„Din culisele cinematografiei“. Cum s-a îndrăgostit lulea celebra actriţă Marina Vlady de eternul june prim Cristea Avram
0
După succesul reputat cu filmul „Codin“, regizorul francez Henri Colpi s-a întors în România pentru a turna o nouă coproducţie, „Steaua fără nume“. În timpul filmărilor, doi dintre protagoniştii peliculei, franţuzoaica Marina Vlady şi românul Cristea Avram, s-au îndrăgostit nebuneşte unul de altul. Atât de tare, încât Avram a renunţat la mariajul cu Olga Tudorache şi a părăsit definitiv România, după ce însuşi Nicolae Ceauşescu şi-a dat acordul
Autorul filmului „O absenţă îndelungată“, laureat în 1961 Ia Cannes cu „Palme d'Or“, regizor al coproducţiei româno−franceze „Codin“, distinsă cu „Prix du scénario“ în 1963, la acelaşi festival, a revenit în studiourile româneşti în toamna anului 1965. De data aceasta, Henri Colpi a ecranizat piesa de teatru „Steaua fără nume“ de Mihail Sebastian. Acordul de coproducţie din 14 august 1965 dintre Studioul Cinematografic Bucureşti şi „Argos Film“ Paris, „Les Films Luciana“ Paris, „Cocinor“ Paris şi „Les Films Marceau“ Paris prevedea o participare egală a părţilor română şi franceză la cheltuieli, fiind menţionaţi totodată cei doi interpreţi francezi ai rolurilor principale, Claude Rich (profesorul Marin Miroiu) şi Marina Vlady (Mona), plus Jean Rochefort în rolul lui Grig. Până la urmă, acesta din urmă n-a mai făcut parte din distribuţie, fiind înlocuit de românul Cristea Avram, un actor obişnuit să interpreteze partituri din categoria junilor primi.
De asemenea, au fost cooptaţi în film şi Grigore Vasiliu-Birlic (profesorul Udrea), Marcel Anghelescu (şeful gării), Eugenia Popovici (domnişoara Cucu), Mihai Fotino (controlorul), Ovid Teodorescu (Pascu), Marcel Enescu (judecătorul), Alinta Ciurdăreanu (eleva Zamfirescu), Neli Nicolau-Ştefănescu (doamna Grigorescu) şi Franz Keller (acarul Ichim). Filmările au avut loc în perioada octombrie 1965 - ianuarie 1966, exterioarele la Râşnov, Sinaia şi Câmpulung Muscel şi interioarele la Buftea. Premiera românească a avut loc la 3 octombrie 1966, în timp ce varianta franceză, „Mona, l'étoile sans nom“, a ajuns în cinematografele pariziene începând cu 30 august 1967.
Convins de George Vraca să dea admitere la actorie
„În film vom păstra de aceea înfăţişarea, aspectul exterior, costumele anilor ‘30, ca şi construcţia şi sensul general al piesei. Ceea ce se va modifica va fi psihologia personajelor. Le vom da mai multă forţă interioară. În piesă ele erau strivite de mediu, iar steaua care trecea nu părea să schimbe nimic. Mona pleca şi Miroiu se întorcea la cărţile lui prăfuite. Atât. Dar Mona, Mona poate să treacă nu ca o stea, ci ca o cometă, ca o cometă care să poarte după ea o trenă de lumină. Ecoul trecerii ei se poate amplifica şi poate să transforme nu numai pe Miroiu, ci şi pe ceilalţi oameni, în sensul că-i poate face mai receptivi, mai curioşi măcar, încât ei să observe cel puţin că s-a întâmplat ceva ieşit din comun. Şi atunci vor începe să-l privească pe Miroiu altfel, nu-l vor mai socoti doar ca pe un om puţin nebun. El va începe să beneficieze în ochii lor de o consideraţie de care nu se bucurase înainte. Se va produce adică o modificare de profunzime sau mai exact va apărea o dispoziţie nouă a oamenilor către o altă perspectivă de viaţă. Şi alte personaje vor suferi o metamorfoză asemănătoare care nu le va modifica esenţa, ci le va face mai reale, mai vii şi mai complexe, mai credibile de către spectatorii de astăzi“, mărturisea Henri Colpi în numărul din decembrie 1965 al revistei „Cinema“.
Filmul a vândut 2.136.702 de bilete în cinematografele româneşti şi a fost penultima peliculă autohtonă în care a jucat Cristea Avram, acesta părăsind definitiv România la scurt timp după ce a terminat filmările la „Zodia fecioarei“, în toamna anului 1966. Motivul? Între acesta şi Marina Vlady se născuse, pe platourile de filmare, o mare pasiune. Cu influenţa de care nu ducea lipsă, actriţa a reuşit să-l scoată din ţară. La insistenţele artistei, ambasadorul Franţei în România ar fi intervenit pe lângă conducerea de partid, iar Avram a obţinut paşaportul după ce şi Nicolae Ceauşescu şi-a dat acceptul.
Puţini dintre cititorii mai tineri îşi mai aduc aminte de Cristea Avram, cel care, în momentul filmărilor la „Steaua fără nume“ era căsătorit încă cu Olga Tudorache. Născut la Bucureşti, Avram a ajuns actor din întâmplare. După absolvirea liceului, a urmat timp de trei ani de zile cursurile Facultăţii de Filozofie, iar în 1953 a fost selecţionat în echipa artistică a Institutului „C.I. Parhon“ care urma să ia parte la cel de al IV-lea Festival Internaţional al Tineretului şi Studenţilor, desfăşurat la Bucureşti, în zilele de 2-16 august. Din comisia de selecţie făcea parte şi George Vraca, care l-a remarcat şi l-a sfătuit să se înscrie la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică. Cristea Avram a ezitat însă. O întâlnire întâmplătoare, pe stradă, cu George Vraca, exact în ajunul examenelor, l-a convins să se prezinte totuşi la examen. După absolvirea, în 1957 a institutului, trei ani joacă la Teatrul de Stat din Timişoara, după care a putut fi văzut, până la plecarea din ţară, pe scena teatrului „Nottara“ din Bucureşti.
„Mai dă-i în p... mea pe ăia care sunt cu americanii!“
Despre Cristea Avram a scris şi regretatul Dumitru Furdui în paginile cărţii sale, „Teatrul în comunism“: „Fizicul lui l-ar fi făcut apt pentru orice ecran din lume. Ambiţios, muncitor, când îşi punea ceva în gând, nu se lăsa până nu izbutea. Cristi se trăgea dintr-o familie de comunişti. Tatăl său era vechi membru de partid din ilegalitate, iar fratele lui, Puiu, era activist. El însă n-a făcut printre noi pe lămuritul. La orice banc politic râdea odată cu toţi. Parcă un puc mai mânzeşte ca ceilalţi, dar în orice caz nu-i da mâna să se încrunte. Odată, pe când eram la el acasă, uitând faptul că mă aflam într-un reper de comunişti sau pentru că nu mai fusesem niciodată într-un asemenea mediu, m-a luat gura pe dinainte şi am comentat indignat practica aceasta de homo homini lupus est, care domnea pe atunci în societate, inclusiv în şcoala noastră. Ce se întâmplase? Nişte studenţi mai mari fuseseră daţi afară pe motive politice. Pe când îmi expuneam punctul de vedere, am dat cu ochii de bătrânul Avram şi am rămas fără glas. Se făcuse alb ca varul, după care a început să ţipe: «Mai dă-i în p... mea pe ăia care sunt cu americanii! Nu ne trebuie! Afară!» (...) În anul II, Cristi a trecut la clasa Finteşteanu şi a absolvit acolo. După aceea avea să fie o vreme actor la Timişoara, apoi a venit la Teatrul «Nottara» din Bucureşti, unde începuse să fie foarte apreciat. Se căsătorise cu actriţa Olga Tudorache şi au avut un băiat. Căsătoria n-a durat mult. Cristi a debutat numaidecât în filme româneşti de epocă şi fermeca publicul feminin din ţară. Cu fizicul său ar fi putut avea orice femeie ar fi vrut doar făcând un semn, dar eu, care-l cunoşteam bine, pot spune că femeile n-au jucat în viaţa lui rolul care s-ar crede“.
„Cristache era el băiat frumos, dar era sărac“
Şi totuşi, Cristea Avram a renunţat la statutul său privilegiat de dragul Marinei Vlady. „La unul dintre festivalurile filmului de la Moscova, a cunoscut-o pe actriţa franceză de origine rusă Marina Vlady. Marina a venit, după aceea, în ţară să toarne filmul «Steaua fără nume» al lui H. Colpi, după piesa lui Mihail Sebastian şi de atunci a început între ei o poveste de dragoste, care se părea că nu se va sfârşi niciodată. La una dintre emisiunile de varietăţi transmise în direct, aşa cum se obişnuia atunci, Mircea Crişan, care prezenta programul, a început aşa: «Românii sunt ospitalieri. Ei ştiu să primească orice străin, mai ales când e vorba de artişti. Iată, Marina Vlady poate spune că s-a simţit în ţara noastră ca-n sânul lui Avram». Poanta a căzut ca un trăznet. Curând, cei doi au plecat la Paris. Aici însă Marina avea alte combinaţii. Cristache era el băiat frumos, dar era sărac, aşa că povestea n-a durat mult. Atenţia pe care o femeie ţi-o acordă în oraş nu e totuna cu cea pe care ţi-a acordat-o la băi. Cristi a plecat în Italia, unde a reuşit să pătrundă în cinema la producţii de mâna a doua. L-am văzut în două filme de gangsteri la televizorul meu din Paris. A murit în urmă cu câţiva ani de un cancer generalizat“, mai scria Dumitru Furdui în paginile cărţii sale.
Dizidentul Vladimir Vîsoţki, marea dragoste a Marinei
După plecarea din România, Cristea Avram n-a jucat decât într-un singur film alături de Marina Vlady, „Le Temps de vivre“ (1969), în regia lui Bernard Paul, fără a i se mai conferi un rol de prim-plan. În cel dintâi film de după plecare, „Manon 70“, în regia lui Jean Aurel, cineast născut în România, interpreta personajul amantului lui Manon, având-o ca parteneră pe Catherine Deneuve. Drumul ulterior al lui Cristea Avram, devenit Chris Avram, a cunoscut o traiectorie mai degrabă descendentă, spre sfârşitul carierei el ajungând să apară pe afişul unor pelicule precum „Jocuri erotice din a treia galaxie“ („Giochi erotici nella terza galassia“), regizat de Bitto Albertini şi ieşit pe piaţă în 1981.
Cât despre Marina Vlady, născută Marina Catherine de Poliakoff-Baidaroff, ea avea deja la activ o căsătorie cu Robert Hossein (1955-1959), urmată de alta, cu Jean-Claude Brouillet (1963-1966), în momentul în care s-a întâlnit cu Cristea Avram. Ulterior, aceasta a devenit soţia cântăreţului sovietic Vladimir Vîsoţki (1970-1980), după moartea căruia avea să scrie un roman autobiografic („Vladimir sau zborul întrerupt“). Vîsoţki şi Vlady s-au întâlnit tot la Moscova, în 1967, în timp ce ea turna un film. Idila care a dus la căsătorie şi a durat până la sfîrşitul vieţii lui, a fost o poveste încurcată. Marina Vlady a făcut naveta Paris-Moscova, fapt care i-a afectat mult cariera profesională, fiind obligată să refuze numeroase contracte. A preferat să petreacă lungi perioade alături de Vîsoţki în micul lui apartament moscovit, întrucât lui nu i s-a permis să călătorească decât rar în afara Uniunii Sovietice. Singura soluţie a fost să vină ea să stea cu el. Marina Vlady s-a înscris în Partidul Comunist Francez ca să poată beneficia de călătorii în număr nelimitat la Moscova. Trebuie spus că prezenţa ei, faptul că era o celebritate mondială, i-a asigurat Vîsoţki, ale cărui cântece nu erau pomenite niciodată în sursele oficiale de informaţie ale Uniunii Sovietice, o protecţie serioasă în faţa autorităţilor.
Cu Cristea Avram se petrece un foarte interesant fenomen de creştere: actorul de talent începe să se revolte împotriva junelui prim. A debutat în film cu cel mai ingrat rol din câte sunt cu putinţă, acela de frumos. Trebuie să fie neplăcut, bărbat fiind, să te vezi înconjurat de o armată de specialişti care te măsoară, te pipăie, te colorează şi îţi solicită surâsuri fascinante. Trebuie să fie greu uneori să fii frumos Gheorghe Tomozei (în revista „Cinema“ nr. 6/1965)
80 de ani va împlini Marina Vlady pe 10 mai 2018. Ea a fost laureată a „Prix d'interprétation féminine“ la Cannes, în 1963, pentru rolul Regina din „Una storia moderna: l'ape regina“
Se încarcă comentariile...
