„Din culisele cinematografiei“. Cum l-a scos din schemă Jean Georgescu pe celebrul Grigore Vasiliu-Birlic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Filmul „O noapte furtunoasă“, prima transpunere cinematografică a universului comic al lui Ion Luca Caragiale, avut premiera la 22 martie 1943, la cinematograful bucureştean „Aro“. Deşi l-a chemat la probe, realizatorul Jean Georgescu nu i-a mai oferit niciun rol îndrăgitului comic Grigore Vasiliu-Birlic, dar l-a distribuit în schimb pe fratele acestuia, Vasile Vasiliu-Falti.

„O noapte furtunoasă“ rămâne şi astăzi, la 74 de ani de la premieră, unul dintre cele mai apreciate filme româneşti din toate timpurile. În perioada interbelică, un singur regizor a realizat un film inspirat din operele lui Ion Luca Caragiale, Alexandru Ştefănescu, care a scos pe piaţă, în 1931, pelicula „Leiba Zibal“, adaptare liberă după nuvela „O făclie de Paşti“. Ulterior, Ion I. Cantacuzino, medic psihiatru şi pionier în critica cinematografică, fiu al prinţului Ioan Cantacuzino şi al cunoscutei actriţe Maria Filotti, se gândise să ecranizeze „O noapte furtunoasă“. A scris un scenariu şi a fost la un pas să-l invite pe René Clair ca să-l regizeze, dar izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial i-a dat planurile peste cap. Între timp, Ion I. Cantacuzino, devenit director al Oficiului Naţional al Cinematografiei, s-a intersectat din această postură cu regizorul Jean Georgescu, cel care avea în palmares patru pelicule realizate în Franţa, ţară în care a trăit între 1929 şi 1939.

„A fost formidabil. Abia venisem de la Paris, n-aveam ce lucra, mă gândeam să fac ceva foarte de-al nostru, am scris scenariul, cineva i l-a arătat lui Cantacuzino. Într-o zi, ne întâlnim la «Café de la Paix», şi-mi spune: «Ştii, scrisesem şi eu un scenariu după «Noaptea furtunoasă», dar al dumitale e mai bun. De ce ai nevoie ca să-l turnezi?» A comandat lămpi speciale, a chemat un operator din Franţa (n.r: Gérard Perrin), un machior din Berlin (n.r: soţii Stuhr), eu l-am găsit pe Norris (n.r: Ştefan Norris) refugiat din Polonia, am construit un travelling, ne-am apucat de lucru“, povestea Jean Georgescu într-un interviu publicat în numărul din februarie 1977 al revistei „Cinema“.

„Filmam într-un decor şi apoi aşteptam până îl dărâmau şi-l construiau pe celălalt“

Filmările s-au desfăşurat între 12 ianuarie - 22 august 1942, după o pregătire prealabilă de aproximativ opt luni. „Am studiat cu înverşunare la Academie ziarele vremii, manuscrise, fotografii. I-am pus în braţe lui Aurel Jiquidi fotografiile şi i-am zis: «Fă-mi schiţele de costume». Am discutat şi cu Emil Bobescu şi am găsit muzica şi cupletele pentru «Iunion». Acel «Tara-bum-Bara» avea un sens: o companie franceză lansase şampania «Bara», iar nemţii preluând brevetul au dat lui Paul Milke să facă cupletul-reclamă care suna aşa: «Tara-tara-bum! Bara!» nu aşa cum l-au cântat apoi fără noimă, în unele spectacole: «Tara-ra-bimbi-riri»“, explica Jean Georgescu în acelaşi interviu. Ca fapt inedit, filmările au fost realizate aproape într-un platou de 200 de metri pătraţi, din pricina strictului camuflaj existent în timpul războiului. „Doar câteva exterioare am filmat ziua prin cartierul Văcăreşti. Filmam într-un decor şi apoi aşteptam până îl dărâmau şi-l construiau pe celălalt. La exterioare a trebuit să renunţ. Camuflaj, clopotele mitropoliei în caz de vizite nocturne. Trebuia să fac o scenă venind de la tribunal, după ce a divorţat Ziţa, în tramcar. Pe o stradă pietruită, vai de capul ei, şi cu un violonist sau doi alergând după tramcar, cântând cu viorile lor. A trebuit să tai. Se petrecea noaptea şi nu aveam cum să filmez cu reflectoare din pricina camuflajului. Costa de altfel şi mult să pavez o stradă pentru această scenă“, mărturisea ulterior regizorul. Din distribuţia filmului au făcut parte Alexandru Giugaru (Jupân Dumitrache), Ştefan Iordănescu-Bruno (Nae Ipingescu), George Demetru (Chiriac), Radu Beligan (Rică Venturiano), Maria Maximilian (Veta), Florica Demion (Ziţa), Gheorghe Cipirian (Lică Ţîrcădău) şi Miluţă Gheorghiu (I.D. Ionescu). Printre cei refuzaţi de Jean Georgescu s-a numărat şi Grigore Vasiliu-Birlic, care era deja un nume de primă mână în epocă! Însă regizorul i-a oferit un rolişor fratelui acestuia, sculptorul Vasile Vasiliu-Falti, care a interpretat un gardist.

„Ăsta-i «maţe fripte, coate goale», acesta-i ce-mi trebuie“

„Distribuţia într-un film este partea cea mai dificilă. De făcut oricine poate face un film. Dar cinematograful este o ştiinţă. Trebuie să ştii ce-i place publicului, trebuie să-i cunoşti pulsul, să ştii ce gândeşte lumea, să ştii spă faci un decupaj de aşa natură încât pe cutare actor să-l avantajezi sau nu …Vreau să spun deci că distribuţia intră în această catagorie a ştiinţei cinematografice. Ajungi să o ştii foarte târziu şi nici atunci nu ştii nimic. Ţi se pare că o ştii. Am început să fac probe. Cea mai dificilă probă pentru mine a fost Ziţa şi Veta. Eu am vrut să semene. Era uşor, nu? Mai întâi am vrut să le iau pe Lulu Nicolau şi Gica Zaharia. Semănau. Sau pe Florica Demion, care pe atunci era o mare vedetă de teatru şi pe Elvira Godeanu. Şi ele semănau. Dar Godeanca, cum îi spuneam eu, n-a mai putut să turneze. Mă hotărâsem la Florica Demion, dar trebuia s-o caut pe Veta. Am tot căutat până am ajuns la cinematograful, pe atunci «Marna», unde juca trupa lui Titi Mihăilescu. Şi unde juca o actriţă pe nume Maria Maximilian, pe care o ştiam de tânăr când juca la «Franklin». Lumea era înnebunită după ea. Era drăguţă, blondă, avea o voce puţin nazală. Începe revista. La un moment dat o văd intrând în scenă pe Maria Maximilian îmbrăcată în negru de sus până jos cu mâna în şold. Sala izbucneşte în aplauze. Vine în faţa rampei, se uită la lume lung şi zice: «Mucles!». Vă închipuiţi cum a mers «muclesul» acesta acolo în Matache Măcelaru. Asta e, zic. Are nerv. Pe da altă parte era şi cristalină. Veta mea ştii cum e, ruşinoasă. Am chemat-o la probe. Avea o figură candidă, o voce care era şi nu era de mitocancă. Trebuia să interpreteze o scenă în care Chiriac o săruta. Vedeam că era pe acolo şi un medic ofiţer care se tot uita când făceam probe. După ce i-am spus că a reuşit la probe, Mariusica Maximilian îmi spune că nu poate să joace în film că nu o lasă logodnicul: «A văzut că mă sărut cu Demetru şi nu mă lasă, e gelos…». Eram nenorocit. Abia o găsisem, acum ce mă fac. Insist. Nimic. O caut pe sora ei, actriţă şi ea, o rog să intervină. Nu ştiu ce s-a întâmplat că peste câteva zile vine sora ei şi-mi spune: «Gata. I-am dezlogodit». Asta s-a întâmplat cu Mariusica Maximilian. Pentru Rică Venturiano, după toate consiliile, l-am chemat mai întâi pe Birlic. Era un actor cunoscut. Mă gândeam că o să vină toată lumea să-l vadă. Dar pe urmă mi-am dat seama: cum o să-l iubească Ziţa pe el. Nu se poate. Trebuie să găsesc un băiat mai rafinat, mai...M-am dus atunci să văd un spectacol la Teatrul de pe Sărindar, Teatrul lui Iancovescu. Se juca o piesă cu Radu Beligan şi Marcel Anghelescu. Mi-a plăcut Beligan. Ăsta-i «maţe fripte, coate goale» zic, acesta-i ce-mi trebuie. Nu-i prea frumuşel, dar drăguţ şi tinerel era. L-am chemat. Perfect, nici o greşeală“, a povestit Jean Georgescu, cu lux de amănunte, într-un alt interviu, publicat de „Magazin Estival Cinema“, în 1983.

„Pe mine mă preocupă mai mult filmele pe care n-am apucat să le fac“

Ulterior, Jean Georgescu i-a oferit lui Grigore Vasiliu-Birlic câteva roluri principale, în scurtmetrajul „Vizita“ (1952), în „Directorul nostru“ (1955) şi în „Mofturi 1900“ (1965). De asemenea, în filmul „Două lozuri“ (1957), realizat până la urmă de Gheorghe Naghi şi Aurel Miheleş, Jean Georgescu îi rezervase rolul titular aceluiaşi Grigore Vasiliu-Birlic, care a şi jucat de altfel în film. „Pe mine mă preocupă mai mult filmele pe care n-am apucat să le fac. «Două lozuri», de pildă. Scrisesem un scenariu foarte bun, vroiam să-l filmez toamna, când e fum, ceaţă, dimineţile sunt umede, chivuţele zgribulite, vă imaginaţi ce atmosferă. Dar studioul vroia să-l facă primăvara ca să trimită filmul la Edinburgh. Pe mine nu mă interesa decât să iasă bine, aşa cum îl gândisem, cu Florica Demion în rolul nevestei lui Birlic, cu zarva din mahala când se află de loz, cu oamenii ce promit dotă fetelor şi dau petreceri în contul câştigului. Studioul a oferit scenariul lui Haralambie Boroş. El a refuzat: «Ăsta-i un film pentru Jean Georgescu». S-au găsit alţii să-l facă, cunoaşteţi“, mărturisea, cu regret, Jean Georgescu în acelaşi interviu din februarie 1977. Pe de altă parte, în filmul „Telegrame“ (1960), proiect iniţiat tot de către Jean Georgescu, regizorul avea de gând să nu-l distribuie deloc pe Grigore Vasiliu-Birlic. Atât decupajul regizoral, cât şi distribuţia propusă au fost refuzate de conducerea cinematografiei, iar cineastul a fost dat pur şi simplu aruncat în stradă, în condiţiile în care i s-a desfăcut şi contractul de muncă. Pe lângă revolta actorilor consacraţi nedistribuiţi în film, regizorul a avut de furcă şi cu nemulţumirile scenaristului Mircea Ştefănescu, care era nemulţumit de modificările operate de Jean Georgescu. De altfel, în dosarul acestuia de urmărire, aflat în arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii există mai multe note informative, în care mai multe surse arată, în urma unor discuţii pe care le-ar fi purtat cu Jean Georgescu, că acesta era convins de faptul că Grigore Vasiliu-Birlic l-ar fi „turnat“. Filmul „Telegrame“ a fost preluat ulterior tot de cuplul Aurel Miheleş - Gheorghe Naghi, iar distribuţia, cu Birlic în frunte, a fost una de excepţie, iar pelicula a făcut parte din selecţia oficială a Festivalului Internaţional de Film de la Cannes din 1960, fiind nominalizat la „Palme d’Or“, trofeu adjudecat de filmul „La Dolce Vita“ al lui Federico Fellini.

471 de actori şi figuranţi a utilizat Jean Georgescu la „O noapte furtunoasă“, peliculă încheiată după 64 de zile de filmare

„Este convins că cel care «i-a făcut-o» este Birlic“

Primeşte: Lt. Col. Olimpiu A.    Strict Secret
Sursa: „George“      Exemplar nr. 1
Locul: Casa „13 decembrie“
Data: 16 noiembrie 1959

NOTĂ

În seara zilei de 4 noiembrie, pe la orele 22.00, pe strada Edgar Quinet, sursa s-a întâlnit cu Jean Georgescu, fost regizor la Cinematografie. După ce a declarat că este foarte bucuros că se vede cu sursa la întrebarea ce mai face a răspuns: „Aş minţi dac-aş spune că e bine!“. Apoi a început să se lamenteze că s-au împlinit şapte luni de când a fost dat afară din cinematografie şi că în acest interval şi-a vândut aproape toate lucrurile din casă (...) Jean Georgescu a spus apoi că a făcut un memoriu la forurile superioare, dar n-a primit până astăzi niciun rezultat. Tot fără nuciun rezultat au rămas şi încercările sale de a monta un spectacol la circ sau la un teatru din provincie. Apoi Georgescu a spus că l-a văzut de câteva ori pe Iancovescu, dar l-a ocolit. Şi a adăugat că este convins că cel care „i-a făcut-o“ este Birlic, care este supărat pe el că nu l-a distribuit în filmul „Telegrame“. El a subliniat că nimeni altul decât Birlic a fost acela care s-a dus la Minister şi l-a denunţat că este un duşman al regimului, pentru ca să i se ia filmul şi să fie repartizat altui regizor care să-l distribuie pe el în rolul principal. În continuare, Georgescu a spus că nu mai pune în viaţa lui piciorul la „Capşa“, deoarece de acolo i se trage totul, de la masa lui Iancovescu şi Ştefănescu „Goangă“ care nu-şi ţineau niciodată gura. Încercarea lui de a se detaşa de acest grup şi de a sta singur la masă a venit prea târziu (...)

(C.N.S.A.S. Fond „I“, dosar nr. 5029, vol. 1, f. 119-120)

Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite