că trebuie să elimin neapărat pe fiul lui Bachus, Eduard Victor, care era cartofor, curvar şi beţiv. Mă întrebam de ce. M-am consultat cu Ion Traian Ştefănescu. Mi-a răspuns aşa, cu un zâmbet în colţul gurii, stânga sus, că aluzia era prea evidentă la Nicuşor ăl mic, fiul bătrânului Ceauşescu, căruia i se mai spunea codificat Nea Puiu. Afurisit exemplar din stirpea scenariştilor acest Titus Popovici! Nu mi-a spus acest amănunt picant niciodată!“, mai scria Geo Saizescu. Intervenţiile nu s-au oprit însă aici. „Din când în când se făcea uz de expresii latineşti. Venite mai ales din gura ziaristului. Mi s-a cerut să le scot. Mi s-a spus că...cei de sus, la vizionările lor particulare, s-ar putea să se supere, simţind aluzia la ignoranţa lor. Ne-am amuzat copios la căutarea soluţiei de a înlocui o expresie folosită de o fetiţă dulce din restaurantul bucureştean «Grădiniţa», trimisă de Bachus să-l ispitească pe ziarist. Văzând că respectivul nu marşează la avansuri, ea îl întreabă: «Eşti homo?» Mi-a zis Ion Traian Ştefănescu: «Cum o să-i explicăm, măi nene, tovarăşei de la Cabinetul 2 ce înseamnă homo?!». «Bine, dar măcar o expresie latinească să mai rămână în film, ce dracu. Suntem latini, nu?», i-am replicat. «Una-două, fie!» Şi astfel am salvat zicerea cea mai periculoasă pentru subtextul său. Dacă o traduceau, o încurcam. Dar I.T.S, care era absolvent de Drept, s-a făcut că nu bagă de seamă vorbele pictorului din antichitate, Apelle, adresate cizmarului său, care vroia să-i judece opera: «Ne sutor ultra crepidam» - Cizmarul nu priveşte mai sus de sanda. Au continuat şi hărţuielile din partea Miliţiei, cu al său sector de presă şi propagandă. Am primit chiar şi o scenă, un text, spre a fi filmat. După ce i-am citit mesajul respectiv, cu un creion roşu, bont, Titus a scris pe diagonală paginii «În cur!» şi a semnat, Titus Popovici“, şi-a continuat cineastul destăinurile.

„Mihăilescu-Brăila, avid de bănei, mi-a pus unghia-n gât!“

Multe dintre partituri au fost scrise cu dedicaţie de către scenarist, începând cu Bachus, care i-a fost destinat lui Ştefan Mihăilescu-Brăila. A fost penultima apariţie pe marele ecran şi totodată rolul vieţii pentru actorul care debutase în 1958, în pelicula „Alo?... Aţi greşit numărul!“. Mihăilescu-Brăila n-a fost însă mulţumit în totalitate, ba chiar a fost multă vreme i-a boscorodit pe realizatori. „Inimitabilul actor Mihăilescu-Brăila, ieşind la pensie de la Giuleşti cu Bachus, marele său rol în cinematografie, şi-a schimbat porecla în renume. Pe Nea Fane-Bachus, toţi stâlpii restaurantelor îl solicitau, îl cinsteau, îl iubeau...Iar el ne înjura pe toate cărările cârciumilor, pe mine şi pe Titus, cum că el, care este al doilea Edward G. Robinson, să fie plătit cum a fost plătit, adică cu un gaj de căcat, cum se exprima el, iar ei, adică noi, regizorul şi scenaristul, să ne umplem de bani. El mă interpela pe mine şi direct, când ne întâlneam, dar pe Titus mai puţin direct, căci era om politic. Dar, pentru că toţi îl ovaţionau după premieră, l-am iertat. L-am iertat şi pentru şantajul groaznic la care m-a supus, atunci când filmam marea crăpelniţă românească de la Snagov-Sat, secvenţă în care toţi neofiţii îl onorează cu daruri pe «Il Capo». Având de organizat munca de înaltă profesionalitate a zeci de actori de primă mărime (mai toţi însă fiind repede loviţi în aripi!), a sute de figuranţi şi figurante (în acele nopţi de pomină de pe malul lacului multe dintre ele dându-şi poalele peste cap în mediul natural al lacului, dar supravegheate strict de vedetele masculine!), neuitând să stăpânesc întregul angrenaj administrativ-organizatoric al echipei, dar mai ales pe cel artistico-tehnic, Brăila, luându-şi rolul în serios - în viaţă, nu numai în film, fiind avid de bănei - mi-a pus unghia în gât, explicându-mi că, dacă nu-i dau atât şi-atât pentru că el merită mai mult decât orice artist din România (o luase şi el la vale!), nu-mi termină marea secvenţă, că cere să nu fie pus pe generic şi că o să umple târgul despre cine suntem noi - eu şi Titus - nişte nesăţioşi, nişte mâncători de bani. Prins la mijloc, de negândit să ratez o asemenea secvenţă (şi ştia asta hoţul de Brăila) m-am sfătuit cu directorul de producţie, ne-am scobit cu greu în punga bugetului - deja pe sleite - şi l-am omenit. Finalul secvenţei l-a făcut în stil de mare actor...american!“, a mărturisit Saizescu în paginile lucrării sale.

„Papaiani, adus la Bucureşti lovit în aripi şi-n călcâie“

Premiera de pe 5 martie 1984 i-a căzut greu la stomac şi lui Sebastian Papaiani. „În timpul premierei, bombănind, Papaiani a ieşit din lojă. Era supărat că am tăiat prea mult din scenele lui, că l-am minimalizat...În fond, el îşi dădea seama că în locul junelui prim de comedie lirică - se obişnuise să fie the first în filmele mele - apăruse Hossu, de fapt un alt fel de june prim, pentru alt gen de roluri şi pentru alte subiecte. Drept pentru care, la numeroasele solicitări de a mă deplasa cu trupa în oraşe – capitale de judeţ – ca să-mi prezint filmele în gale de onoare, el n-a venit. Şi m-am necăjit că n-a fost cu mine nici măcar la Craiova şi Severin, în lumea mea oltenească, acolo unde, de obicei, făceam gale – mai ales sub ultima dictatură. Iar fanii lui mă îndemnau mereu să-l aduc cu mine pe Păcală. Iar Păcală-Papaiani mă păcălea! Aşa se face că şi pentru deplasarea de la Baia Mare, unde era fief-ul lui Hossu, ca să zic aşa, m-a lăsat cu biletul de avion în buzunar. Nu după multă vreme am aflat că el nu venise cu mine în Maramureş, pen’ că se dusese într-o altă expediţie similară cu a mea, împreună cu Ştefan Mihăilescu, dar nu la Brăila, ci la Călăraşi, de unde au fost aduşi la Bucureşti loviţi în aripi şi-n călcâie, dar cu bagajul autoturismului pus la dispoziţie de organizatori, plin de peşte, păsări vii şi vinuri populare pe măsura lui…Nea Bachus Mihăilescu, din Brăila!“, a mai povestit Saizescu.

Securitatea despre şedinţa de aprobare a scenariului

11 mai 1983

NOTĂ

La Casa de Filme nr. 1 urmează a se realiza, fiind în faza de pregătire, filmul „Nuntă cu dar“, scenariul Titus Popovici, regia Geo Saizescu, film inspirat din cazul Ştefănescu. Scenariul peliculei este o satiră la adresa vieţii social-politice din România, vizând „moravuri şi năravuri“ actuale. Se comentează în rândul cineaştilor că filmul va fi un record de vulgaritate, în desfăşurarea de lux şi corupţie în care sunt prezentaţi activişti de partid, vicepreşedinţi, directori de întreprinderi, ziarişti, prostituate în diverse ipostaze. Exemplu: un director îşi aducea amanta cu un avion special pe câmpul din apropierea vilei sale; preşediţti din CAP care îngroapă recoltele de porumb, trecând peste ele cu tractorul; directori care îşi petrec timpul liber în Intercontinental, înconjuraţi de prostituate. Personajul principal este Nea Puiu, şeful şi organizatorul tuturor afacerilor, acesta corupând activişti de partid, ziarişti, persoane cu funcţii de conducere în agricultură. Fiind pus în discuţia comisiei cinematografiei, scenariul a fost respins, ca urmare a intervenţiei tov. Emilia Sonea şi Suian Pavel, activişti la CC al PCR, ulterior fiind însă aprobat de primul vicepreşedinte al C.C.E.S., tov. Traian Ştefănescu, ca urmare a intervenţiei scriitorului Titus Popovici, autorul scenariului. (A.S.R.I. Fond „D“, dosar nr. 11155, vol. 12, f. 314.)

Textul pe care Serviciul de Presă şi Propagandă al Miliţiei îl dorea filmat

BIROUL COLONELULUI ZAHARIA

Colonelul Zaharia, înalt, elegant, distins, cu o expresie de tristeţe pe faţa sa ce respiră inteligenţă, se plimba încet prin birou. Sunt de faţă Maiorul..., Locotenentul..., şi încă doi sau trei lucrători ai miliţiei economice, pe feţele cărora se citeşte hotărârea, intransigenţa şi cultura.
ZAHARIA (gânditor): Deci îşi întind reteaua... Cine e momeala?
MAIORUL BOGDAN: Niculea Gaby, zisa „Stareţa“...
ZAHARIA: Bine... Îl eliberaţi pe junele Eduard (un scurt zâmbet, ceilalţi dau din cap că au înţeles). Prima lor greşeală gravă: aceasta intervenţie... Îşi măresc cercul „relaţiilor“. Bineee... În clipa când avem toate probele,... toate, acţiune!
MAIORUL: Am înţeles.
Sublocotenentul se frământă în scaun... Colonelul, perspicace, om căruia nu-i scapă nimic, observă. Cu o privire părintească:
ZAHARIA: Ce este...?
SUBLOCOTENENTUL: Permiteţi-mi să raportez: e ceva mai grav. Ma tem ca l-au imbrobodit si pe tovarasul Mirea, ziaristu’, ştiţi, Balaurul nostru respectat...
ZAHARIA (calm): Ce spui?
SUBLOCOTENENTUL: Toata ziua e cu Bumbescu..., cu fata lui, ştiţi, aia cu studioul kitsch.
ZAHARIA (fata lui se destinde intr-un zambet care-i subliniază şi mai mult trăsăturile distinse): Excelent... Deci şi Victoraş e pe urmele lor... Credeai tu că omul asta... (jumătate în glumă, jumătate în serios). O notă slabă, sublocotenent... E foarte bine! Ei îşi fac relaţii, gen Sterea, noi avem opinia publica! Milioane de cugete sănătoase ale oamenilor muncii, maior Bogdan...
MAIORUL BOGDAN: Ordonaţi, tovarăşe colonel!
ZAHARIA: Cu discreţie, dar eficient, să-l protejaţi pe Victor... Dacă-l dibuiesc cumva, ăştia sunt în stare... de orice... Şi... gata pentru acţiune!
MAIORUL (cu dârză hotărâre): Am înţeles!

Eu eram unul dintre ospătarii de la restaurantul „Grădiniţa“, unde îl duce Nea Bachus pe ziarist. Şi apoi mai apar la scena nunţii. Erau frumoase filmările cu Saizescu, era un regizor care avea şarm, avea umor! Îmi amintesc şi astăzi de orechestra de fete a localului, erau nişte superbităţi!

Adrian Ştefănescu
cascador

Filmul impune un personaj antologic, dramatic în substanţă, deşi sub aparenţă comică, interpretat de Ştefan Mihăilescu-Brăila la nivelul marilor comici europeni, să spunem un Bourvil, un Fernandel, un Birlic...

Revista „Cinema“
Nr. 3 / 1984

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: