„Din culisele cinematografiei“. Prin ce peripeţii a trecut echipa de la „Burebista“ pe platouri, după ce Suzana Gâdea a preluat frâiele filmului: „Opriţi dricul, să se suie şi nea Nicu”
0
Începută cu o întârziere destul de mare, cauzată de schimbarea regizorului, pelicula dedicată marelui rege dac a fost terminată în timp util pentru a se înscrie în suita de manifestări dedicate sărbătoririi a 2.050 de ani de la crearea „primului stat dac centralizat şi independent“. Acest lucru a fost posibil numai după implicarea şefei Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste, care mobilizat într-un timp record toate resursele disponibile.
La scurt timp după festivităţile triumfale ocazionate de împlinirea a 100 de ani de la proclamarea independenţei, s-a adoptat, la una dintre plenarele Comitelui Central al Partidului Comunist Român, cea din 26-27 octombrie 1977, hotărârea de a sărbători în anul 1980 împlinirea a 2.050 de ani de la crearea „primului stat dac centralizat şi independent, sub conducerea lui Burebista“. În acelaşi context se pregătea intens şi cel de-al XV-lea Congres Internaţional de Ştiinţe Istorice, programat să aibă loc la Bucureşti, în perioada 10-17 august 1980. Bineînţeles că din tot acest cadru festiv nu putea lipsi nici cinematografia.
Când Sergiu Nicolaescu renunţă la proiect...
Mihnea Gheorghiu a scris imediat un scenariu literar dedicat regelui dac, „Fierul şi aurul“, care i-a fost oferit spre realizare lui Sergiu Nicolaescu. Conform documentelor existente la Arhiva Naţională de Filme, în dosarul de producţie al peliculei, regizorul a realizat decupajul său la finele anului 1978 şi a estimat un buget necesar în valoare de 30 de milioane de lei. Întrucât şi cinematografia intrase deja în epoca economiilor drastice, Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste a stabilit ulterior că bugetul nu poate depăşi sub nicio formă 14 milioane de lei, în condiţiile realizării unui film în două serii. Pentru că Sergiu Nicolaescu nu finalizase încă celelalte proiecte în care era implicat la momentul respectiv şi a refuzat totodată să elaboreze un nou decupaj regizoral, care să se încadreze în suma fixată de forul condus de Miu Dobrescu şi ulterior de Suzana Gâdea, Dumitru Fernoagă, cel care conducea Casa de Filme nr. 5, a decis să-i dea filmul lui Gheorghe Vitanidis, care a fost de acord să se încadreze în buget. Sergiu Nicolaescu a recunoscut, în paginile cărţii sale, „Lupta pentru putere - Decembrie 1989“, negocierile purtate pentru realizarea filmului, însă susţine că a renunţat din cu totul alte motive decât cele financiare. „Lui Ceauşescu nu i-a dat satisfacţie «Dacii», pe care l-a dublat cu «Columna» şi «Burebista», scris de Mihnea Gheorghiu, care a ţinut să-şi dovedească încă o dată ataşamentul şi mulţumirea pentru funcţia de preşedinte al Academiei de Studii Sociale şi Politice, înfiinţată de Ceauşescu pentru uzul său personal. Din auzite, se pare că Ceauşescu s-ar fi exprimat că dacii văzuţi de mine erau prea barbari. Mihnea Gheorghiu, scenaristul lui «Burebista», mi-a propus scenariul pentru realizare. Citindu-l, am râs cu lacrimi de efortul pe care îl făcea autorul să-i înnobileze pe vitejii daci, aducându-l pe bietul Burebista să se exprime ca la tribuna congreselor de partid, ca un bun absolvent al Academiei «Ştefan Gheorghiu»“, scria Nicolaescu. Chiar dacă în privinţa filmului „Columna“ regizorul nu avea dreptate, aşa cum am arătat şi în episoadele anterioare ale serialului nostru, acesta fiind inclus în planul de producţie în acelaşi timp cu „Dacii“, ca o continuare firească a peliculei care a consemnat debutul lui Nicolaescu ca regizor de lungmetraje, observaţiile sale în privinţa perspectivei prin care erau priviţi dacii în filmul din 1980 sunt juste.
Discuţia scenaristului cu Mircea Eliade
Spre exemplu, într-un discurs de-al lui Burebista se parafrazează de-a dreptul refrenul unui fost imn de stat, „Zdrobite cătuşe” (1948-1953), „Muncitori şi ostaşi, cărturari şi plugari“ devenind „Ostaşi, plugari şi meşteşugari deopotrivă...“. Mihnea Gheorghiu, cel care declanşase, cu aproape două decenii în urmă, suita de filme istorice intitulată cu oarecare emfază „Epopeea Naţională Cinematografică“, îşi asuma încă de atunci faptul că „Fierul şi aurul“ era un scenariu cu totul altfel faţă de precedentele care tratau epoca respectivă. „Din lectura scenariului se vede că aţi învestit personajele, în special pe Burebista, cu reale calităţi vizionare, ei îşi trăiesc epoca conştienţi de rolul pe care-l au în viaţa societăţii şi în perspectiva istoriei“, remarca Adina Darian într-o discuţie cu Mihnea Gheorghiu pe marginea viitorului film, publicată în numărul din decembrie 1979 al revistei „Cinema“.
„Vă pot asigura de deplina autenticitate a naraţiunii şi personajelor ce compun subiectul relatării mele cinematografice, invocând autoritatea ultimelor documente relevate de cei mai distinşi tracologi români şi străini. Civilizaţia geto-dacică arăta surprinzător de bine, oricum mai bine decât în filmele anterioare despre aceasta. Strămoşii noştri pământeni trăiau şi o filozofie avansată. Mi-aduc aminte de o conversaţie pe care am avut, nu demult, privilegiul să o port cu Mircea Eliade, privind credinţa lor în Zamolxes, în legătură cu scenariul la care tocmai lucram. Faptul că şi el mi-a dat dreptate, observând relaţia dintre politic şi religios în epoca respectivă, v-ar putea consola“, spunea Gheorghiu. „Scrierile anticilor cu privire la civilizaţia dacilor ne-au făcut să credem că poporul din vremea lui Burebista era beneficiarul unei civilizaţii de excepţie, care prin motive, prin structuri, are trimiteri certe la civilizaţia miceniană, de pildă, şi nu se ştie în fond care dintre ele e premergătoare celeilalte. De aceea încercăm să preluăm în film şi o parte din civilizaţiile anterioare (civilizaţia de Cucuteni, de Hamangia). E motivul pentru care în ornamente apar elemente care fac salturi peste milenii, vobind despre dragostea de echilibru şi frumos al aceluiaşi popor“, explica şi regizorul Gheorghe Vitanidis în numărul din aprilie 1980 al aceleiaşi publicaţii.
Premiera a avut loc la 22 septembrie 1980, la cinematograful „Patria” din Capitală, iar pelicula a reuşit să vândă 4.749.744 de bilete pe parcursul difuzării sale pe marele ecrane.
Nu ştiu cum va ieşi filmul, cât de valoros va fi, dar cred că e un act de respect şi de probitate faptul că filmăm aici, chiar pe locul fostelor cetăţi dacice. Pentru a face cât mai puţine concesii mă sprijin pe interpretarea actoricească. Gheorghe Vitanidis în revista „Cinema” nr. 4/1980
Ion Dichiseanu şi-a rupt trei coaste la filmări
În distribuţia filmului regizat de Gheorghe Vitanidis şi-a făcut loc o întreagă pleiadă de actori consacraţi: George Constantin, Ion Dichiseanu, Emanoil Petruţ, Ernest Maftei, Mircea Anghelescu, Alexandru Repan, Constantin Dinulescu sau Vasile Niţulescu. Ion Dichiseanu, interpretul lui Calopor, fiul lui Burebista, fost gladiator şi centurion în oastea lui Spartacus, nu are însă doar amintiri plăcute legate de această peliculă. „Mi-am rupt trei coaste atunci, a fost cam neplăcut! S-au luat armăsarii la bătaie. Calul meu s-a cabrat, am cazut şi am ajuns la spital“, şi-a reamintit îndrăgitul actor.
„Bulgarii vor să ne-o ia înainte. Nu putem concepe aşa ceva, Burebista e al nostru“
Numită în funcţia de preşedinte al Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste la 29 august 1979, Suzana Gâdea a preluat rapid frâiele acestui proiect. Nu întâmplător, în februarie 1980, Centrala „România-Film” a decis să majoreze totuşi devizul până la 20 de milioane de lei. Cel mai longeviv machior din istoria cinematografiei autohtone, Mircea Vodă, îşi aminteşte culisele acestei decizii. „Bulgarii pregăteau şi ei un film cu Burebista, vrând să tragă toată spuza pe turta lor, cum se zice. Regatul lui se întindea şi în Bulgaria de azi. Tot aşa şi cu cetăţile pontice, Dionysopolis fiind Balcicul de acum. Aşa că a convocat Suzana Gâdea o şedinţă sus acolo, în biroul ei de la Casa Scânteii. Am fost şi eu, împreună cu regizorul şi cu toată echipa. Ne-a spus: «Bulgarii vor să ne-o ia înainte. Nu putem concepe aşa ceva, Burebista e al nostru! Nu mai contează cât va costa filmul, dar vreau să iasă repede. Nu mă interesează să fie o capodoperă, dar trebuie neapărat să-l facem!». Eu n-am avut altă treabă şi m-am trezit vorbind: «Tovarăşa ministru, dar dacii ăştia aveau bărbi...». «Aşa, şi care-i problema?». «Păi da, dar ne trebuie păr!». «Lasă că vorbesc eu la «Arădeanca», la fabrică». Cei din echipă îmi făceau semn să tac din gură. Bineînţeles că puteam folosi părul acela artificial, de la păpuşi, dar ea n-avea de unde să ştie. Mi-a spus Suzana Gâdea: «Tovarăşe, îmi place de tine, ai curajul să-mi zici ce-ţi trebuie. Ceilalţi văd că nu zic nimic!». În sfârşit. Ne-am pregătit, am luat un autobuz, am dormit o noapte la Mamaia, iar dimineaţă am trecut graniţa, la bulgari. Ca excursionişti cică, să vedem cetăţile pontice. Îmi aduc aminte că am dormit la Albena, ne-am dus la Balcic, ne-am interesat şi care era treaba cu bulgarii, după care am revenit la Buftea. Am luat păr - lung de doi-trei metri - de la un depozit al Comitetului Central. Era adus din Germania, pentru peruci, dar se putea coafa foarte bine. Am făcut cozile alea ale celţilor. Şi vreau să spun că în ultima zi de filmare, la Ciocăneşti, mi-au şi furat «bronzaţii» cozile personajului Boian. Noroc că era ultima zi! Ce să vă spun, totul s-a făcut pe repede-înainte la filmul ăsta. S-au făcut ateliere pentru construit decoruri la faţa locului, se cărau vagoane întregi de scândură! Altă chestie. La Costeşti, de exemplu, nu era drum construit până la cetate. S-au adus buldozere, excavatoare, imediat s-a rezolvat! A fost o mobilizare extraordinară, iar filmul s-a terminat la vreme“, a povestit Vodă pentru „Weekend Adevărul”. Tot Suzana Gâdea a fost cea care, preluând frâiele producţiei, le-a scris lui Ion Coman - Ministrul Apărării Naţionale, respectiv Angelo Miculescu - Ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare, pentru a se asigura că pe platourile de filmare vor fi suficienţi militari şi cai.
„Numai două luni de zile au durat filmările, într-adevăr a fost o mobilizare generală. Am făcut chiar şi un grajd pe munte, pe la Costeşti, unde filmam. Noi locuiam în Deva, iar până atunci ţinusem caii într-un sat. Dar îţi trebuiau mulţi oameni ca să urci cu ei pe munte, gândiţi-vă că pentru fiecare patru-cinci cu era nevoie de un îngrijitor. Şi atunci am hotărât să realizăm grajdul. Ceva destul de rudimentar, dar care ne-a scutit de multe eforturi. L-am înnebunit pe nea Gică Pîrîu (directorul filmului), care ţinea cu dinţii de fiecare bănuţ. Fac o paranteză. Îmi amintesc cum venea el la Şelimbăr, într-o Volgă. Ne-au prins inundaţiile din 1970 chiar la filmări. Şi ne întreba: «Cum e Sergiu? (Nicolaescu)». Iar noi, ca să-l ţinem departe de platou, i-am răspuns: «Aoleu, până acum ne-a înjurat!». Şi a plecat înapoi la hotel! Revin la «Burebista». Ţin minte foarte bine perioada şi pentru că, atunci când lucram la film, a murit Tito. Avea Corina Chiriac o melodie, «Opriţi timpul», iar în zilele acelea, cu moartea lui Tito, circula pe platouri un banc: «Opriţi dricul, să se suie şi Nea Nicu»“, a explicat, pentru „Weekend Adevărul“, cascadorul Adrian Ştefănescu, care regretă că filmul n-a avut mai deloc scene de lupte.
Bulgarii pregăteau şi ei un film cu Burebista, vrând să tragă toată spuza pe turta lor, cum se zice. Regatul lui se întindea şi în Bulgaria de azi. Tot aşa şi cu cetăţile pontice, Dionysopolis fiind Balcicul de acum. Aşa că a convocat Suzana Gâdea o şedinţă sus acolo, în biroul ei de la Casa Scânteii. Mircea Vodă, machior
Sarmizegetusa Regia a fost cosmetizată cu betoane
Cu ocazia turnării filmului, dar şi a celorlalte manifestări dedicate celebrării a 2.050 de ani de la crearea „primului stat dac centralizat şi independent, sub conducerea lui Burebista“, Sarmizegetusa Regia, vechea capitală a Daciei, a fost supusă unor ample lucrări de consolidare şi restaurare, în decursul anului 1980, la ordinul Suzanei Gâdea. Specialiştii de la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva, arheologi şi restauratori, dar şi arhitecţi şi ingineri de la Institutul de Proiectări Hunedoara au luat parte la transformarea Samizegetusei Regia. S-a lucrat însă hei-rupist, iar alegerea materialelor n-a fost chiar cea mai fericită. Astfel, „Soarele de andezit“ a fost întregit cu ciment, s-au adus plăci de beton în incintă, pentru a-i „înfrumuseţa“ aspectul, ba chiar s-a construit şi o platformă de aterizare pentru elicopterul prezidenţial. Tot atunci s-au plantat şi stâlpii din lemn de stejar, „replici“ ai celor originali, exact pe poziţia acestora, stabilită în urma cercetărilor conduse de academicianul Constantin Daicoviciu în 1950. De altfel, fiul acestuia, Hadrian, a fost consultant istoric al peliculei.
Se încarcă comentariile...
