„Din culisele cinematografiei“. Ceauşescu trebuia să fie personaj în „Drumeţ în calea lupilor“, despre asasinarea lui Nicolae Iorga şi măcelărit de cenzură

Dragoş Pâslaru, în rolul lui Horia Sima, conducătorul Legiunii

Deşi era gata încă din 1988, filmul lui Constantin Vaeni despre asasinarea lui Nicolae Iorga de către legionari, în toamna anului 1940, a trecut printr-un nesfârşit şir de vizionări şi amputări, astfel că, la finalul anului 1989, pelicula ajunsese să aibă o durată de numai 60 de minute, iar Elena Ceauşescu a contramandat premiera de gală de pe 18 decembrie.

Asasinarea academicianului Nicolae Iorga, în noaptea de 27 spre 28 noiembrie 1940, de către o echipă de legionari, a apărut mai întâi pe marele ecran în filmul „Un comisar acuză“ al lui Sergiu Nicolaescu, a cărui premieră a avut loc la 1 aprilie 1974.

„Filmul este realizat după o idee de-a mea, în colaborare cu Vintilă Corbul şi Eugen Burada. La vizionarea cu cerberul cenzurii, poreclit «Dumnezeu», filmul a trecut prin furci caudine, scoţându-se, dar mai ales introducându-se scene care nu prea se lipeau de subiect. Am fost nevoit să transform anumite nume, de exemplu Iorga în Jugu, Jilava în Viraga, Zăvoianu în Năvodeanu, etc. Am întrebat «De ce?» şi mi s-a răspuns că «trebuie evitat a se provoca contestaţii din partea unor familii». Stupid, trebuie să recunoaştem“, povestea Sergiu Nicolaescu în memoriile sale. Nicolaescu l-a întâlnit în 1972, la München, acolo unde lucra la un o mini-serie după Jack London, „Lupul mărilor“, pe unul dintre asasini, Traian Boeru, care i-a povestit cum au decurs evenimentele.

Ulterior, la mijocul deceniului al optulea al secolului trecut s-a pus pe tapet realizarea unei pelicule care să fie dedicată în exclusivitate tragicului eveniment petrecut în urmă cu 46 de ani. Conform documentelor existente la Arhivele Naţionale, scenariul scris de Nicolae Dragoş (prim-redactor şef adjunct al ziarului „Scânteia”) şi Mihai Stoian (autorul cărţii „Moartea unui savant: Nicolae Iorga”, apărută în 1975) a fost discutat în şedinţa din 6 iulie 1986 a Comisiei Cinematografice a Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste, la care au participat Mihai Dulea (vicepreşedintele instituţiei), Dumitru Ghişe (prorectorul Academiei de Studii Social-Politice), Ghiţă Florea (adjunct al şefului Secţiei de Propagandă şi Presă a Comitetului Central), Ion Brad (scriitor), Vasile Mihai (director general adjunct Radioteleviziunea Română), Mircea Mureşan (vicepreşedinte al Asociaţiei Cineaştilor), Ioan Grigorescu (vicepreşedinte al Asociaţiei Cineaştilor).

„Suntem într-o zi de miercuri. 1940, noiembrie, 27“

Iată cum începea textul scris de Dragoş şi Stoian: „Cer ponosit, de toamnă, straniu luminat la orizont, creând iluzia ca totul se curbează spre limitele privirii. Şoseaua unduieşte voluptuos. Arcurile «Buick»-ului negru, lacuit, gem de greutate. Maşina 6211-B.R. 1 este supraîncărcată. Numai bărbaţi. Nu par să fie dintre aceia care, pentru «a-şi ventila plamânii», urcă pe platoul Bucegilor, fie şi numai pentru o zi, două ; nici destul de elegant nu sunt îmbrăcaţi, pentru a-i crede nişte pătimaşi jucători de ruletă, de baccara (şi, oricum, nu-i sfârşit de săptămână, ca să-ţi imaginezi că, la ora aceasta, către cinci după-amiază, merg la cazinoul din Sinaia, unde îşi vor goli sau umple buzunarele, nervii). Ţinta călătoriei, totuşi, e Sinaia. Suntem într-o zi de miercuri. 1940, noiembrie, 27”. Filmul, având titlul de lucru „Profesorul”, a intrat în planul de producţie al anului următor, la Casa de Filme nr. 5, condusă de către influentul Dumitru Fernoagă, iar regizor a fost desemnat Constantin Vaeni. Lucrul efectiv a început în octombrie 1987, iar în vara anului următor filmul era gata. Cel puţin din punctul de vedere al regizorului, pentru că cenzorii aveau cu totul altă părere. După o lungă serie de vizionări, la 24 februarie 1989, filmul a fost prezentat Comisiei Cinematografice. Proiecţia a avut loc „după efectuarea modificărilor şi îmbunătăţirilor cerute de consiliul de conducere al casei de filme, Biroul Executiv al Centralei România-Film şi vicepreşedintele Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste”. La vizionare au participat Cornelia Georgescu (director general al Centralei România-Film), Mircea Radu Iacoban (scriitor şi membru al Comisiei Cinematografice), Mircea Muşat (instructor al Secţiei Propagandă şi Presă a Comitetului Central), Florin Constantiniu (cercetător Ia Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”), Ecaterina Oproiu (redactor şef al revistei „Cinema”), Natalia Stancu (redactor la „Scânteia”), Ileana Berlogea (decan la Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică) şi Andrei Blaier (regizor).

„Întărirea momentelor privind poziţia şi lupta antifascistă a forţelor democratice”

În documentul păstrat la Arhivele Naţionale, sunt menţionate explicit noile modificări solicitate regizorului: eliminarea unor secvenţe care reproduceau în detaliu concepţii şi ritualuri ale legionarilor; întărirea momentelor privind poziţia şi lupta antifascistă a forţelor democratice, muncitoreşti, revoluţionare; reducerea apariţiilor lui Carol al II-lea, ca şi ale lui Horia Sima, precum şi a discursurilor acestuia din urmă pe tema crezului şi ţelurilor demagogice ale mişcării legionare; refacerea unor dialoguri pentru mai multă claritate şi evitarea unor confuzii. 

Toate acestea au fost puse în practică, însă n-au fost suficiente, aşa că la 7 iunie 1989 a urmat o nouă vizionare, de data asta în cadrul Biroului Comisiei Ideologice a Comitetului Central al Partidului Comunist Român, la care au participat Suzana Gâdea (preşedintele Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste), Constantin Olteanu (membru al Comitetului Central), Ion Coman (membru al Secretariatului Comitetului Central), Mihai Gere (membru supleant al Comitetului Politic Executiv), Ilie Ceauşescu (membru al Comitetului Central) şi Ghiţă Florea (membru supleant al Comitetului Central). În timpul discuţiilor de după vizionare, s-a ajuns la concluzia că mai e nevoie şi de: accentuarea poziţiei antifasciste a maselor, cu referire la marea demonstraţie antifascistă care a avut loc la 1 mai 1939 în Bucureşti; reducerea secvenţelor în care legionarii se antrenau la poligonul de trageri şi a celor în care se arătau asasinarea unor „oameni politici”; includerea unui text final în care să se precizeze că „legionarii au constituit un corp străin în viaţa ţării şi că ei au fost înlăturaţi definitiv prin lupta hotărâtă a forţelor democratice, patriotice, revoluţionare”.

Vaeni, reţinut şi anchetat în octombrie 1989

„Vizionări peste vizionări. Încă din primele momente ale filmărilor propriu-zise. Nesfârşite variante ale scenariului regizoral. De la început până la sfârşit, lucrul s-a desfăşurat într-un regim de pândă, de control ideologic riguros, eu având, în toată perioada de filmare şi de montaj, un fel de statut nedemn de creator diversionist, care nu acceptă să abdice de la morala respectării adevărului istoric în favoarea unor «comandamente» ideologice şi educaţionale de-a dreptul impudice şi imorale. Tot ceea ce urmăreau paznicii «purităţii ideologice» de tristă amintire era o minimalizare a personalităţi savantului, într-adevăr de talie mondială, ca şi o abatere a atenţiei publicului de la caracterul dictatorial al regimului legionar, împotriva căruia Iorga luptase, regim antipopular şi antinaţional, foarte asemănător cu dictatura lui Ceauşescu. Asemănarea celor două dictaturi trezea mari primejdii în minţile obtuze ale celor ce «îndrumau» cinematografia. A fost un «război de gherilă» nervoasă şi chiar fizică, în care au fost folosite toate mijloacele de la intimidări şi ameninţări cu interdicţia profesională, până la arestarea şi anchetarea mea, timp de câteva ore, în ziua de 5 octombrie 1989”, povestea Constantin Vaeni, în februarie 1990, într-un interviu acordat lui Ion Butnaru, „coşmarul” trăit.

Dragoş Pâslaru, bătut cu bestialitate din cauza filmului

Întrucât, după efectuarea tuturor tăieturilor, filmul ajunsese să aibă o durată de numai 60 de minute, Vaeni a cerut chiar eliminarea sa de pe generic. „După mai multe scrisori şi memorii adresate până la «cel mai înalt nivel» (al incompetenţei!), am constatat că, de fapt, bat la cele mai închise uşi! Şi, atunci, în baza legii drepturilor de autor, mi-am retras numele de pe generic. Grozav mutilat, prin eludări şi chiar falsificări ale unor momente istorice, filmul nu mă mai reprezenta! Pentru foarte scurt timp, faptul a produs consternarea «forurilor» de resort. Apoi, pur şi simplu, mi s-a interzis să-mi retrag numele de pe generic, deşi dorinţa mea era girată de o lege în vigoare, considerându-se ca un inadmisibil gest de protest, mai ales în preajma Congresului al XIV-lea. Ca atare, numele mi-a fost reintrodus la loc”, a mai dezvăluit regizorul. Premiera filmului a fost programată pe 18 decembrie 1989, dar n-a mai avut loc la data stabilită. „Atitudinea mea a dus la amânarea spectacolului de gală, în condiţiile în care Timişoara era în plină erupţie. Filmul a fost trimis din nou la CabinetuI 2, unde trona «savanta» analfabetă. În zilele de după răsturnarea odioasei dictaturi, filmând pe străzi şi în diferite puncte dintre cele mai fierbinţi, am poposit câteva zile cu aparatul de filmat şi la reşedinţa foştilor stăpâni ai Cabinetelor 1 şi 2. Aici, în cabina de proiecţie destinată exclusiv celor doi, mi-am redescoperit filmul arestat! Mărturia acestui moment este chiar pelicula pe care o am şi banda video totodată, căci momentul a fost filmat simultan cu un ArrifIex şi o cameră video. Toată viaţa voi considera că oprirea premierei cu filmul mutilat de cenzură, care urma să-mi poarte semnătura fără voia mea, a fost cea mai curată izbândă a mea împotriva dictaturii ceauşiste”, mai povestea Vaeni.

„Drumeţ în calea lupilor”, într-o variantă completă, fără tăieturile impuse de cenzură, a fost prezentat publicului la 16 aprilie 1990 şi a vândut 98.013 de bilete în cinematografe. Distribuţia i-a inclus pe Valentin Teodosiu (Nicolae Iorga), Dragoş Pâslaru (Horia Sima), George Alexandru (Vioreanu), Mihai Dinvale (Boeru), Petre Moraru (Tucan), Bujor Macrin (Dacu’), Mitică Popescu (Poştaşul Tomiţă), Gheorghe Şimonca (Carol al II-lea), Ştefan Iordache (Rioşanu) şi Petre Nicolae (Grozea). Filmul a avut un impact dramatic pentru Dragoş Pâslaru. Actorul, care era una dintre vocile Pieţei Universităţii, a fost prins de mineri pe 14 iunie 1990, care l-au identificat după afişul filmului şi l-au bătut cu bestialitate, pe motiv că era „legionar dovedit“. Nefericita experienţă l-a determinat pe Pâslaru să renunţe definitiv la actorie şi să îmbrace haina monahală.

Deţinutul Ceauşescu din celula nr. 22 a Fortului 13 de la Jilava

În scenariul pe care l-au scris, Nicolae Dragoş şi Mihai Stoian au introdus şi câteva scene care se petreceau într-o celulă din subteranele Fortului 13 de la Jilava, în care apărea şi „un tânăr de 22-23 de ani, slăbuţ, palid, nu prea înalt, cu ochi inteligenţi şi luminoşi”, trimiterea la Nicolae Ceauşescu fiind mai mult decât evidentă. Tânărul este prezentat în timp ce le ţinea prelegeri istorice colegilor de celulă, dar şi în câteva ipostaze „revoluţionare”. „Tânărul se dă jos din pat şi înaintează spre uşă. Gardianul strigă ca un apucat: «Înapoi! Să nu mai faci vreun pas...că trag!». Tânărul se opreşte, fixându-l: «De pomană încerci să ne intimidezi! Eşti un prăpădit de călău! Atât şi nimic mai mult! A, şi un sadic!»”. Totuşi, în timpul masacrului din noaptea de 26 spre 27 noiembrie 1940, când un grup de legionari înarmaţi a asasinat 64 de persoane închise la Jilava, printre care mai mulţi fruntaşi ai vieţii politice româneşti interbelice, aceiaşi „călăi“ îi dădeau raportul tânărului: „Tânărul din celula cu nr. 22 încearcă să desluşească, printr-o crăpătură a vizetei, ce se întâmplă cu soldaţii care stau de pază, dacă mai sunt la locul lor sa...Ciocăneşte în lemn şi întreabă tare, ca să fie auzit de dincolo de uşă: «Hei! Ce-i pe-acolo?» Santinela calcă greoi - paşii se desluşesc perfect - şi deschide vizeta: «Habar n-avem! Legionarii s-au dat în stambă...Au urlat, au bătut în lemne şi-n fiare, au cântat...Or fi beţi!». Intervine şi a doua santinelă, însă fără să scape din ochi coridorul şi fără să-şi aplece puşca vreo clipă: «Acolo ei sunt tartorii. Zău că e mai bine să nu ne luăm în beţe cu de-al d-ăştia. Aici păzeşte armata şi-i destul. Avem ordin de pază şi nu trece nimeni!» Ochii lui privesc adânc şi obosiţi prin vizetă, întâlnind privirea limpede, pătrunzătoare, a tânărului deţinut comunist”. Constantin Vaeni a filmat o astfel de scenă cu Ceauşescu încarcerat, care însă n-a mai apărut în versiunea finală a peliculei, având în vedere că filmul a fost lansat în 1990.

Teodosiu ar fi dorit să reia personajul Iorga

Valentin Teodosiu avea doar 34 de ani în momentul filmărilor, deşi Nicolae Iorga avea 69 de ani în momentul execuţiei sale. Îndrăgitul actor şi-a dorit foarte mult să reia personajul, Sergiu Nicolaescu intenţionând la un moment dat să introducă câteva secvenţe cu Nicolae Iorga în pelicula „Candele de zăpadă“, pe care o pregătea în momentul morţii sale, acum patru ani. „Eu l-am jucat pe Nicolae Iorga când aveam jumătate din vârsta lui. Mi s-au făcut nişte propuneri, care m-au onorat: «Ce-ar însemna pentru tine, ce-ar fi să reiei...» Îmi spunea Sergiu Nicolaescu acum câţiva ani: «Acum ai fi aproape de vârsta personajului şi mi-ar plăcea să-l facem împreună, l-ai face altfel...» Sigur, datorită experienţei şi machiajului, care a ar dura mult mai puţin, nu două ore ca acum 30 de ani“, a mărturisit actorul.