„Din culisele cinematografiei“. Cum a scăpat Mircea Diaconu de paza rezervoarelor de combustibili, în armată
0
Actualul euroales a fost unul dintre favoriţii regretatului cineast Alexandru Tatos, care s-a gândit din prima la Mircea Diaconu când a hotărât să debuteze pe marele ecran cu un film după nuvela lui Ion Băieşu, „38 cu doi“. Actorul îşi satisfăcea în acea perioadă stagiul militar şi a putut fi prezent pe platourile de filmare abia în urma unor intervenţii la nivel înalt.
Uitat pe nedrept astăzi atât de marele public, cât şi de colegii de breaslă, Alexandru Tatos a debutat în cinematografie abia la 39 de ani, după ce-şi construise anterior o carieră de regizor de teatru.
„Mere roşii“, ecranizarea nuvelei „38 cu doi“, a avut premiera pe marile ecrane din România la 19 aprilie 1976 şi a vândut 1.814.965 de bilete în ţară, fiind unul dintre cele mai apreciate filme româneşti din toate timpurile. Ion Băieşu, titularul rubricii „Să nu m-apuc eu să fac filme“ din revista „Cinema“, mărturisea că este foarte greu să „te infiltrezi în planul caselor de filme, care au locuri precis rezervate, mai ales pentru filme spectaculare“.
În momentul când se apucase de scris adaptarea cinematografică a nuvelei „38 cu doi“, devenită ulterior „Mere roşii“, Băieşu mai avea un scenariu finalizat, „Omul care vine din Buzău“, pe care-l predase deja Casei de Filme nr. 4, dar care nu s-a mai materializat până la urmă. „În general — «Mere roşii» e o excepţie de la regulă — eu consider că cel mai bine aş putea să lucrez în zona aceasta a comediei. Din păcate, casele nu prea vor comedii, mai precis nu vor satire, ci comedii gratuite, comedii sentimentale, melodrame cu puţin umor — pentru unii idealul pare a fi «Elixirul tinereţii». Dar...mai trebuie încercat. Bineînţeles, nu m-am gândit de fapt niciodată să fac un film de autor, adică să fiu şi scenarist şi regizor“, mărturisea scriitorul în paginile numărului din decembrie 1975 al revistei „Cinema“.
„Nuvela lui Băieşu aproape că mă obsedează, atât de mult îmi place“
În paginile jurnalului său, publicat post-mortem, Alexandru Tatos (1937 - 1990) a povestit cu lux de amănunte culisele debutului său cinematografic. „Nuvela lui Băieşu, «38 cu doi», după care vrea să facă scenariul de film, aproape că mă obsedează, atât de mult îmi place. De altfel, încă înainte de a-l cunoaşte pe Băieşu, m-am gândit că ar putea fi un film foarte frumos. Este una dintre puţinele lucrări din literatura actuală (nici nu-mi amintesc de altele) care are un personaj pozitiv viabil, şi nu un manechin înzestrat cu însuşiri frumoase. Mai ales că, în lupta lui cu moartea, căreia i-a declarat război, poate căpăta nişte dimensiuni imense. De aceea cred că doctorul trebuie să lucreze neapărat în secţia de oncologie, acolo unde sentinţele sunt definitive. Aici, personajul poate căpăta un adevărat eroism, pentru că nu numai că nu se poate împăca vreodată cu această idee a implacabilităţii, dar se luptă pentru a o înfrânge. Şi atunci, nici unul dintre celelalte conflicte, cu directorul sau cu oamenii mărunţi cu care are de-a face - sau cu viaţa lui neîmplinită, singurătatea sa, nu mai au nicio importanţă pentru el“, nota Tatos la 26 decembrie 1974. „Băieşu mi-a adus ultimele pagini ale scenariului: cu totul numără 38! Din asta trebuie să fac un film...Mi-e teamă că lucrurile încep să se dilueze şi filmul să scadă vizibil în interes. Încă nu pot să-mi dau seama. Încerc să fac un film fără «story» - descrierea a două zile din viaţa unui medic, care întâmpină greutăţi, dar care are şi bucurii în acest răstimp. Nu ştiu dacă ţine...Totul ar fi luat o altă turnură şi ar fi avut altă miză dacă păstram ideea mea iniţială, ca Mitică să fie oncolog“, scria regizorul pe 15 februarie 1975. „Mă aşteaptă o treabă grea, pe care mi-am dorit-o atâta: debutul în film. Din păcate, mă prinde nepregătit. Trebuie să mă gândesc serios, să recuperez, chiar dacă, pentru moment, sunt sleit de puteri şi de idei. N-am voie să ratez această încercare atât de importantă pentru mine. Munca începe încă de la scenariu, pentru că trebuie îmbunătăţit. Apoi, distribuţia şi toate celelalte. Nu mă aşteaptă o viaţă dulce, ci dimpotrivă, un an de muncă cumplită, nervi şi chinuri. Mâncătoria e mare şi viaţa e grea în Buftea. Trebuie să mă înarmez bine şi, mai ales, să mă pregătesc“, constata Alexandru Tatos pe 28 mai 1975, cu numai două zile înainte de intrarea în producţie.
Povestea a fost inspirată dintr-o întâmplare reală
„Pentru subiectul nuvelei «38 cu doi» din volumul «Sufereau împreună» m-am dus la Râmnicu−VâIcea, m-am internat două săptămâni în spital şi mi-am scos amigdalele cu această ocazie. Eroul meu pozitiv, care-şi iubeşte meseria ca un fanatic, este atât de absorbit de gândurile, de filozofia lui de viaţă, încât nu simte nevoia să reacţioneze la loviturile pe care le primeşte. Tipul e un nefericit în viaţa lui personală, dar nu face din asta o dramă pe care s-o împărtăşească celorlalţi. Fie că eşti romancier sau scenarist, fie că faci film sau literatură, poţi găsi căi foarte diferite de acces la realitate, dar nu te poţi lipsi de ele. Pentru că imaginaţia noastră este în mod frecvent, dacă nu întotdeauna, întrecută de viaţă“, povestea Ion Băieşu.
„Să vă fie ruşine! Faceţi filme cu trădători de ţară!“
Corespondentul real al personajului Mitică Irod se numea Grigore Schileru, fost medic urolog la Râmnicu-Vâlcea, având un trecut în boxul de performanţă, care a emigrat în Statele Unite în anul 1968, continuând să-şi exercite cu succes profesia şi pe continentul nord-american. Actorul Mircea Diaconu, interpretul lui Mitică Irod din filmul lui Alexandru Tatos, actual membru al Parlamentului European, îşi aminteşte o întâmplare deosebită de la filmări, prin intermediul căreia a aflat şi el de existenţa lui Grigore Schileru. „Filmam la «Mere roşii» şi eram într-o pauză de filmãri, mâncam întruna, de parcă eram hămesit. Tocmai terminasem armata, îmi era foame mereu. La un moment dat, la un capăt de hol apare un bărbat şi strigă către noi: «Să vă fie ruşine! Faceţi filme cu trădători de ţară!”. Nu ştiu cum, cineva l-a scos din acel loc, pentru că omul care striga la noi era foarte agitat. Am întrebat cine este şi abia mai târziu am aflat că era fostul director al spitalului unde lucrase medicul Schileru, care a fost cel care l-a inspirat pe Ion Băieşu. Era din Râmnicu-Vâlcea, avea şase copii, se ducea pe bicicletă la serviciu şi avea o viaţă mai agitată. Cu acesta, am avut sansa să mă întâlnesc după Revoluţie, când s-a întors în ţară“, a explicat Mircea Diaconu.
Turnarea peliculei a avut loc între 23 august şi 2 noiembrie 1975 şi tocmai obligativitatea satisfacerii stagiului militar era să-l priveze pe Alexandru Tatos de actorul său principal. Diaconu a primit scenariul chiar în cazarmă şi se apucase să repete rolul când făcea de pază la rezervoarele de combustibil. „Altă problemă la film, destul de gravă: lui Diaconu nu-i dau drumul din armată. Trebuie luptat serios, altfel înseamnă să amân filmările până pe 20 septembrie. Şi până atunci multe se mai pot întâmpla“, scria Alexandru Tatos pe 25 iunie 1975 în jurnalul său. Soluţia a fost găsită abia în urma unor intervenţii la nivel înalt. „Ieri am fost în audienţă la generalul Zamfirescu pentru Diaconu. A fost foarte drăguţ şi ni l-a dat pentru filmări de la 23 august până la 1 septembrie. Deci pierderea nu-i prea mare, lucrurile s-au aranjat destul de bine. Pot începe mai devreme filmările, dar am şi răgazul să mă mai gândesc la film. Totul e ca mamelucii de la producţie să nu încurce ceva“, povestea regizorul pe 3 august. Ulterior discuţiei, Mircea Diaconu a primit inclusiv permisiunea scrisă a superiorilor ierarhici pentru a face practică într-un spital. Pe lângă Diaconu, distribuţia i-a mai inclus pe Ion Cojar (Dr. Mitroi, directorul spitalului), Angela Stoenescu (Suzy), Carmen Galin (Alice), Emilia Dobrin (Dr. Năstăsescu), Florin Zamfirescu (Gică), Ernest Maftei (Gheghe - bătrânul), Mitică Popescu (Procurorul), Constantin Petrescu (Pandele) şi Vasile Cosma (Gheghe - tânărul).
Ceea ce m-a câştigat la acest personaj foarte rar în peisajul literaturii şi cinematografiei noastre este că el te duce nu numai la conflictul dintre un doctor şi un alt doctor, ci către o tematică de interes, să zicem, universal. Este un personaj care, sub o aparenţă opusă oricărei dramatizări exterioare, se luptă cu moartea, raportând totul la o scară infinită Alexandru Tatos În „Cinema“ nr. 12/1975
«Mere roşii» este un film care contribuie la maturizarea filmului nostru de actualitate. O face cu foarte mult tact, fără nicio emfază, cu modestie. Pentru că Tatos este un realizator care ştie că viaţa despre care vorbeşte este întotdeauna atât de bogată şi că noi de obicei reuşim să desprindem prea puţin din ea. Şi, în special, nu vedem decât arareori acele amănunte, multe şi atât de variate, care întregesc peisajul vieţii de toate zilele Mircea Alexandrescu În „Cinema“ nr. 4/1976
Protagonistul, tânărul medic Mitică Irod se adresează bolnavilor cu un vesel «Bună dimineaţa toată lumea în viaţă?» Unui pacient mai apropiat nu ezită să-i spună «Mâine te tai, îţi fac o vezică nouă, trăieşti cu ea o sută de ani...» «Nu-mi fă mie pe mortul, că-ţi dau două palme de nu te vezi». Magda Mihăilescu În „Cinema“ nr. 5/1976
„Redactorii s-au luat cu mâinile de cap când au citit romanul“
Succesul filmului „Mere roşii“ l-a determinat pe Ion Băieşu să scrie şi un roman dedicat medicului Mitică Irod, „Balanţa“, apărut în 1985, într-o variantă cenzurată. Puţini ştiu că toată viaţa lui a suferit în tăcere, pentru că mulţi îl considerau un scriitor facil, cu priză la mitocani, incapabil de o operă profundă. Aşa că scrierea unui roman reprezenta pentru el un pariu foarte important. A păstrat secretul «Balanţei» timp de zece ani. Doar Claudia, soţia lui, care îi dactilografia textele, ştia. Primul om care a citit romanul a fost Eugen Simion. La editura Cartea Românească, redactorii s-au luat cu mâinile de cap. Au tăiat pasaje întregi, de frică să nu-şi piardă locul de muncă. Varianta integrală a cărţii a fost editată abia după 1990, când Ion Băieşu a început să se ocupe şi de scrierea unui scenariu cinematografic, împreună cu regizorul Lucian Pintilie. Pelicula s-a bucurat de un real succes, fiind prezentat inclusiv în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Cannes din 1992, în afara competiţiei. De data aceasta, Mitică Irod a fost interpretat de către Răzvan Vasilescu, iar distribuţia a fost completată cu Maia Morgenstern (Nela), Victor Rebengiuc (Primarul), Dorel Vişan (Preotul), Matei Alexandru (Butuşină), Dan Condurache (Procurorul) şi Vasile Popa (controlorul din tren).
Se încarcă comentariile...
