„Din culisele cinematografiei“. Mircea Mureşan şi secretele filmului „Horea“

Mircea Mureşan

Mircea Mureşan a rămas definitiv în memoria cinefililor datorită serialului „Toate pânzele sus“, care a încântat copilăria şi adolescenţa multor generaţii. Totuşi, creaţia sa reprezentativă este, fără doar şi poate, ecranizarea romanului „Răscoala“, al lui Liviu Rebreanu, prin intermediul căreia a intrat pe lista scurtă a cineaştilor români premiaţi la Cannes.

În toată cariera sa n-a avut decât trei filme care n-au atins milionul de spectatori în cinematografe şi, spre deosebire ceilalţi colegi, a reuşit să scoată pe piaţă două filme care au reuşit această performanţă şi după 1990, „Miss Litoral“ şi „A doua cădere a Constantinopolului“, care au adunat 1.387.903, respectiv 1.319.161 de bilete vândute. Unul dintre titlurile de referinţă din filmografia lui Mircea Mureşan este „Horea“, peliculă în care au strălucit Ovidiu Iuliu Moldovan (Horea), Şerban Ionescu (Cloşca) şi Radu Beligan (Contele Iancovich). Filmul, realizat de Casa de Filme nr. 4, a avut premiera la 5 noiembrie 1984.

„După ce terminase seria «Ardelenilor», subiecte cu succes la public, Titus Popovici luase o pauză. Eu invocasem încă de câţiva ani datoria noastră ardelenească să-i cinstim în filme pe Avram Iancu şi pe Horea. Pentru că în toamna lui 1984 se împlineau 200 de ani de la răscoala lui Horea, am început o vastă documentare împreună cu Titus, inclusiv la muzeele de istorie din Budapesta. Căutam pentru scenariu o formulă narativă potrivită unui eveniment istoric de amploarea răscoalei din 1784, dar nu e lega nimic...Atunci am convenit să deschidem naraţiunea cu un efect «ex-abrupto» la Viena, localizare şi la curtea imperială. Titus, cu talentul şi dexteritatea lui, a terminat scenariul spre finele anului 1982, eliminând multiple personaje secundare şi subliniind rolul lui Iancovich. S-a aprobat fără mari comentarii. Am scris decupajul regizoral şi în februarie 1983 am intrat în producţie“, a povestit Mircea Mureşan.

Titus Popovici, sponsor al filmului

Devizul aprobat? 9 milioane de lei, o sumă foarte mică pentru un film istoric de anvergură. „Producţia necesita sute de uniforme de militari, zeci de nobili la şedinţa masonică de la Viena. Recuzita: arme, circa 350 de puşti şi tunuri funcţionale ca efect de tragere, un escadron de husari. Echipa de producţie şi directorul filmului, după ce au studiat extrasele complete, au calculat un nou deviz, în valoare de 14 milioane de lei. Bineînţeles, au început discuţii aprinse cu direcţia administrativă de la Buftea, care nu înţelegea importanţa şi nu se interesa de amploarea filmului. Cerea tăieri din cheltuieli şi atât! Am redus numărul soldaţilor la 250, costumele şi armele, ca să ajungem la 12 milioane şi jumătate. Nu s-a aprobat! Am eliminat şi escadronul de husari şi am mai redus devizul până la 11.750.000 de lei. Mai jos de atât, am declarat, refuz orice sărăcire a filmului. Constantin Pivniceru, directorul de la Buftea, aşa mic cum era, s-a ridicat de la biroul lui masiv de nuc: «Se suspendă producţia!» Deşi cam peste mână, am reuşit să apelez la vicepreşedintele Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste, Ion Traian Ştefănescu, care, spre onoarea lui, a telefonat la Buftea: «S-au spus 9 milioane? Se aprobă 11.750.000» Aşa am putut să începem filmul. Vivi Drăgan Vasile a reuşit să filmeze şi câteva cadre ilustrative la Viena, cele din pregeneric, sponsorizate de Titus Popovici din economiile lui!“.

Interioarele au fost filmate la Buftea şi la Palatul Cercului Militar Naţional, adaptat ca să semene cu Palatul Imperial Schönbrunn din Viena. Exterioarele le-am filmat în special în judeţele Alba şi Sibiu, iar ţăranii au acoperit în mare parte necesarul de figuraţie. Rămânea însă o mare problemă nerezolvată. Scena tragerii pe roată a lui Horea şi Cloşca, reconstituire care s-a filmat chiar pe locul denumit astăzi „Câmpul lui Horea“ din Alba Iulia.  „Pentru a înspăimânta pentru totdeauna iobagii români, cancelaria imperială de la Viena a dispus ca în ziua execuţiei sinistre să fie trimişi câte şase ţărani din fiecare sat al comitatelor Hunedoara, Alba şi Sibiu, trei bătrâni şi trei tineri, fără să li se spună de ce. Se ştie din documentele istorice că au fost aduşi mii şi mii de ţărani. Numai în comitatul Hunedoara s-au consemnat 2.515 ţărani din 419 sate. Şi atunci, s-a pus problema: Noi de unde îi aducem la filmare? Şi cu ce costuri? Am aflat că la Alba era prim-secretar o veche cunoştinţă din Sibiu, mare amator de teatru şi film. M-am dus imediat la el: Avem nevoie de figuraţie, cam 8 - 10.000 de oameni! Nici mie nu-mi venea să cred ce-i spuneam. A tăcut, după care a spus: «Mă gândesc, o zi-două. Dau un semn» Până la urmă i-a luat la telefon pe primarii din judeţ şi a trimis toate autobuzele oraşului, într-o duminică, ca să adune lumea la filmare. Şi au venit de bunăvoie, când au auzit despre ce e vorba. Îmbrăcaţi în straie tradiţionale,., cu pită şi slană în traistă, cu butelcuţele de tărie... Au fost ore-n şir de filmare, dar nu s-a plâns nimeni nici de frig, nici de oboseală. La sfârşit, le-am mulţumit, iar ei au răspuns cu chiote şi aplauze prelungite. A fost ultima mare secvenţă a filmului“, a povestit Mircea Mureşan.

Premiera filmului a avut loc la „Patria“, iar în februarie 1985, cu ocazia împlinirii a două secole de la execuţie, s-a organizat o nouă proiecţie de gală, la Sala Palatului din Capitală. „Sala a fost arhiplină. Îmi amintesc reacţia de la scena în care Horea, deţinut în subteranele cetăţii din Alba Iulia, discuta cu fiul său. «Tată, am vrut să te împuşc, să scapi de chinurile care te aşteaptă» «Nu fiule, să n-o faci...Eu vreau să-mi împlinesc soarta...Voi, de-acum încolo, doar să mă pomeniţi uneori, dar nu prea des..» «De ce nu prea des, tată?» «Să nu se ieftinească...» La finalul acestor replici, s-a iscat rumoare în sală...Sigur, ultima replică a lui Horea e la fel de valabilă şi în zilele noastre“, a povestit Mircea Mureşan.

Un rol în amintirea tatălui său

Interpretul lui Horea, Ovidiu Iuliu Moldovan (1942 - 2008) s-a născut într-un sat cu nume simbolic, Vişinelu, din Clujul interbelic, astăzi judeţul Mureş, unde revenea de câte ori îi oferea răgaz tumultul vieţii teatrale bucureştene. Tatăl său, Iuliu Moldovan, de la care şi-a împrumutat al doilea prenume pentru a se distinge în lumea actoricească, dar, mai ales, pentru a păstra vie memoria tatălui, se trăgea din neamurile lui Bariţiu şi Raţiu, memorandişti celebri preocupaţi de soarta Transilvaniei, după cum mărturisea în unele interviuri însuşi actorul. Mama sa, Marta Moldovan, greco-catolică, a fost învăţătoare. Absolvent al Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, promoţia 1964, la clasa profesorilor A. Pop Marţian şi Octavian Cotescu, Ovidiu Iuliu Moldovan mărturisea că rolul pe care i l-a oferit Mircea Mureşan i-a fost unul dintre cele mai dragi ale carierei: „L-am iubit pe Horea pentru că a reprezentat o personalitate emblematică pentru istoria Transilvaniei. Pentru mine e cu atât mai important ţinând cont că tatăl meu, Iuliu Moldovan, a fost unul dintre martirii transilvăneni, adică unul din cei 40 de români care, împreuna cu 130 de evrei, au fost împuşcaţi în 1944 de către trupele de ocupaţie horthyste. Asta s-a întâmplat la 15 kilometri de Sărmaşul de Câmpie, un orăşel aflat pe-atunci în judeţul Cluj. Cam cu patru ani mai înainte se petrecuseră masacrele de la Moisei, de la Ip şi de la Trăznea. Mama mea, Marta Moldovan, a îndurat cu stoicism lunile şi anii care au urmat uciderii mişeleşti a tatălui meu şi a celorlalţi martiri români“.

Muzicianul Elian şi piloţii care au zburat...în Turcia

Mircea Mureşan a terminat Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti în anul 1955, fiind angajat imediat în cadrul Centrului de Producţie Cinematografică Bucureşti, ca asistent regie, având un salariu de încadrare de 656 de lei. „Edgar Alian, cunoscut muzician, teoretician, om de cultură, fusese numit - probabil trimis de Partid - director economic la tânărul studio din Buftea. Pentru efecte de vânt, la filmări, cineva a avut ideea să obţină de la armată două avioane vechi de şcoală. Motoarele funcţionau perfect. Elicele produceau un curent de aer puternic. Nu se punea însă problema unor zboruri. Au fost angajaţi doi foşti piloţi, debarcaţi din armată, pentru întreţinere. Foştii ofiţeri au întocmit un deviz de cheltuieli. Unul dintre capitole se numea «revizia planurilor». Elian a semnat devizele fără să pună vreo întrebare. Piloţii au revizuit planurile, adică aripile unuia dintre avioane. Şi au zburat...în Turcia. Definitiv! Bineînţeles, a ieşit un scandal monstru. Partid, miliţieni, securişti, toţi pe capul semnatarului Elian. «Am crezut că e vorba de nişte planuri de-ale lor, desenate», s-a apărat el. A scăpat destul de ieftin, fiind «zburat» doar din funcţia de director. A rămas toată viaţa critic muzical...“, şi-a reaminit, amuzat, regizorul Mircea Mureşan.

Preşedinte pentru o noapte la Asociaţia Cineaştilor

Înfiinţată în anul 1963, Asociaţia Cineaştilor, actuala Uniune a Cineaştilor din România a fost condusă mai întâi de regizorul Victor Iliu. După moartea acestuia, au urmat câţiva ani de interimat până în anul 1974, când au fost organizate noi alegeri pentru alegerea preşedintelui. „Sala «Studio» era neîncăpătoare. Au fost două zile de discuţii, dezbateri aprinse, proiecte, statute...Alegeri libere, vot secret. Cu o mare majoritate de voturi, am fost ales preşedinte. Vicepreşedinţi au fost aleşi Ioan Grigorescu şi Marcel Bogos, plus alţi opt membri în Consiliu. A doua zi dimineaţă, a venit de la Comitetul Central decizia de avizare a scrutinului: preşedinte - Ion Popescu-Gopo, vicepreşedinţi - Mircea Mureşan şi Ioan Grigorescu. Din coada listei, Gopo trecuse fruntaş. Decizia era semnată de celebrul Dumitru Popescu - «Dumnezeu». Situaţia s-a perpetuat până în 1989“, a povestit venerabilul cineast.