„Din culisele cinematografiei“. Cum i-a pus scriitorul Eugen Barbu pe ştabii din televiziune cu botul pe labe: „Parcă era stăpânul între servitori“

„Din culisele cinematografiei“. Cum i-a pus scriitorul Eugen Barbu pe ştabii din televiziune cu botul pe labe: „Parcă era stăpânul între servitori“

Eugen Barbu

Producţia serialului „Un August în flăcări“ a fost marcată de o stare conflictuală permanentă între scenaristul Eugen Barbu, regizorii Alexandru Tatos şi Dan Piţa, şi conducerea Televiziunii Române, care s-a arătat la un moment dat nemulţumită de calitatea dramaturgiei. Până la urmă, câştig de cauză a avut Barbu, care a reuşit să-i schimbe pe realizatori şi şi-a impus cu fermitate punctul de vedere în faţa producătorilor.

Succesul primului serial de televiziune realizat în România, „Urmărirea“ (regia Radu Gabrea), realizat de Studioul de Film al Televiziunii Române şi difuzat începând cu 25 noiembrie 1971 i-a determinat pe scenariştii Eugen Barbu şi Nicolae Paul Mihail să scrie imediat o continuare, idee care a fost îmbrăţişată şi de conducerea postului. Devizul a fost unul destul de generos, de 20 de milioane de lei, iar pentru realizare a fost semnat un contract între Televiziunea Română şi Centrul de Producţie Cinematografică din Buftea la 12 iunie 1972.

Fiecare dintre cele 13 episoade ale noului serial a fost programat să aibă 52 de minute, iar filmările s-au realizat pe peliculă alb-negru ORWO. Acţiunea era plasată în vara anului 1944, iar scenariul a preluat o parte dintre personajele din „Urmărirea“, precum Mizdrache, şeful Siguranţei (Toma Caragiu), Gerda Hoffmann (Marga Barbu), Claudia (Vasilica Tastaman) şi inspectorul Teică (Aristide Teică). Roluri principale au avut şi Florin Piersic (Tiberiu Danacu, alias Armand Sachelarie), Liviu Ciulei (ministrul Ionescu-Tismana), Violeta Andrei (doamna Robescu) şi Cornel Coman (Tronaru), dar din distribuţie au făcut parte inclusiv nume ca Ovidiu Iuliu Moldovan, Szoby Cseh, Sergiu Nicolaescu, Aimée Iacobescu, Zephi Alşec, Ioana Bulcă, Peter Paulhoffer, Amza Pellea, Christian Maurer, George Constantin sau Emilia Dobrin.

„Nemţii din filmul nostru sunt foarte caraghioşi. Nu ştiu unde găsesc asistenţii asemenea caricaturi“

Primul tur de manivelă s-a dat la 15 ianuarie 1973, iar filmările au continuat pe tot parcursul anului şi în prima jumătate a anului următor. Vara lui 1973 a fost marcată de o permanentă stare conflictuală între regizorii Dan Piţa şi Alexandru Tatos şi scenaristul Eugen Barbu, care a avut „ceva de împărţit“ şi cu cei din conducerea Televiziunii Române. Barbu a încercat să-i înlocuiască pe Dan Piţa şi pe Alexandru Tatos fie cu Vladimir Popescu-Doreanu, fie cu Radu Gabrea. Până la urmă, schimbarea s-a petrecut în primăvara anului 1974, când ultimele şapte episoade au fost filmate de Radu Gabrea şi Doru Năstase, luându-se în calcul şi ipoteza realizării a două lungmetraje pentru marele ecran, prin comasarea episoadelor serialului.

În paginile jurnalului său, publicate post-mortem, Alexandru Tatos a descris cu lux de amănunte culisele realizării acestui serial. „Nemţii din filmul nostru sunt foarte caraghioşi. Nu ştiu unde găsesc asistenţii de regie asemenea caricaturi (ieri era un ţăran bătrân, să mori de râs!). Apoi, când îi vezi cum mişcă şi cum acţionează - ar putea fi o superbă parodie (Nu mai vorbesc că unul dintre ofiţeri este actorul Z. Alşec, evreu). În ce hal a ajuns să fie arătată armata care a chinuit lumea! Cred că asta e pedeapsa cea mai mare pe care ar putea-o căpăta pentru faptele lor: să se vadă în acest film!“, nota Alexandru Tatos la 5 iunie 1973.

„În «Săptămâna» de vineri, 29 iunie, Eugen Barbu deschide atacul public împotriva noastră. Într-un interviu acordat uneia dintre slugile sale - Radu Georgescu - se dă tare la noi. Într-un interviu dat cu o săptămână în urmă, Liviu Ciulei critica scenariile serialului, calitatea lor. Şi-atunci, Barbu găseşte ţapii ispăşitori: noi i-am stricat scenariul. Sunt curios cum o să se rezolve acest conflict. Nu m-ar mira dacă, peste un timp, acelaşi E.B. ne-ar lăuda sau ne-ar da un premiu“, mai scria Tatos la 2 iulie 1973, dezvăluind conflictul care începuse să ia amploare.

„S-a reproşat că aceste episoade nu reprezintă măreţia luptei care a dus la insurecţie“

Ulterior, vizionările celor şase episoade realizate în decursul anului 1973 au produs şi alte momente hilare. „Discuţiile în urma vizionării au fost extrem de comice: s-a discutat despre alt film! În general, s-a reproşat că aceste episoade nu reprezintă măreţia luptei care a dus la insurecţie, că nu sunt plasate în epocă, comuniştii şi acţiunile lor nu sunt semnificative, că nemţii ocupă un loc prea mare în economia serialului, etc. Ca şi cum conducerea Televiziunii lua pentru prima oară contact cu subiectul şi scenariile filmului. De fapt, toate obiecţiile priveau scenariul şi pentru prima oară aceşti tovarăşi au avut curajul sau au fost obligaţi să-şi spună părerea. Totul avea aerul unei lupte subterane, în care se căuta să se plătească poliţe şi să fie lucraţi unul şi altul. În special împotriva lui Barbu şi Saizescu. Din păcate, toate astea se fac pe spinarea noastră, care am muncit ca nişte robi la acest serial. Barbu a ales calea cea mai bună: n-a venit! Aşteaptă, desigur, să vadă care sunt obiecţiile, pentru ca apoi să reacţioneze: bineînţeles, ne va găsi pe noi ţapi ispăşitori. Serialul se află, deci, într-un mare impas: cum va ieşi, care va fi soluţia, greu de prevăzut. Pentru că ceea ce s-a discutat duce la alt film. Cum e posibil să se petreacă asemenea lucruri?“, nota cineastul la 11 noiembrie 1973.

„Barbu a făcut dovada, încă o dată, a mojiciei şi chiar a murdăriei sale. Modul la care discuta despre Năstase era abject - ca un şantajist ordinar“

„Ieri am avut vizionare cu Barbu, care a văzut primele episoade. În afară de câteva observaţii, mai ales la episodul II, i-au plăcut foarte mult. Tot conflictul s-a stins, ca şi cum n-ar fi fost nimic. Mă îndoiesc că a reacţionat aşa din onestitate, în faţa unui material care i-a plăcut, ci atacul conducerii Televiziunii l-a obligat să adopte această cale. Acum este pus în situaţia să-şi apere filmul - propriul său scenariu a fost atacat în structura sa. Fireşte, a făcut dovada, încă o dată, a mojiciei şi chiar a murdăriei sale. Modul la care discuta despre Năstase, preşedintele TV, era abject - ca un şantajist ordinar. Ce curios se schimbă balanţa relaţiilor, într-o lume mânată de interese şi lipsită de probitate. Imediat - mai mult sau mai puţin declarat - s-a format o coaliţie împotriva lui Năstase. Nici noi, măcar, n-am protestat la calificativele aduse acestuia. De fapt, acest om nu ne-a făcut nimic. Nici măcar bine. Cu toate asigurările lui Barbu, situaţia serialului nu cred că s-a limpezit. S-a stârnit prea mult praf ca să se şteargă atât de lesne. Vor urma, probabil, contrareacţiile. Acum vom vedea cât de tare este Barbu. Au fost, desigur, şi momente comice. De câteva ori Barbu ne-a întrebat despre personajele din serial, ca şi cum noi le-am fi conceput. De asemenea, câteva dintre propunerile pe care i le-am făcut încă de acum un an de zile s-a găsit să le facă el acum. Barbu vrea să facă şi un lungmetraj. În ceea ce mă priveşte, mi-ar rezolva problemele materiale pe un an de zile. Există o agitaţie în aer, o stare de nervozitate, care se simte la toată lumea. Bineînţeles, din cauza situaţiei în care ne găsim. Ieri am avut un incident cu un om bătrân, care exprimă cât se poate de bine cât de necontrolat procedez în unele situaţii. Am aruncat nişte bilete de tramvai pe jos şi omul mi-a atras atenţia pe un ton puţin reverenţios. În loc să-mi văd de treabă, m-am luat la harţă cu el şi l-am înjurat. Dan, care era cu mine, nici el n-a fost mai înţelept“, dezvăluia Alexandru Tatos patru zile mai târziu.

Lucrurile s-au tranşat însă destul de rapid în favoarea lui Eugen Barbu, care a făcut o adevărată demonstraţie de forţă în şedinţa din 21 noiembrie 1973: „Şedinţa pentru discutarea scenariului - care nu s-a purtat în prezenţa lui Burtică, aşa cum s-a anunţat - a fost de-un comic fără seamă, întrecând tot ce mi-aş fi putut imagina. Barbu i-a pus cu botul pe labe, a vorbit numai el, aproape că i-a făcut incapabili şi proşti. Parcă era stăpânul între servitori, cu toţii se grăbeau să retracteze cele spuse în urmă cu o săptămână, să minimalizeze obiecţiile pe care ei înşişi le făcuseră, ca nu cumva să-l supere pe Barbu. Dacă nu l-aş cunoaşte foarte bine, m-aş umple de admiraţie pentru el: a spus o serie de lucruri care ne stau la inimă. Mi-am dat seama încă o dată că totul e posibil atunci când - cum spunea Toma C. - nu există niciun criteriu. Câştigă cel mai puternic. E foarte trist...Barbu a adus vorba - de fapt a dat ordin - ca să se facă două (nu unul!) lungmetraje din materialul filmat de noi. Dacă se ţine tare pe poziţie - şi se pare că are tot interesul - va obţine câştig de cauză, ceea ce nouă ne prinde foarte bine. Faţă de noi s-a purtat nesperat de bine. A spus că a venit «să se mănânce», dar materialul e foarte bun şi l-a obligat să-şi schimbe părerea. Nu ştiu dacă la mijloc e chiar cinstea. Sigur că acum i-ar fi fost foarte lesne să acrunce cu noroi în noi şi toată lumea ar fi fost mulţumită să ne găsească ţapi ispăşitori. Cu puterea sa - pe care am văzut cu ochii mei că o are - ne-ar fi fost foarte greu să ne facem dreptate. Pe de altă parte, interesul său este să iasă serialul şi, atunci, nu mai folosea la nimic să dea în noi“. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările