„Din culisele cinematografiei“. Cum s-a despărţit Fănuş Neagu de cinematografie din cauza banditului Terente

Academicianul Fănuş Neagu a scris imediat după Revoluţie, alături de profesorul Lucian Chişu, un scenariu despre celebrul infractor al anilor ‘20, Ştefan Vasali, zis Terente, care a trecut pe rând pe la Constantin Vaeni, loan Cărmăzan şi Şerban Marinescu, ca până la urmă să ajungă să-I facă Andrei Blaier, cu un buget ciuntit şi filmând în octombrie, deşi acţiunea se petrecea vara.

„Declar solemn că după atâta zbucium nu voi mai scrie nicio replică de film şi nici n-am să mai trec pe la Uniunea Cineaştilor. Îmi ajunge!“, declara mâhnit academicianul Fănuş Neagu înaintea premierei filmului „Terente, regele bălţilor“, al cărui scenariu îl semnase împreună cu profesorul Lucian Chişu.

Brăilean fiind, Fănuş Neagu a consultat peste 800 de articole din presa vremii care i-au fost dedicate lui Terente, înainte de a se apuca de acest proiect. 

„Versiunile populare îl acreditează pe Terente haiducul, dar adevărul e cu totul altul. Terente a fost unul din marii tâlhari ai vremii. A pătruns — foarte ciudat — în toate cântecele şi baladele ca un răzbunător al celor săraci. Eu cred însă că aura lui are cu totul alt punct de plecare şi anume acela că era un bărbat foarte frumos, fermecător şi de un curaj ieşit din comun. În scenariu am păstrat numele persoanelor reale cu excepţia ziaristului Basil Clony, care era în realitate un mare domn al Brăilei şi care în film se numeşte Basil lonescu. Celelalte personaje sunt strict autentice, măcar ca onomastică, şi ele traversează ca şi Terente — acelaşi spaţiu al legendei întrucât chiar furate, răpite, toate fetele se îndrăgosteau de el şi nu mai vroiau să plece“, povestea scriitorul în numărul din februarie 1995 al revistei „Noul Cinema“.

„Inflaţia ne-a silit să reducem la jumătate numărul de pagini“

Însă realizarea filmului a reprezentat într-adevăr o adevărată aventură, filmările începând la mai bine de patru ani distanţă de momentul finalizării scenariului. „Scenariul l-am scris împreună cu prietenul meu Lucian Chişu acum patru ani şi mai bine, imediat după Revoluţie, şi l-am predat cinematografiei care, intrând în iureş revoluţionar şi haos definitiv, l-a încredinţat pe rând lui Costică Vaeni, loan Cărmăzan, Şerban Marinescu, ca până la urmă să ajungă să-I facă Andrei Blaier. A durat patru ani această istorie neplăcută, cu urmări nefericite pentru scenariu întrucât inflaţia ne-a silit să reducem la jumătate numărul de pagini. S-au făcut tăieturi nepermis de multe. Dar dacă s-ar fi turnat integral, probabil că filmul ar fi costat aproximativ un miliard. Ori banii ăştia, nu-i mai dă nimeni astăzi!“, se plângea Fănuş Neagu. Nici regizorul Andrei Blaier nu era deloc mulţumit de condiţiile de turnare din anii tranziţiei: „A trebuit să încep filmările pe la începutul lui octombrie, deşi acţiunea se petrecea vara! Bugetul era sărac pentru o producţie cu multe deplasări departe de Bucureşti, cu decoruri de construit şi numeroase costume, cu o bogată distribuţie greu de adunat după începerea stagiunii teatrale“. În ciuda acestor greutăţi, Fănuş Neagu şi Andrei Blaier erau convinşi că măcar filmul va atrage publicul în sălile de cinematograf, precum precedenta lor colaborare, „Crucea de piatră, ultimul bordel“. „Sunt ferm convins că filmul va fi un mare succes comercial, măcar. Andrei Blaier stăpâneşte bine această meserie, iar actorii sunt de primă mână“, spunea Fănuş Neagu. „Filmul este şi o afacere. Trebuie să facem şi filme pentru festivaluri, dar şi filme care aducă bani. Termenul de film comercial are astăzi un sens peiorativ, dar acesta trebuie reconsiderat“, susţinea şi Andrei Blaier. N-a fost să fie. Filmul, care a ieşit pe piaţă la 22 septembrie 1995, la cinematograful „Scala“, a fost departe de succesele de altădată înregistrate de regizor. Distribuţia peliculei a inclus atât nume consacrate, precum Gheorghe Dinică (Basil Ionescu), Constantin Codrescu (Amiralul), Ilarion Ciobanu (Parfenie), Papil Panduru (Don Bosman) sau Coca Bloos (Tanti Elvira), cât şi tineri ca Gavril Pătru (Terente) sau Tania Popa (Avdotia).

„A evadat Terente! Senzaţii violente!“

Ştefan Vasali (1895 - 1927) era originar din Carcaliu, de pe Dunărea Veche, aproape de Brăila. Abia ieşit din adolescenţă s-a însurat cu Ustinia, fata lui Calistrat, care i-a dăruit patru copii. În 1916 a fost chemat sub arme, în Marina Militară: România intrase în Primul Război Mondial. Lăsat la vatră, ajunge căpitan de şlep (după o altă versiune, atman, adică şeful echipajului, pe un vas de pescuit).Toate mergeau spre bine, voinicul Vasili câştiga binişor, sătenii îi preţuiau hărnicia şi spiritul de lider. Însă, la scurt timp, doi dintre copiii lui mor înecaţi, trupurile nefiind găsite. Două zile mai târziu, soţia bolnavă de ciumă îşi dă obştescul sfârşit la un spital din Giurgiu. Ceilalţi doi copii se prăpădesc în scurt timp, molipsiţi şi ei de aceiaşi cumplită maladie.

Pierderea întregii familii îl afectează profund pe Ştefan Vasali, care a început să bea zdravăn, luându-l ca fidel tovarăş de pahar pe un oarecare Achim Parfenie, un tata nefericit a trei fete încă nemăritate. Parfenie era extrem de supărat pentru că fata lui cea mică, Arina Avdotia, care era şi cea mai frumoasă, iubea pe fiul unui armator grec, pe care el nu-l voia de ginere nici în ruptul capului. În cele din urmă, lui Parfenie i-a încolţit gândul că singura soluţie ar fi să-şi mărite fata cu tovarăşul lui de birt, care a acceptat bucuros. Numai ca sora cea mare, Rahila, care era îndragostită în mare taină de Ştefan, a ticluit un plan diabolic şi i-a chemat într-o seară în grădină, în numele mezinei, pe fiul armatorului, dar şi pe Vasili. Grecul a sosit primul. A apucat mâinile frumoasei sărutându-i-le pătimaş. Imediat a venit Terente, care, nesuportând trădarea, a scos cuţitul şi l-a înfipt în burta fetei. Din fericire, ea a fost salvată de medicii din Brăila.

A violat-o pe preoteasa satului natal

Ştefan a fost ridicat de jandarmi, bătut şi legat. Totuşi, a reuşit să evadeze. A doua zi, ziarele locale titrau: „Ediţie specială! A evadat Terente!“ sau „Terente! Senzaţii violente!“. Aşa a început practic viaţa de bandit a lui Ştefan Vasali, zis Terente. Date din Arhivele Naţionale confirmă faptul că primul jaf de proporţii a fost comis de bandit chiar în satul în care se născuse, în noaptea de 13-14 iunie 1924. Un perceptor a fost rănit grav, iar un plutonier a fost ucis. Niciun localnic nu s-a plâns Poliţiei, ba chiar se spune că unii chiar l-au sprijinit pe Terente să dea lovitura. Atunci, prefecturile Brăila şi Tulcea au stabilit un premiu de 200.000 lei pentru capturarea lui Terente. Bun cunoscător al Bălţii Brăilei, Ştefan Vasali şi-a format o bandă alături de care ataca lotcile pescarilor, dar şi vase mai mari. Pentru că luni de zile isprăvile lui ţineau prima pagină a ziarelor, Terente s-a autoproclamat „regele bălţilor“. Oamenii locului îl protejau de autorităţi, pentru că se spune că împărţea o parte dintre bunurile furate săracilor. Fiecare lăutar avea în repertoriu cântece despre bandit. Până şi la Paris se auzise de isprăvile sale. Despre chipeşul lipovean au relatat şi „Daily Express“ din Anglia, „Corriere della Sera“ din Italia şi alte jurnale străine. A fost condamnat la muncă silnică pe viaţă, în contumacie, pentru răpirea a două fete de pension, Netty Herşcovici şi Sylvia Cernescu, respectiv atacarea postului de jandarmi din Carcaliu. Numai că, în primăvara anului 1927, exact în noaptea de Înviere, Terente ar fi violat-o pe preoteasa satului Carcaliu. Atunci oamenii s-au revoltat şi au început să colaboreze cu autorităţile. În aceste condiţii, cel supranumit „regele bălţilor“ a fost prins, rănit şi dus la postul de jandarmi din Măcin. Şi, sub pretextul că a vrut să evadeze în timp ce mergea la toaletă, a fost împuşcat din nou. Banditul n-a mai trăit decât câteva ore, iar trupul său a fost înmormântat de un evreu la 2 kilometri de sat, în locul numit „Răspântia Lupului“. Pe mormânt a înfipt o cruce de lemn. Mai târziu, cineva a scrijelit pe ea cuvintele: „Aici e mort banditul Terente. Cine o mai face ca el, ca el să păţească“. Groapa nu era prea adâncă, aşa că după câteva zile se spune că sătenii au văzut nişte câini sfârtecând lacomi un trup ce părea a fi de om.

Penisul lui Terente, aruncat la gunoi

După moartea banditului, capul şi organul sexual al lui Terente au ajuns la profesorul Mina Minovici, la Institutul Naţional de Medicină Legală. Penisul lui Terente a fost conservat în formol şi a rezistat aşa timp de 80 de ani, după care „măciuca“ care a făcut atâtea femei fericite în Brăila anilor ‘20 s-a degradat sever, astfel încât s-a încercat o operaţie de recondiţionare. 

Cu acest prilej, medicii au constatat cu stupoare că în borcan nu era falusul întreg, ci doar pielea penisului, umplută cu vată, aşa cum se făceau conservările în formol pe vremea profesorului Minovici. Specialiştii în medicină legală au realizat o soluţie bazată pe glicerină în care să conserve penisul, care-şi pierduse deja forma, şi au cusut tegumentul cu fir de rafie, ca să nu se sfâşie. În 2008, specialiştii de la Institutul Naţional de Medicină Legală au vrut să-l trimită la „tratament“ în Germania, însă nemţii nu au garantat că-l pot salva, astfel încât organul sexual a fost aruncat în cele din urmă la gunoi. Acum zece ani, locul său în Muzeul Institutului Naţional de Medicină Legală a fost luat de un alt exponat, provenit de la un cadavru oarecare. Pentru ca legenda să meargă mai departe, pe plăcuţa noului exponat e trecut tot numele „regelui bălţilor“. Craniul lui Terente a rămas însă una dintre atracţiile principale ale muzeului care este închis permanent pentru publicul larg.

Ernest Maftei a refuzat să fie bunicul lui Terente

Unul dintre actorii pe care Andrei Blaier i-a dorit în distribuţie a fost Ernest Maftei, însă „Bădia“ l-a refuzat pe regizor. „Blaier, după revoluţie, a făcut «Crucea de piatră». Şi mă cheamă pe mine: «Măi, maestre, aşa mă lua că, deh,... Blaier! Ai să joci un rol cum n-ai jucat niciodată. Ai să joci un popă care merge la curve...». Când s-a desfiinţat «Crucea de piatră» - casa de curve, ăsta era subiectu'...Le-au cărat pe curve, le-au dus cu camioanele, atunci, imediat... Şi pe asta a făcut subiect de film. Şi Dinică e patronul lor, ia, glume de-astea... femei goale, fac amor...Cum era după Revoluţie! I-am zis: «Te-ai ramolit, bre! Pot să joc un preot - şi-am jucat, aveam nevoie de bani - care merge pe la bordeluri şi duce lămuriri că nu-i frumos ce fac fetele... E bine?». «Daca ştii tu, să-l faci!...». «Păi, aşa, îl fac! Mă şi vedeai ridicând poalele şi făcând amor cu una la marginea patului, ce dracu'?» A făcut, pe urmă, «Terente». A jucat tot Dinică şi nu mai ştiu care, eu trebuia să joc pe un bunic al lui Terente. Şi n-am vrut. Terente, mare curvar, lua gagicile la boieri, le băga în bălţi...Păi, astea-s filme, bre?!“, a povestit ulterior actorul.

47.472 de bilete a vândut filmul „Terente, regele bălţilor“ în cinematografele autohtone, în timp ce, cu un an înainte, „Crucea de piatră, ultimul bordel“ convinsese 375.412 de spectatori plătitori