„Din culisele cinematografiei“. „Pentru Patrie“, motiv de gâlceavă în Comitetul Central. Titus Popovici: „Filmul lui Sergiu Nicolaescu este de o rară inepţie!“

Nicolae Ceauşescu şi-a dorit să marcheze aniversarea a 100 de ani a Războiului de la 1877 în stil mare, însă filmul-eveniment dedicat a apărut pe marile ecrane abia în 1978, întârzierile fiind o consecinţă a fricţiunilor existente între Titus Popovici şi Cornel Burtică.

Sărbătorirea, în 1977, a „Centenarului Independenţei de Stat a României“ a fost o prioritate de grad zero şi în cinematografie. Autor al scenariului filmului „Tănase Scatiu“, regizat de către Dan Piţa, care a avut premiera la 25 octombrie 1976, Mihnea Gheorghiu intenţiona să continue „Ciclul Comăneştenilor“ cu o nouă peliculă, pe fundalul Războiului de la 1877, dar proiectul a rămas la nivel de scenariu, „Aici în eternitate“, întrucât a avut întâietate un alt text, scris de către Titus Popovici, membru în Comitetul Central al Partidului Comunist Român. În cartea sa, „Disciplina dezordinii“, Popovici dezvăluie cu lux de amănunte cum a ajuns să se ocupe de proiect. „Prin 1975, Ceauşescu mi-a comandat personal scenariul filmului «Independenţa». I-am spus că sunt dispus să mă înham la această muncă dacă se consideră că, fără a prejudicia interesele de stat, se poate vorbi despre momentul independenţei noastre din 1877, al cărei principal obstacol n-a fost Turcia, ci aliatul nostru rus. «Scrie tot ce crezi», mi-a răspuns Ceauşescu, adăugând însă fraza care anula totul: «Vedem la urmă...»“, nota scriitorul.

În scenariul lui Titus Popovici apărea şi copilul Stalin

Filmul a fost încredinţat oficial cuplului Titus Popovici - scenariu, Manole Marcus - regie în ianuarie 1976, conform documentelor existente la Arhiva Naţională de Filme şi a intrat efectiv în producţie la 25 iunie. Se preconiza un ciclu de patru episoade a câte 90 de minute, grupate în două filme: „Griviţa 1877“ şi „Plevna 1877“. 

Din distribuţie ar fi urmat să facă parte Ştefan Sileanu (Carol I), Gheorghe Cozorici (Brătianu), Constantin Dinulescu (Kogălniceanu), Zephi Alşec (Osman Paşa) şi Silviu Stănculescu (generalul Cernat). Ce conţinea scenariul lui Popovici? Dezvăluia chiar el în cartea sa: „Am scris peste 1.000 de pagini, un fel de roman telegrafic: dezbaterile din Parlament, văzute de Caragiale şi de un imaginar ziarist englez, Havelock, care lucra pentru interesele britanice, deci pentru Turcia; telegrama disperată a marelui duce; atacul de la Griviţa, întârziat ore întregi în aşteptare deşteptării ţarului, a cărui zi de naştere era; descoperirea că între linia de atac şi prima redută Griviţa nu era teren plan, ci o vale adâncă şi din flanc reduta Griviţa II trăgea «en enfilade»; ofiţerii ruşi din arma geniului o ţinuseră în chefuri o lună întreagă, nu cercetaseră terenul şi făcuseră planurile după hărţi austriece din 1820; panica, zecile de mii de morţi; cucerirea în ultimul moment şi în toiul nopţii a redutei de către acel personaj fabulos care a fost «prezidentul Republicii de la Ploieşti», devenit apoi aghiotant regal, Candiano-Popescu (îmi imaginasem cu plăceri perverse un episod: în timpul călătoriei sale în Caucaz, după război, ca să înmâneze o spadă de onoare marelui duce Nikolai Nikolaievici, lui Candiano i se rupe tocul cizmei şi intră în bojdeuca unui cizmar din Gori, care e beat mort şi-l cheamă Vissarion Djugaşvilli. Într-un leagăn urlă un nou născut la 21 decembrie 1879. Îl cheamă Iosif Vissarionovici şi i se spune «Soso»“). Descrisesem nesfârşitul asediu în jurul Plevnei, intrigile Ohranei, activitatea socialiştilor, răpirea lui Dobrogeanu-Gherea (pe numele lui adevărat Solomon Cass, iar în 1877 cu paşaport fals american Robert Jinks, antreprenorul spălătoriilor armatei ruseşti, un personaj fermecător, pe nedrept identificat cu comunismul-ceauşist), strania personalitate a generalului rus Ignatiev, aventurier-vizionar, nihiliştii ruşi veniţi clandestin ca să-l asasineze pe ţar şi depistaţi de celebrul poliţist Stan Popescu, cel cu «boborul»; senilul şi vicleanul prinţ Gorceakov şi tânăra lui amantă, o dansatoare de cabaret, evreică din St. Petersburg, pentru bagajele căreia i-a făcut scandal lui I.C. Brătianu, ca unui oarecare funcţionar de vamă; calmul, tactul şi talentul militar al lui Carol I: ţăranul român în tranşee, flămând, hrănit de furnizori cu brânză viermănoasă, îngheţând în mantale subţiri şi zdrenţuite“.

„Cum adică? Filmul independenţei să-l regizeze un jidan?“

Începerea filmărilor era planificată pentru 5 ianuarie 1977, însă la 4 decembrie 1876 conducerea Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste a trimis o notificare privind „efectuarea unor modificări esenţiale în dramaturgia filmelor şi concentrarea lor într-un singur film de două serii“. 

După mai multe şedinţe, la 31 decembrie „încetează în totalitate activitatea de producţie a ciclului de filme artistice de lungmetraj“. Acelaşi Titus Popovici a explicat unde s-a produs ruptura, deşi se cheltuiseră deja 9.774.000 de lei: „Filmul a fost oprit de nou-numitul secretar cu propaganda, Cornel Burtică, un şmecher insolent care declarase în cercul său de amici: «Cum adică? Filmul independenţei noastre naţionale să-l regizeze un jidan?» Mie în schimb mi-a spus, ştiind dinainte că voi refuza modificările propuse, că «se doreşte un alt fel de film, nu cu Carol I şi cu Brătianu în prim-plan, ci cu Poporul, iar la final să se arate că adevărata independenţă naţională s-a desăvârşit în epoca ce poartă numele tovarăşului Nicolae Ceauşescu, prin aportul decisiv al tovarăşului Nicolae Ceauşescu»“.

Burtică apelează la Nicolaescu

Înainte de a continua povestea, trebuie să facem precizarea că, în paralel cu acest proiect, intrase deja în producţie, în primăvara anului 1976, serialul („ciclul de filme“) „Războiul Independenţei - Eroi au fost, eroi sunt încă“, comandat de Televiziunea Română studioului de la Buftea. Scenariul a fost realizat de Paul Anghel, după ciclul său de romane, „Zăpezile de acum un veac“, iar regizori erau Gheorghe Vitanidis (patru episoade: „I - Deşteptarea României“, „IV- Epopeea Sanitarilor“, „VII - Victoria“, „VIII - Întoarcerea eroilor“), Sergiu Nicolaescu (două episoade: „V - Asalt la Rahova“, „VI - Căderea Plevnei“) şi Doru Năstase (două episoade: „II - Trecerea Dunării“ şi „III - Tricolor pe Griviţa“), majoritatea filmărilor având loc în vara anului 1976. Din distribuţie făceau parte, printre alţii, George Constantin (Kogălniceanu), Amza Pellea (Generalul Cernat), Mircea Albulescu (Colonelul Cerchez), Constantin Codrescu (C.A. Rosetti), Emanoil Petruţ (Brătianu), Sebastian Papaiani (Peneş Curcanul), Iurie Darie (Maiorul Şonţu), Sergiu Nicolaescu (Carol I) şi Ion Dichiseanu (Osman Paşa).

În acest context, la 12 ianuarie 1977, Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste comunică un plan de măsuri în privinţa realizării unui film în două serii („Griviţa“ şi „Plevna“), în regia lui Sergiu Nicolaescu, care urma să utilizeze şi o parte din materialul filmat deja pentru serial. În memoriile sale, regizorul povestea: „Exista un scenariu despre Războiul de Independenţă, scris de Titus Popovici, şi care trebuia să fie filmat de Manole Marcus. Se pare că între Titus, membru în Comitetul Central, şi un alt activist important, Cornel Burtică, responsabilul cu cinematografia din partea partidului, izbucnise un scandal. Nu cunosc detalii. Astfel că am fost chemat la tov. Burtică şi mi s-a propus să fac un film de cinema pentru evenimentul «100 de ani de la Războiul de Independenţă». Paul Anghel abordase aceeaşi temă în scenariul unui serial de televiziune care fusese deja filmat, în care făcusem şi eu două episoade. Am răspuns sincer că nu e timp să se scrie un scenariu, apoi să-l filmez, iar în noiembrie-decembrie să am premiera. Apoi, un film despre Războiul de Independenţă fără Regele Carol mi se părea absurd. Spre surprinderea mea, Cornel Burtică a spus că are încredere în mine că pot scrie, filma şi prezenta filmul până în luna decembrie. De asemenea, şi-a dat acordul pentru apariţia lui Carol, ba mai mult, mi-a propus să-l joc eu. «Ce va spune tovarăşul Ceauşescu?», am întrebat. «Treaba mea», a fost răspunsul şi, recunosc, mi-a plăcut! Era fantastic! În comunism, aşa ceva nu apucasem. Am început imediat să lucrez, iar în noiembrie 1977, «Pentru Patrie» avea premiera“. În realitate, pelicula a apărut pe ecrane abia pe 8 mai 1978, filmările având loc între 25 iulie şi 18 noiembrie.

„Un film de o rară inepţie“

Având în vedere faptul că secvenţele de luptă au fost cele filmate anterior pentru Televiziunea Română, distribuţia a fost, în linii mari, aceeaşi, cu o excepţie: George Mihăiţă l-a interpretat de această dată pe sergentul Peneş Curcanul, personaj portretizat de către Sebastian Papaiani în serial. Vizionările cu „cerberii“ cenzurii, inclusiv celebrul Dumitru Popescu - „Dumnezeu“, s-au realizat în paralel, iar serialul a ieşit mult mai „şifonat“. Conform lui Bujor T. Rîpeanu, din cele opt episoade ale serialului au mai rămas doar şase, care s-au difuzat pe micile ecrane începând cu 1 decembrie 1977. Ulterior, în 1997, majoritatea fragmentelor scoase atunci şi păstrate de Nadina Rudeanu au fost reintroduse într-o variantă de opt episoade, care a mai redifuzată ulterior.

Cât despre „Pentru Patrie“, care a adunat doar 2.885.992 de spectatori în cinematografe, acelaşi Titus Popovici nota în cartea sa: „Peste doi ani, când regizorul S. Nicolaescu realizase un film de o rară inepţie, unde apărea şi el în chip de domnitor Carol, într-un straniu mundir roşu, şi rostea două fraze într-o franţuzească de Danubiu, Ceauşescu a aflat că este în curs de realizare o mare coproducţie ruso-bulgară, în care toată participarea României la război se rezuma la prezenţa pe front a unui bordel de campanie, condus de un ovrei din Craiova, şi sărutarea mâinii ţarului de către Carol I! Am fost chemat şi mi-a spus: «Trebuie de a se face un alt film, după primul scenariu, şi să fie gata în câteva săptămâni!». I-am spus că-mi voi da silinţa şi am plecat. O experienţă îmi fusese de ajuns ca să-mi dau seama că «independenţa» faţă de URSS era mai mult propagandistică şi suferea efectele bătăii vântului. De altfel curând «indicaţia preţioasă» a fost uitată. Silviu Curticeanu, mereu în preajma lui, îmi spusese odată: «Nea Nicu uită ce-a zis şi îşi aminteşte lucruri pe care nu le-a spus!»“.

37 de milioane de lei a fost suma cheltuită cu serialul „Războiul Independenţei“, în timp ce „Pentru patrie“ a costat 24 de milioane de lei

Postsincronul care l-a salvat pe Ion Dichiseanu de la tragedie, pe 4 martie 1977

Pentru Ion Dichiseanu, interpretarea rolului Osman Paşa a fost una dintre cele mai interesante experienţe ale carierei. „Mi-amintesc o scenă care mi-a plăcut mult, pentru că îmi cerea o concentrare specială şi, fiind singur în cadru, orice detaliu se cerea realizat perfect. Trebuia, înaintea unei mari bătălii, să mă rog lui Allah! Evident, cu tot ritualul impus! I-am spus lui Vitanidis: «Ce facem, Iorgule, cu cine ne consultăm ca să iasă o scenă veridică?» Până la urmă am găsit în distribuţie un «strănepot» de-al lui Osman, şi l-am rugat să-mi arate cum se roagă ei. Evident, toţi cei din echipa de filmare s-au amuzat copios să-l vadă pe Dichiseanu convertit la religia Coranului“, a povestit îndrăgitul actor. „Tot legat de acest serial, există şi o întâmplare petrecută chiar pe 4 martie 1977. Eu îmi terminasem deja post-sincroanele, dar, în urma vizionărilor, s-a decis că trebuia schimbat un cuvânt. Chiar în ziua respectivă, eu trebuia să plec într-o vizită, în blocul «Casata». Sună telefonul. Era asistentul lui Vitanidis, care mă anunţa că sunt aşteptat la Buftea, pentru înlocuirea cuvântului respectiv. I-am spus: «Bine, dar acum m-anunţi?! Consideră că nu m-ai găsit acasă!». Peste câteva minute, a sunat iar telefonul. Era chiar Vitanidis: «Hai, Dichi, nu durează decât un minut! Te rog frumos!» Şi m-am dus la Buftea! Acolo m-a prins cutremurul. Vă daţi seama, a fost şansa vieţii mele...“, şi-a reamintit actorul.

Cum a fost convins George Constantin să se bărbierească

Şi machiorul Mircea Vodă, care a lucrat la majoritatea filmelor lui Sergiu Nicolaescu, îţi poate relata cu uşurinţă întâmplările de acum patru decenii. „La acest serial, «Războiul independenţei», Nicolaescu era cu luptele, cu filmările grele, iar Vitanidis era cu personalităţile, cu interioarele. Eram la Peleş. George Constantin, care era în film Mihail Kogălniceanu, iar eu trebuia să-l fac să arate ca-n cartea de istorie. Numai că el îşi lăsase barbă! Vitanidis, oamenii din echipa lui, încercaseră să-l lămurească, dar degeaba: «Nu mă rad, mă filmaţi aşa sau deloc!» El totuşi avea încredere în mine, de când i-am dat foc la faţă, în «Răpirea fecioarelor». Şi l-am luat cu binişorul: Uite, numai un pic, numai un pic...Până am ajuns să-i dau toată barba jos. Şi când a apărut în faţa lui Vitanidis, a lui Nicolaescu , că venise şi el, au rămas toţi mască. Tot la acest serial, dar de data aceasta eram la Crucea, în Dobrogea. e filma momentul în care se cărau răniţii de război cu căruţele. Când au început să tragă tunurile din toate părţile, câţiva cai s-au speriat, iar căruţele lor s-au răsturnat. Unii dintre militarii aduşi pentru filmări s-au rănit, au venit ambulanţele, a ieşit nebunie. Doctorii alergau şi luau răniţii, iar eu alergam după ei ca să le spun care erau răniţii mei, machiaţii, şi care erau cei loviţi pe bune“, a povestit Mircea Vodă

204 actori şi 80 de cascadori au participat la filmările pentru „Războiul Independenţei“ şi „Pentru Patrie“

Nicolaescu a reluat personajul Carol I la bătrâneţe

Sergiu Nicolaescu l-a interpretat din nou pe Carol I în docudrama „Carol I - Un destin pentru România“, care a avut premiera pe 9 mai 2009. Regizorul a utilizat şi o parte dintre imaginile din „Pentru Patrie“ cu această ocazie. „Cred că e pentru prima dată în istoria cinematografiei româneşti ca, după 30 de ani, un actor să joace acelaşi personaj, dar bătrân. E o treabă asta“, spunea atunci Sergiu Nicolaescu.