„Din culisele cinematografiei“. Cum au fost recreate războaiele lui Ştefan cel Mare pe marele ecran: „«Fraţii Jderi» m-a scăpat de armată!“

„Din culisele cinematografiei“. Cum au fost recreate războaiele lui Ştefan cel Mare pe marele ecran: „«Fraţii Jderi» m-a scăpat de armată!“

Gheorghe Cozorici, Sebastian Papaiani, Ştefan Velniciuc

Mircea Drăgan a reuşit să realizeze, cu doar jumătate din banii cheltuiţi anterior pentru „Mihai Viteazul“, două dintre cele mai vizionate pelicule autohtone din toate timpurilor, „Fraţii Jderi“ (1974) şi „Ştefan cel Mare - Vaslui 1475“ (1975). Peste 30.000 de oameni au participat la filmarea parastasului de 40 de zile al eroilor bătăliei de la Vaslui, aceasta fiind cea mai importantă scenă de masă realizată în cinematografia românească.

Ştiri pe aceeaşi temă

Un film despre viaţa lui Ştefan cel Mare s-a aflat în planurile cinematografiei româneşti încă din 1942. La Arhiva Naţională de Filme există textul decupat al unui scenariu scris de Camil Petrescu, a cărui acţiune e plasată în epoca marelui domnitor. Având în vedere faptul că ţara era în război, este lesne de înţeles de ce filmul nu s-a mai făcut. Anii au trecut, regimul s-a schimbat, iar subiectul a fost pus din nou pe tapet în cadrul şedinţei Comisiei Ideologice a Comitetului Central al Partidului Comunist Român din 23 mai 1968.

Printre proiectele dezbătute, din categoria „filme inspirate din trecut“, figura şi „Ştefan cel Mare“, alături de de alte titluri precum „Nicolae Bălcescu“, „Unirea Principatelor Române“, „Avram Iancu“ sau „Horia, Cloşca şi Crişan“. În acest sens, Studioul Cinematografic Bucureşti a şi contractat un scenariu scris de Horia Lovinescu, însă şi acest proiect a fost îngropat.

Grad de autenticitate ridicat, costuri mici

La începutul anilor ‘70, după reorganizarea cinematografiei, un regizor îndrăgostit de scrierile lui Mihail Sadoveanu, Mircea Drăgan, venea cu propunerea ecranizării romanului „Fraţii Jderi“. Proiectul i s-a aprobat, mai ales că exista precedentul „Neamul Şoimăreştilor“, peliculă care încă făcea furori în cinematografe la momentul respectiv. Dacă pentru „Mihai Viteazul“ se cheltuiseră, cu doar câţiva ani în urmă, 44.000.000 de lei, pentru „Fraţii Jderi“ s-au pus la dispoziţie, într-o primă fază, doar 7.200.000 de lei! Pelicula a intrat în producţie la 15 decembrie 1972, iar filmările au început la 11 mai 1973, la Mănăstirea Neamţ. De altfel, regizorul afirmase încă de la început, într-o notă adresată conducerii cinematografiei: „Toate interioarele şi exterioarele vor fi filmate în cadrul unor decoruri naturale (Mânăstirea Neamţ, Putna, Cetatea Neamţului, Hanu-Ancuţei care a fost reconstruit, etc.), ceea ce va duce la un grad deosebit de autenticitate şi evident la costuri foarte mici. În ceea ce priveşte scena de masă cu care debutează filmul, primirea lui Ştefan cel Mare la Neamţ, intenţionez să o filmez «pe viu», la una din tradiţionalele serbări populare care se ţin anual în Moldova. Ţinând seama de aceste considerente, precum şi de experienţa pe care am dobândit-o la alte filme istorice, pot afirma că «Fraţii Jderi» va fi un film cu un cost excepţional de scăzut şi cu un mare coeficient de rentabilitate“. 

Totuşi, Dumitru Fermoagă, abilul director al Casei de Filme nr. 5, şi-a folosit cu succes talentul de negociator pentru a mări devizul. Într-o notă din 24 mai 1973, adresată Centralei „România-Film“, Fernoagă scria: „Deşi acest deviz aprobat era extrem de scăzut faţă de costurile reale ale unui film istoric, echipa şi l-a însuşit contând pe un sprijin consistent din partea organelor locale, pe o productivitate ridicată şi pe o anumită contribuţie a Televiziunii, în vederea realizării în paralel şi a unui serial TV. Întrucât serialul nu se mai face, iar costurile reale sunt de aproximativ 18.000.000 de lei, echipa solicită un deviz de 8.049.850 de lei la cheltuielile totale“. În realitate, ideea serialului de televiziune pe care regizorul Mircea Drăgan intenţiona să-l realizeze după scrierile lui Mihail Sadoveanu era cu totul alta, respectiv ecranizarea povestirilor cuprinse de scriitor în volumul „Hanu-Ancuţei“. Însă tertipul lui Fernoagă a avut succes, întrucât, până la urmă, bugetul real al filmului s-a ridicat la 9.397.000 de lei.

Distribuţia a fost una de zile mari, începând cu Gheorghe Cozorici (Ştefan cel Mare) şi continuând cu George Calboreanu (Nechifor Căliman), Geo Barton (Comisul Manole Păr Negru), Sebastian Papaiani (Ionuţ Jder), Iurie Darie (Simion Jder), Emanoil Petruţ (Nicoară Jder), George Motoi (Damian Jder), Florin Piersic (Cristea Jder), Ştefan Velniciuc (Alexăndrel Vodă), Alexandru Giugaru (Părintele Dragomir), Marcel Anghelescu (Iohan Roşu), Gheorghe Dinică (Dumitru Crivăţ) sau Colea Răutu (Grigore Gogolea). Între timp, au fost începute demersurile şi pentru aprobarea celui de-al doilea scenariu, „Oamenii Măriei Sale“, realizat pe baza volumelor doi şi trei ale romanului, al cărui punct culminant era reprezentat de bătălia de la Vaslui din ianuarie 1475. Filmul a intrat în producţie la 28 noiembrie 1973, concomitent cu terminarea filmărilor la „Fraţii Jderi“, iar primul tur de manivelă a avut loc la 15 ianuarie 1974. Cheltuielile totale s-au ridicat la 12.120.000 de lei, iar titlul a fost schimbat în „Ştefan cel Mare - Vaslui 1475“, având în vedere faptul că a fost lansat cu ocazia împlinirii a 500 de ani de la cea mai importantă victorie a domnitorului. Evident, personajele au fost cam aceleaşi, cu câteva excepţii. Violeta Andrei a intrat în rolul Mariei de Mangop, soţia lui Ştefan, iar o parte dintre actorii care jucaseră şi în „Fraţii Jderi“ au avut acum partituri diferite, Gheorghe Dinică a intrat în pielea lui Mahomed Cuceritorul, Colea Răutu l-a interpretat pe Soliman Paşa, iar Marcel Anghelescu pe George Amirutzes, dascălul de istorie al sultanului.

„Un atrăgător şi inedit film de capă şi spadă românesc“

Au existat destule voci care au criticat cele două filme pe motiv că n-ar respecta întocmai adevărul istoric. Însă scenariul respectă întocmai scrierile lui Mihail Sadoveanu, unde figura lui Ştefan cel Mare capătă dimensiuni mitice. „Textul scenariului pare să oscileze între un Ştefan - figură istorică, reconstituită ca spritualitate, ca acţiune, împreună cu epoca sa, şi un Ştefan - personaj de baladă, de basm; Sadoveanu a ştiut magistral ca din aceste două date ale structurii acestui personaj să obţină o sinteză artistică de mare forţă, prezentând un Ştefan asupra căruia aura mitologică are un copleşitor efect de rezonanţă în timp, de proiectare în permanenţă, în eternitate; cred că nici filmul nu trebuie să renunţe la a încerca, pe cât posibil, să obţină această sinteză, mai ales că există soluţia (sugerată în paginile romanului) prezentării lui Ştefan cel Mare ca o figură de fundal, pe care sunt proiectate, cu mijloacele unui excelent roman de aventuri medieval, întâmplări ai unor eroi principali sunt Jderii. Ar fi, de fapt, vorba de un atrăgător şi inedit film de capă şi spadă românesc, având ca punct permanent de referinţă, epoca şi personalitatea lui Ştefan cel Mare“, nota producătorul-delegat Lidia Popiţa într-un referat asupra asupra scenariului regizoral al filmului „Fraţii Jderi“.

„Aş filma întreaga carte, pagină cu pagină“

Mircea Drăgan a fost ajutat la scrierea scenariilor de către Profira Sadoveanu - fiica scriitorului, Valeria Sadoveanu - cea de-a doua soţie a scriitorului, respectiv de către Constantin Mitru - fratele Valeriei şi cel care a fost timp de decenii secretarul personal al lui Mihail Sadoveanu. Într-un interviu acordat revistei „Cinema“ şi publicat în numărul din iunie 1973, Valeria Sadoveanu mărturisea: „La scenariul primei serii au lucrat Profira Sadoveanu, Constantin Mitru şi regizorul Mircea Drăgan, iar la cel de-al doilea am înlocuit-o eu pe Profira. Şi după nişte luni de muncă intensă, mărturisesc că sunt la fel de îndoită ca în prima zi. Mă refer la această veşnică piatră de încercare a ecranizărilor. Oricum ai face, nu e bine. Dacă respecţi litera cărţii, nu e bine pentru că structurile literare nu sunt traductibile ca atare în structuri cinematografice. Dacă o încalci, în favoarea specificului cinematografic, iar nu e bine şi ţi se strigă: «Trădare». Soluţii perfecte nu cred că există. Tot ce pot să vă spun, şi vă rog să mă credeţi, este că am citit «Fraţii Jderi» de curând, cam a zecea oară, şi încă am găsit lucruri pe care nu le ştiam, nu le observasem. Totul e important şi selecţia, fie ea reuşită sau nu, este o muncă chinuitoare. Dacă ar fi după mine, aş filma întreaga carte, pagină cu pagină, exact aşa cum e scrisă. Dar ar ieşi un film de două zile, ceea ce nu se poate nici face, nici vedea. În orice caz, abia acum văd câtă dreptate am avut când m-am opus ani de zile oricăror prelucrări după scrierile lui Sadoveanu“. Constantin Mitru adăuga cu aceeaşi ocazie: „Ştefan cel Mare a fost o preocupare continuă pentru el. Ăsta este motivul pentru care ne-am permis să amplificăm rolul lui Ştefan. N-a fost însă uşor deloc. E aproape imposibil să adaugi, într-o lume alcătuită de Sadoveanu, vreo scenă sau vreun dialog. Orice vrei să introduci din afară, arată de parcă ai pune un petec alb pe un costum negru. Aşa că, practic, tot ce e adăugat e preluat din note şi din alte scrieri ale lui, ca de pildă, din «Vremuri de bejenie» pentru invazia tătarilor. Şi totul, absolut totul - în slujba portretului, a imaginii lui Ştefan cel Mare. Pentru că nu sunt deloc de acord cu acel obicei, devenit aproape tic astăzi, al demitizării. Vine cineva şi îşi ia, cu de la sine putere, dreptul de a povesti despre un mare personaj, despre un erou, că se certa cu nevasta, să zicem şi că-i plăcea vinul roşu cam prea mult. Cui foloseşte aşa ceva?“.

„Apus de soare“ trebuia să încheie trilogia

Regizorul Mircea Drăgan a intenţionat să realizeze, încă din anii ‘70, şi un al treilea film dedicat lui Ştefan cel Mare, „Apus de soare“, o ecranizare a piesei de teatru scrise de Barbu Ştefănescu Delavrancea, a cărei acţiune se petrece în ultimii ani de domnie ai voievodului. Pentru rolul principal era vizat George Calboreanu, cel care l-a interpretat pe Ştefan timp de decenii, pe scena Teatrului Naţional. Filmul n-a fost însă inclus în planul de producţie al cinematografiei până în 1989. Ulterior, Drăgan a fost foarte aproape de a-şi vedea visul împlinit prin intermediul unei colaborări cu studioul de film condus de celebrul actor rus Viaceslav Tihonov, însă şi acest proiect a căzut în ultimul moment. Ultima oară, „Apus de soare“ a la un pas de a fi realizat prin intermediul „Solaris Film“, studioul condus de către Dan Piţa, cu Ştefan Iordache în rolul domnitorului.

Şi tătarii au fost autentici

Întrucât nu a putut filma lupta de la Lipnic contra tătarilor, din 1469, chiar în localitatea de pe Nistru, aflată la momentul respectiv în Uniunea Sovietică, Mircea Drăgan a decis să reconstituie câmpul de bătălie la Dragomirna, în judeţul Suceava. Pentru un plus de autenticitate, tătarii din armata hanului Mengli Ghirai au fost interpretaţi chiar de reprezentanţi ai acestei minorităţi, chemaţi de regizor din Dobrogea şi cazaţi în casele gospodarilor din satul Mitoc Moldoveni. Dintre aceştia s-au remarcat Baiazid Bectemir şi Muctat Geangaitar. Atmosfera de pe platourile de filmare de la „Fraţii Jderi“ este surprinsă şi într-un reportaj publicat în numărul din septembrie 1973 al revistei „Cinema“: „Nechezat şi ziduri. Ziduri şi nechezat. Plăieşi în straie de sărbătoare. Ovaţii puternice, apropiate. Sub zidurile Putnei s-au strâns sute de ţărani să-l întâmpine pe «Vodă» Cozorici. «Vine Măria-Sa!» tună vestitorul în goana murgului şi oamenii se dau în lături cu pioşenie. Apare Ştefan cu plete-n vânt, pe un cal alb, nărăvaş, alergat cinci ore înainte ca să fie domolit. Cu câteva zile în urmă, un armăsar din herghelia figuraţiei trântise un cascador şi-l accidentase grav. «Un film foarte greu, cu scene de luptă, cu sute de figuranţi şi un singur regizor secund», ne spune răguşit de indicaţiile strigate pe obcinele Bucovinei, energicul Demetrios Sukas“.

Sadoveanu pe marele ecran

„Mitrea Cocor“ (1952, r. Victor Iliu, Marietta Sadova) - 3.740.835 bilete vândute
„Neamul Şoimăreştilor“ (1965, r. Mircea Drăgan) - 13.051.558 bilete vândute
„Baltagul“ (1969, r. Mircea Mureşan) - 5.111.388 bilete vândute
„Fraţii Jderi“ (1974, r. Mircea Drăgan) - 5.928.564 bilete vândute
„Ştefan cel Mare - Vaslui 1475“ (1975, r. Mircea Drăgan) - 7.372.294 bilete vândute
„Dumbrava Minunată“ (1980, r. Gheorghe Naghi) - 2.732.925 bilete vândute

„«Fraţii Jderi» m-a scăpat de armată“

Actorul Ştefan Velniciuc a interpretat şi el două roluri complet diferite în cele două pelicule, Alexăndrel Vodă în „Fraţii Jderi“, respectiv Ali-Beg în „Ştefan cel Mare - Vaslui 1475“.

„În 1973 îmi satisfăceam stagiul militar obligatoriu în Bucureşti când am primit ordin să mă prezint la Marele Stat Major, veste care a provocat o oarecare agitaţie în unitate. N-am ajuns acolo, ci la Buftea, unde am fost solicitat pentru o probă pentru rolul Alexăndrel. Ulterior, am fost scos din unitate pentru probele de costum, perucă - pentru că eram tuns, frezat regulamentar - iar apoi, timp de două luni, am participat la filmări, la Putna şi Târgu Neamţ. Mircea Drăgan, regizorul, era şi profesor la Institut, unde eu eram asistent. M-au interesat în special filmările cu cai, pentru că-mi descoperisem acest hobby, însă, din păcate, n-am avut decât două secvenţe în film, întrucât alţi colegi nu se descurcau atât de bine, aşa că eram nevoit să ţin mai mult calul de dârlogi. A fost o perioadă foarte frumoasă, iar instrucţia pe care am pierdut-o atunci am recuperat-o cu vârf şi îndesat cu ocazia filmului «Pe aici nu se trece», turnat ulterior“, şi-a reamintit actorul pentru „Weekend Adevărul“.

„La scurt timp după aceea, m-a căutat din nou Mircea Drăgan, care pregătea deja continuarea, «Ştefan cel Mare - Vaslui 1475». Mi-a zis: «Am nevoie de un comandant călare. Cum ştiu că te descurci bine, te rog ajută-mă!» Bineînţeles, n-a fost nevoie să mă roage prea mult. Eu eram comandantul trupelor de achingii şi subordonatul lui Colea Răutu, care era Soliman Paşa. La capitolul întâmplări amuzante, pot să vă povestesc că am filmat la un moment dat un atac al trupelor otomane, care prădau un sat din Moldova. Ali-Beg trebuia să fie un caracter puternic, un om foarte dur. La final, localnicii i-au invitat pe toţi interpreţii moldovenilor în case, i-au omenit, iar eu am cerut o singură cană de apă şi nu mi s-a dat! Dar m-am bucurat într-un fel, pentru că asta însemna că personajul era într-adevăr credibil!“, a povestit Velniciuc.

„Bătălia de la Vaslui, punctul culminant al filmului, s-a filmat de două ori, cu mai multe camere. Era foarte periculos. Cei de la armată realizau cu fumigene ceaţa care a fost un mare atu al moldovenilor la 1475. Colonelul care conducea operaţiunea mi-a spus la un moment dat: «Sunteţi inconştienţi! Eu, dacă aprind o singură fumigenă, sunt obligat de regulament să-mi pun masca, iar voi staţi aici cu orele...». Într-adevăr, unii s-au ales cu bronşite, n-a fost chiar uşor. Însă lumea venea de plăcere la filmări, echipele erau foarte sudate, eram ca o mare familie. O altă întâmplare, tot atunci. Mi-am ales nişte călăreţi de la herghelia din Mangalia şi le-am spus: «Vă ţineţi după mine mereu!». Am sărit, călare, peste podeţul construit ca decor. A doua oară, am reperat unde sunt camerele şi m-am gândit să trec pe la fiecare, pentru ca regizorul să aibă suficient material cu Ali-Beg călare. Zis şi făcut. Am sărit un şanţ cu apă, iar concomitent am auzit comanda unui locotenent: «Drepţi!». Soldaţii s-au executat, aşa că mi-a apărut un zid de suliţe în faţă. Nu erau chiar suliţele de pe vremea lui Ştefan, dar ascuţite erau. Calul s-a speriat, noroc că am ştiut ce să fac şi am mers paralel cu grupul. Aşadar, era o atmosferă de război veritabil pe platou“, a mai dezvăluit Velniciuc.

Şi Sebastian Papaiani, unul dintre actorii distribuiţi constant în filmele lui Mircea Drăgan, povestea, în cadrul rubricii „Actorii noştri“ din „Almanahul Cinema 1978“, că i-a fost destul de greu să intre în pielea lui Ionuţ Jder, rol pentru care a fost nevoit să ia şi lecţii de călărie. „Rolul din «Ciprian Porumbescu» mi-a făcut nopţi albe, pentru că aveam 36 de ani şi trebuia să mă joc de-a studentul într-o lume de studenţi. În aceeaşi «situaţie» m-a pus ceva mai târziu şi Mircea Drăgan. Mi-a fost greu şi cu Jder cel mititel, un copilaş de 18-19 ani. Mai îmbătrânisem cu un an, dar aveam şi experienţa lui Bologa din «Ciprian Porumbescu»...Mircea Drăgan a avut curajul să rişte cu mine!“. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: